Bodyguard la firmă mare.

Statul pe bordură la nocturnă în parcare la Mall Băneasa are beneficiile sale. ”Care?”, s-ar putea întreba orice ființă rațională. Simplu, măcar ai timp să-ți mai pui ordine în gânduri și să rumegi puțin  întâmplările din ultima vreme. Ultima vreme în care ai reușit să te fofilezi de la a mai trece prin filtrul gândirii... orice, sub pretextul că ”nu ai timp”. Ce dacă ai fost dezamăgit într-o frumoasă și caldă noapte, din aceleași motive din care-ai mai fost cândva, nu demult? Ce dacă acum un an sperai că peste un an ai să ai măcar un vis împlinit și-ai să fii cu un pas mai aproape de următorul? Ce dacă nu mai scrii și nu mai citești? Și acum ești așa de dezamăgită de tine încât nu ai decența măcar să scrii naibii la persoana I, să știi o treabă și să îți asumi responsabilitatea de a fi o aproape-epavă-umană deghizată în blondă fericită care se vrea publicitară de meserie. Ha,ha!  Nici măcar să mă plâng nu am curaj, că n-am de ce... Cum pana mea să mă plâng? Păi scuza-mi-o, m-am luptat cumva pentru mai mult? Not really, pentru că nici nu am avut timp să îmi dau seama pentru ce o fac, d-apoi să acționez în consecință? Da da, sper că o să-mi găsesc mojo-ul și toate cele, și mai sper că într-o zi semnătura mea va fi pe ceva important, nu pe o garanție de la un telefon cumpărat de o pipiță în accesul ei de shopperiță impulsivă doritoare de Android Ice Cream Sandwich și covrigi de la Paul. Privind puțin obiectiv totul merge bine, chiar dacă nu așa cum mă așteptam. Îmi dau două palme, să-mi revin, mai bag un episod din ceva, că tare bine-i să mă transpun în personaje ale căror probleme se rezolvă în fix 45 de minute până vine RDS-ul și-mi taie maul pe vplay, sting lumina, mai deschid puțin o aplicație din super telefonul meu și adorm cu zâmbetul pe buze zicând cu naivitate că ”mâine o să fie mai bine”. Cumva cred că n-am mai scris de frică să mai revăd vreo zi pe care o văd eu în ipocrizia-mi ”bună”, deși pun pariu că toate-s la fel, doar creierul meu refuză să accepte și cancer și rele și faptul că nimic, dar absolut nimic nu se rezolvă cu timpul. M-am obișnuit să gândesc ca-n cărțile pe care le citeam, cică pozitiv, deși not very deep down, sunt aceeași combinație de cinică fără suflet și blondă sensibilă și naivă care vede ce-i mai bun în oameni. CE? Cum vine asta? Habar n-am.


Binevoiește să zici iar că vara viitoare ai sa mergi în Tenerife și ai să te duci în Vamă, și poate-n Praga, chiar și la un concert draguț pe meleaguri străine, haide, mai visează, altfel la ce-ai să te gândești peste un an, pe bordură, la nocturnă, în parcare la Mall Băneasa?

Mâine o să fie mai bine.
Ha.

The Overthinking Person’s Drinking Game

Din nou, sharing is caring.

When you experience a vague sense of inequity or deprivation but don’t have a template for whether your expectations are fair, drink.

When you aren’t sure whether the lingering sensation that you aren’t liked enough is a rational response to unfair circumstances or is in fact symptomatic of your tendency to blame your environment for your own failure to self-actualize, drink.

Drink if you experience a sudden flood of shame at the realization that you haven’t done much to deserve really any of the things to which you aspire.

If you suddenly realize you actually felt militantly entitled to something while sabotaging yourself, drink twice.

If you spend a long time mulling the nature of ‘deserving’ and what it actually means, and if you can’t really resolve the question of whether anyone specifically ‘deserves’ anything and come to an impasse about chaos and the innate unfairness of life, drink.

When a person or situation isn’t what you thought it was going to be, and you can’t figure out whether this is your fault for projecting unfounded qualities onto the person or someone else’s fault for actually misleading you, mistreating you or letting you down, drink.

Drink when ambivalence haunts you.

If you notice that you unconsciously but consistently put yourself into situations that deprive you of your resources and move you further away from your goals, drink.

If you cannot work out whether your present situation, challenge, relationship et al is yet another state of unconscious self-sabotage despite the fact you feel deprived, drink.

If you can’t tell whether you’re actually in a negative situation or just an ungrateful person who blames everyone else for your problems, drink.

Drink if you aren’t sure whether you are assuming too much responsibility for your own current unhappiness or not enough.

If you find that after long hours of contemplative malaise you suddenly feel as if nothing in particular is actually wrong and you feel the desire to relax or celebrate, drink.

If you suddenly find yourself highly focused on gratitude and create for yourself a long list of all the things that you are doing successfully or correctly or that you are fortunate to have and want to feel unburdened or euphoric, drink.

If you can’t decide whether you are actually ‘celebrating’ or simply engaging in artificial gestures of relief, take two drinks.

If you can’t tell whether you are an overly-strict person with inappropriate guilt about normal human self-moderation behavior or an avoidant adult child making excuses for your poor coping, drink.
If you feel persistently like you are failing to grow up, drink.

If you can’t tell whether a certain youthfulness in others represents an admirable refusal to adhere to repressive social norms or an actual inability to deal with difficult adult challenges, drink.
If you aren’t sure what it is right to expect of yourself, drink.

If you aren’t sure whether you are repeatedly failing to reach a personal set of behavioral goals or simply consistently feeling inadequate no matter how hard you work, drink.

If you aren’t sure whether you need to ‘lighten up’ or employ more self-discipline, drink.

If you aren’t sure whether you do or don’t want to talk to your friends about it because you aren’t sure whether you are a reasonable person experiencing occasional insecurity or a neurotic person who cannot be soothed, drink.

If you suspect you might not even have much reason to be unhappy and in fact just overthink everything and lack a stable internal compass, drink.

If you think you might just feel lost because you drink too often, but then you think too much when you aren’t drinking, cry.

If you’d rather not think about this kind of thing right now or maybe ever, take two drinks.

pace vouă \/

via.

Urăsc zilele de marți

Marțea aveam 2 ore de chimie, o oră de fizică și una de mate. Era ziua pe care o detestam cel mai mult - lunea era o mironosiță pe lângă monstrul cu nume de marți. Cred că toți cititorii mei știu că e anul în care ar trebui să îmi dau disertațiile. Ar trebui. Lipsa de motivație de a ieși măcar din bârlogul care se numește ”camera mea” m-a adus evident în situația de a nu mai da nicio disertație anul acesta. Nu-i bai, căci oricum nu mă așteptam ca diploma de master să îmi asigure vreun job cu salariu de 4 cifre, unde prima e cu soț. Am tot timpul din lume să-mi iau examenele. Dar cum încă am o rămășiță de copil conștiincios în mine, m-am apucat totuși să lucrez la ea, că prevăd o lipsă totală de chef și-n iarnă, așa că prefer să joc safe și să știu că sunt amândouă gata înainte să înceapă iar runda de anotimpuri care-mi displac total. Nu e de parcă plănuiesc vreun masterpiece, dar la cum mă știu, o să mă demoralizez și mai tare. In fine, am deviat mult prea mult - de fapt, unde vroiam să ajung e că în răscoleala mea după cărți cu ”publicitate” și ”cultură” în titlu, am dat peste o lucrare a unui nene, de-a lungul căreia acesta demontează mituri foarte cunoscute despre psihologie. Și cum îmi place la nebunie să trag de timp și mă las distrasă ușor, am decis să îmi las, după ce am încheiat lucrul la ”the D word”, vreo jumătate de oră în care să citesc din cartea lu' nenea.

Prima chestie pe care o amintește și care m-a amuzat teribil, deși înainte să dau peste lucrarea asta nu eram în totalitate convinsă că e doar un mit, este faptul că se spune că ne folosim doar 10% din creier. Foarte mulți oameni iau această afirmație ca pe o literă de lege, poate doar din dorința de a lăsa loc deșteptării, de a putea spune ”Ehei, dar dacă mi-aș folosi eu tot creierașul!”. Cum oare-ar mai vinde distinșii domni cărți de genul ”Cum să fii de două ori mai deștept?” dacă lumea ar ști că ne folosim 100% din creier, dar nu atingem potențialul intelectual maxim de care suntem capabili?

Să vedem ce argumente avem:

1. Creierul nostru s-a format prin selecție naturală, iar țesutul cerebral necesită extrem de multe resurse pentru a funcționa. La o greutate de 2-3% din greutatea noastră corporală, creierul consumă 20% din oxigenul pe care-l respirăm. Este organismul nostru atât de incapabil încât să permită irosirea atâtor resurse pentru a menține un organ așa de puțin utilizat?

2. Nu știu dacă vă aduceți aminte de Teri Schiavo, femeia care a stat 15 ani în stare vegetativă după ce deprivarea de oxigen are a urmat unui stop cardiac i-a distrus aproape 50% din cortex. În urma acestei triste întâmplări, ea și-a pierdut pentru totdeauna capacitatea de a avea emoții, gânduri, percepții și, evident, amintiri. Dacă 90% din creier ar fi nefolosit, lucrurile ar fi stat cu totul altfel pentru ea.

3. De asemenea, cercetări în domeniul neurologiei arată că nicio arie a creierului nu poate fi distrusa de accidente vasculare cerebrale sau de o traumă la cap fără a cauza pacienților deficite serioase de funcționare cerebrală. Alte cercetări au mai relevat, prin stimularea electrică a unor regiuni din creier, că nu există ”arii tăcute” - de fiecare dată, persoanele participante la cercetare au trăit experiența unor emoții, percepții sau chiar mișcări.

Totuși, de unde a pornit ideea că ne folosim doar 10% din creier? Undeva prin secolul XIX, psihologul american William James a spus că se îndoiește că o persoană obișnuită atinge mai mult de 10% din potențialul intelectual, fără a asocia afirmația cu o cantitate de creier neangajată în activități cerebrale. Dar, pe principiul ”telefonul fără fir”, câțiva guru ai psihologiei au metamorfozat spusele lui William James în ceea ce auzim astăzi ca fiind o realitate: că ne folosim doar 10% din creier.

Un alt lucru care a dus la propagarea acestei afirmații eronate e și faptul că cercetătorii din trecut, asemănători cu cei din clasa ”Pământul este plat”, nu știau ce face 90% din creier, așa că decât să pară incapabili să găsească un răspuns, au inventat unul la îndemână și greu de verificat la vremea aceea.

Și acum, că m-am (sau ne-am) deșteptat puțin, mă întorc la activitățile mele zilnice: seriale, fumat și role.

pace vouă \/

Science or faith

După ce m-am uitat la ultimul episod din House am picat iar pe gânduri. Cum subiectele principale au fost știința vs. credința și dacă visele înseamnă sau nu ceva, evident că am rămas puțin fixată pe asta. Mai mult pe partea cu știința și credința. Cum, necum, am ajuns să mă gândesc la iubire și din una în alta am ajuns la întrebarea evidentă: este iubirea bazată pe știință sau pe ceva irațional?

Am văzut într-un documentar că într-adevăr nu suntem atrași sexual de mirosul uneori persoane care ne este rudă de gradul I (în lipsa unor informații că acel miros este al unei persoane înrudite, evident). Practic e 1-0 pentru știință. Deeeci, hai să explicăm iubirea într-un mod prozaic.

După o răsfoire atentă (mda, oximoron, STFU) a paginilor virtuale, am care sunt substanțele implicate în (sau vinovate de) procesul de atracție/iubire/atașament:

Dopamina - un stimulent natural ce te duce direct la extaz, crește capacitatea de concentrare și  motivația. Este asociată cu sentimentul de superioritate, dar și cu teama, anxietatea și cu dependența. Surprinzător sau nu, nivelul ei atinge cote amețitoare și la consumul de nicotină, alcool, morfină sau cocaină.

Feniletilamina - o amfetamină naturală, drogul care-ți dă energia să stai o noapte întreagă la discuții despre univers, destin și câte pisici să adoptați. Practic, te face să ai impresia că ești în cer, în mijlocul unui foc de artificii.

Adrenalina - zice-se că ar avea un rol important în ceea ce numesc unii dragoste la prima vedere.

Norepinefrina - substanță care determină starea aia euforică pe care o avem când suntem lângă persoana care ne atrage. Asta se traduce în palme umede, genunchi care tremură, fluturași în stomac și inimă care tresare și te face să-ți ferești privirea.

Vasopresina - e asociată și cu relațiile monogame de lungă durată, deci e bun de pus în cafeaua de dimineață pe post de îndulcitor.


Oxitocina - generată în timpul orgasmului e responsabilă și cu sentimentul de atașament pe termen lung (întâmplător există o legătură între orgasme și atașament pe termen lung, didn't see that cumming). Vocea persoanei iubite, modul său de a privi și chiar fanteziile sexuale duc la producerea acestei substanțe.

Oxitocina și vasopresina intervin cu calea dopaminei si norepinefrinei, asta fiind o explicație superficială a faptului că, uneori, pasiunea scade invers proporțional cu atașamentul.


Endorfinele -  secretate în timpul contactului sexual, dar și a celui fizic. Practic, asta înseamnă că doi oameni care sunt împreună de mai mult timp vor rămâne așa deoarece endorfinele dau dependență. Unii oameni nu pot menține relații de lungă durată deoarece creierul lor preferă stimularea produsă de creșterea nivelului de amfetamine care creează efectul de calmare a endorfinelor - aceștia sunt surferii emoționali.

Și de aici încolo devine 132842189437-0 pentru știință.

Deci sunt două posibilități: ori e scris în atomii noștri când, cum și cât să ne iubim ori iubirea e scrisă-n stele și e pur și simplu oarbă, surdă și extrem de proastă.

Într-un fel, e trist să cred că iubirea e numai știință, căci așa îmi prepar un cocktail de alcool, droguri și ciocolată și nu-mi mai trebuie nimic, niciodată. Funcționează o perioadă, dar după aia simți nevoia să fii atins, îmbrățișat, mângâiat de o ființă umană, nu de niște substanțe care-ți acaparează și ultimul neuron capabil să discearnă. Cred că pentru mine s-ar potrivi mai bine orice explicație care rimează cu irațional și inexplicabil, contrar încăpățânării mele de a nu susține religia în lupta cu știința. Atracția e un lucru pe care, oricât mi-aș dori, nu pot să îl asociez cu știința. Știu că suntem cu toții doar o serie de reacții chimice, dar mi-aș da cu tesla-n c****e dacă aș susține că iubirea=știință, ar însemna că toate lucrurile pe care le-am scris, spus sau gândit vreodată sunt degeaba.

La mine atașamentul, poate chiar iubirea, se bazează în mare parte pe ascultare. În primul rând, am atâtea prostii de spus, că în zilele bune și eu mă minunez de ce-mi trece prin tărtăcuță. Dar dacă mă asculți de parcă nu aberez, de parcă tot ceea ce spun are sens, de parcă nimic nu e mai important, atunci sigur o să fiu fericită. La fel cum activitatea mea preferată este să ascult, să înțeleg și să rumeg ce au ceilalți de spus, să stau 3 ore și să ascult o poveste în jurul unui subiect care peste 2 zile o să fie o prostie, dar azi e cel mai important lucru pentru personajul principal. Și... de ce să mint, mi-e dor de asta.

pace vouă\/

Azi...nu

Grasu XXl, un mare filosof contemporan care a adus în discuție problematica drogurilor, odată cu lansarea melodiei Lala song, a zis odată ceva deștept: azi nu.

Când a fost ultima oară când v-a stat inima în loc, când ”it literally skipped a beat”? Nu vă amintiți? Well, ar trebui să o faceți și să țineți minte momentul ăla. Să îl transformați într-un element de raportare la realitate. Vorbeasc prea ”din cărți”? Pff, e simplu. Amintiți-vă momentul ăla în care nu mai știați dacă respirați sau nu, vi se înfundaseră urechile și vi se oprise sângele în vene. Ați ajuns acolo? Acum gândiți-vă: prietenul nu a răspuns la telefon de 6 ore, prietena a întârziat la programarea la coafor, șeful v-a făcut o observație. Bun. Acum comparați momentul ăsta cu momentul ăla critic, în care pentru 2 secunde, lumea s-a schimbat. Așa-i că vă simțiți penibil? Că ați pus accent pe un moment de rahat, cînd sunt atâtea lucruri cu adevărat scary și depressing? Și-am mai zis asta, am mai scris un post kilometric pe aceeași tema și degeaba, nici eu nu respect principiul ăsta atât de des pe cât ar trebui. Dar vin momente în care îl respect fără să vreau. Așa că lucrurile stau cam așa: ți-a înghețaț sangele în vene când ai aflat ceva? Ai pațit ceva care te-a făcut efectiv sa simți că ai picioarele din gumă? Nu? Atunci... mai bine taci. Că s-ar putea să existe cineva acolo, mai deștept, mai cinic sau mai realist care să te facă de c***t când tu o să scoți pe gură cuvinte fără sens despre vreo întâmplare banală ce te-a măcinat.

Da, știu, realitatea e subiectivă, toți acordăm importanță lucrurilor în mod diferit. Pai atunci îmi rezerv dreptul să judec prin prisma a ceea ce e important pentru mine. Și în momentul de față aș zice că... lista tocmai s-a scurtat. Nu, acum nu cert pe nimeni, nu judec și nu dau cu paru'. Încerc să analizez, să supra-analizez și să mă concentrez pe nimicuri, cum ar fi scrierea acestui post fără valoare și emiterea de principii pe care nu le respect nici eu. Și după ce vă faceți o listă de momente pe care n-ați vrea să le retrăiți, și vedeți ce ați învățat din ele, cum v-au ajutat în dezvoltarea voastră, atunci să veniți să-mi spuneți că Domnu' cu domiciliul în cer are un plan măreț pentru noi toți.

Welcome to reality. Have a nice stay.

pace vouă\/

Make life simple.

Don’t try to read other people’s minds.
Don’t make other people try to read yours.
Communicate. Be polite, but don’t try to be friends with everyone around you. Instead, spend time nurturing your relationships with the people who matter most to you.
Live below your means.
Don’t buy stuff you don’t need.
Get off your high horse, talk it out, shake hands or hug, and move on.
Don’t waste your time on jealously. The only person you’re competing against is yourself.
Surround yourself with people who fill your gaps. Let them do the stuff they’re better at so you can do the stuff you’re better at.
Organize your living space and working space. Get rid of stuff you don’t use.
Ask someone if you aren’t sure. Don’t try to please everyone. Just do what you know is right.
Always be honest with yourself and others.
Say “I love you” to your loved ones as often as possible.
Single-task. Do one thing at a time and give it all you got. Finish one project before you start another. Be yourself.
Stay out of other people’s drama. And don’t needlessly create your own.
Smile often, even to complete strangers.
If you hate doing it, stop it.
Treat everyone with the same level of respect you would give to your grandfather and the same level of patience you would have with your baby brother.
 Apologize when you should.
Write things down.
Be curious. Don’t be scared to learn something new. Explore new ideas and opportunities often.
Don’t be shy. Don’t worry too much about what other people think about you.
Spend time with nice people who are smart, driven, and likeminded.
Don’t text and drive.
Don’t drink and drive.
Let go of things you can’t change.
Find hard work you actually enjoy doing. Realize that the harder you work, the luckier you will become.
Follow your heart. Don’t waste your life fulfilling someone else’s dreams and desires.
Set priorities for yourself and act accordingly. Take it slow and add up all your small victories.
However good or bad a situation is now, it will change. Accept this simple fact.
Excel at what you do. Otherwise you’ll just frustrate yourself.
Mature, but don’t grow up too fast.
Realize that you’re never quite as right as you think you are.
Build something or do something that makes you proud.
Make mistakes, learn from them, laugh about them, and move along.

 pace vouă \/