Despre cocalari şi alte specimene

Sunt fată. Asta spune multe despre mine. De la caracteristici psihologice, până la calităţi intelectuale şi fizice. Se spune despre femei că vorbesc prea mult, că nu conduc extraordinar, că sunt mai slabe la matematică decăt un bărbat, că sunt cicălitoare sau un alt cuvânt care începe tot cu c, dar pe care nu îl pot spune pe post. Totuşi m-am cam săturat să fiu distribuită sau să asist atunci când o prietenă este dintribuită într-un film porno imaginar al unui cocalar care crede că este atrăgător.

Am ieşit recent de la facultate şi mi-am îndreptat paşii spre frumosul Cişmigiu. Unde ce să vezi? Un mârlan îi arăta abilităţile sale de a efectua dansul împerechierii, unei fete care cred că avea o grămadă de alte lucruri mai bune de făcut decât să fie atentă la acel specimen. După observaţiile mele, era tipul de cocalar "pe trend". Adică, avea blugi nu foarte înzorzonaţi, tricou cu Harmani scris undeva mic, nu chiar la vedere, adidaşi normali, nu argintii cu cioc sau altceva. După ce l-am recunoscut? Evident, după ochelarii tip două dreptunghiuri aerodinamice cu reflexie gen oglindă. Asta pe lângă remarcele de un prost gust veritabil. A încercat timp de 5-6 minute să comunice cu domnişoara, dar nu cred că ea vorbeşte limba mârlănească, aşa că nu s-au înţeles foarte bine. A cam fost pe principiul Jderu': "Am vorbit engleza de mă dureau mânile." Aşa şi cocalarul meu, a vorbit mârlăneasca până a rămas fără cuvinte, că probabil aş putea scrie şi eu cam în 2-3 ore maxim, un dicţionar al cocalarilor care ar cuprinde cu siguranţă: parai, coco, fă, jmecher, jmen ş.a.m.d. Eh, pot să spun cu certitudine că mârlănaşul meu nu avea bani nici cât să meargă la eco-toilet. În schimb s-a enervat foarte tare atunci când a invitat-o pe fata în cauză într-un tur al Europei, sau mai exact "Hai, fată, să te duc prin Heuropa, să vezi şi tu Parisu'!", iar ea a părut total indiferentă la încercările lui de a-i capta atenţia. Şi atunci a devenit destul de violent. De ce sunt maneliştii violenţi? Motive sunt destule, dar cred că principalul este reprezentat de o slabă gestionare a propriilor sentimente. Mie imi trebuie cel puţin un minut pentru a-mi da seama dacă este sau nu cazul să mă enervez, unui manelist nu îi va lua mai mult de zece secunde să explodeze, indiferent dacă are dreptate sau nu. Pardon, fie vorba între noi, un manelist nu are NICIODATĂ dreptate. În majoritatea cazurilor nu are motive să devină violent, dar dacă mie îmi trebuie maxim 3-4 minute să mă calmez, unui manelist îi va lua cu siguranţă de la 15 minute în sus. În tot acest timp, va înjura încontinuu fără să se repete, lucru care poate părea fascinant la prima vedere. Deci problema înjurăturilor este una complexă: se contorizează la calităţi (un vocabular extrem de vast), sau la defecte (un creier nedezvoltat)? Oricum, violenţa lor se explică şi sexual. În primul rând maneliştii sunt cu hormonii la purtător permanent, totuşi este şi destul de dificil să stai cu testosteronul acasă la cum se îmbracă piţipoancele în zilele noastre. Şi cum toţi masculii frustraţi din acest punct de vedere, sunt puşi pe scandal, e mai bine să îi ocolim indiferent de specie sau orientări muzicale (asta ca să nu spuneţi că am neapărat stereotipuri despre manelişti). Totuşi această agresivitate specifică lipsei de activitate de tip sexual nu reprezintă un lucru neapărat rău. Daca ne gândim că în orice specie masculii beta sunt măcelăriţi de masculii alfa, putem spera la o diminuare a numărului de manelişti în perioada de împerechere. Sau...nu.

Am deraiat puţin de la subiectul principal, dar ideea e că într-un final, cocalarul şi-a dat seama că bate la porţi închise şi a plecat legănat, refăcându-şi arsenalul de replici de tip SF.

Şi totul se termină cu el venind spre mine:
El: "Ce ţi-aş mai faceeee..."
La care eu: "Ce?"
El: "...?"
Şi s-a tirat. Probabil nu se aştepta la un feed-back. Concluzia ar fi că această tehnică de agăţat nu prea dă roade, contrar aşteptărilor voastre.

pace vouă\/