Un fel de “Paşte fericit!”

Anul acesta minunata zi în care mama mea a trecut prin chinuri groaznice pentru a-mi da viaţă, pică în a doua zi de Paşte. Am experienţă, având în vedere că ziua mea s-a mai intersectat în trecut cu Floriile, dar şi cu Paştele. Trecuseră chiar 1969 de ani de când Mântuitorul a înviat, atunci când ziua mea s-a intersectat cu această minunată sărbătoare, care mie personal nu mi-a adus decât ghinioane. Dar să revenim. Simţi o frustrare greu de descris atunci când te sună o rudă foarte apropiată şi îţi spune „Hristos a înviat!”, dar „La mulţi ani” nu. Bineînţeles, Hristos, o personalitate pe care nimeni nu a cunoscut-o şi de a cărei existenţă nu este nimeni sigur, este mai important decât mine, o muritoare de rând. De ce ar şti că este ziua mea, când Mântuitorul a întreprins activitatea de a se ridica din mormânt tot în acea zi? Totuşi mă întreb de ce Paştele pica în fiecare an într-o altă zi. E ca şi cum Iisus învie la întâmplare, în ce zi crede El că ar fi mai potrivit. Da, sunt convinsă că există o explicaţie biblică pentru asta, dar nu vreau să o caut acum.
Da, după cum v-aţi dat seama, îmi exercit dreptul la voinţă proprie şi sunt destul de sceptică în privinţa existenţei Dumnezeului. Mă refer la Dumnezeul acela, pictat în biserici, la care ne rugăm, care are dedicata o întreagă carte cu un scris infernal de mic, care ne iartă păcatele şi ne interzice să intrăm în Casa Sfântă atunci când banala menstruaţie ne dă bătăi de cap. Cred în cineva sau în ceva, mai puternic decât noi toţi, nu pot să trăiesc cu impresia că noi, oamenii, suntem cele mai puternice, mai deştepte şi mai cu moţ fiinţe existente în Univers. Totuşi îmi permit să contest existenţa cuiva al cărui Trup şi Sânge sunt din apă şi vin, care s-a născut dintr-o fecioară, care a hranit 5000 de oameni cu câteva bucăţi de pâine şi de peşte şi care a mers pe apă. Dacă am crede în ideea că Dumnezeu protejează oamenii buni, de ce Papa se uită în stânga şi în dreapta când traversează? Mi se pare absurd că teama, ipocrizia, remuşcările şi alte sentimente de genul ăsta determină oamenii să meargă la biserică, să dea 2-3 acatiste şi să aştepte cu fundul în mână ca Doamne-Doamne să le îndeplinească dorinţele. Adevărul e că este infinit mai simplu să te rogi să ţi se întâmple ceva, decât să munceşti, să lupţi pentru ce îţi doreşti. Da, cerem. Dar să fim serioşi, dacă e să ne gândim creştineşte, trebuie să fim şi recunoscători pentru ceea ce primim, totuşi cine îşi aduce aminte să mai şi mulţumească atunci când dorinţa îi este îndeplinită?
Mă pot lungi la infinit, până când ziua mea va mai pica de 66 de ori de Paşte, dar nu cred că ajută. Este pentru prima oară când imi expun undeva scris, părerea despre credinţă şi Dumnezeu şi cel mai probabil, cu asta mi-am ratat biletul spre Rai. Noi să fim sănătoşi.

pace vouă\/

p.s.: Dacă vă întrebaţi de ce am scris cu litere mari anumite cuvinte pe care în mod obişuit cineva care se consideră ateu, nu le-ar scrie aşa, este pentru că respect faptul că poate cineva care citeşte crede în El şi nu mi-am propus să jignesc pe nimeni, sau cel puţin nu astăzi.