Despre cocalari şi alte specimene

Sunt fată. Asta spune multe despre mine. De la caracteristici psihologice, până la calităţi intelectuale şi fizice. Se spune despre femei că vorbesc prea mult, că nu conduc extraordinar, că sunt mai slabe la matematică decăt un bărbat, că sunt cicălitoare sau un alt cuvânt care începe tot cu c, dar pe care nu îl pot spune pe post. Totuşi m-am cam săturat să fiu distribuită sau să asist atunci când o prietenă este dintribuită într-un film porno imaginar al unui cocalar care crede că este atrăgător.

Am ieşit recent de la facultate şi mi-am îndreptat paşii spre frumosul Cişmigiu. Unde ce să vezi? Un mârlan îi arăta abilităţile sale de a efectua dansul împerechierii, unei fete care cred că avea o grămadă de alte lucruri mai bune de făcut decât să fie atentă la acel specimen. După observaţiile mele, era tipul de cocalar "pe trend". Adică, avea blugi nu foarte înzorzonaţi, tricou cu Harmani scris undeva mic, nu chiar la vedere, adidaşi normali, nu argintii cu cioc sau altceva. După ce l-am recunoscut? Evident, după ochelarii tip două dreptunghiuri aerodinamice cu reflexie gen oglindă. Asta pe lângă remarcele de un prost gust veritabil. A încercat timp de 5-6 minute să comunice cu domnişoara, dar nu cred că ea vorbeşte limba mârlănească, aşa că nu s-au înţeles foarte bine. A cam fost pe principiul Jderu': "Am vorbit engleza de mă dureau mânile." Aşa şi cocalarul meu, a vorbit mârlăneasca până a rămas fără cuvinte, că probabil aş putea scrie şi eu cam în 2-3 ore maxim, un dicţionar al cocalarilor care ar cuprinde cu siguranţă: parai, coco, fă, jmecher, jmen ş.a.m.d. Eh, pot să spun cu certitudine că mârlănaşul meu nu avea bani nici cât să meargă la eco-toilet. În schimb s-a enervat foarte tare atunci când a invitat-o pe fata în cauză într-un tur al Europei, sau mai exact "Hai, fată, să te duc prin Heuropa, să vezi şi tu Parisu'!", iar ea a părut total indiferentă la încercările lui de a-i capta atenţia. Şi atunci a devenit destul de violent. De ce sunt maneliştii violenţi? Motive sunt destule, dar cred că principalul este reprezentat de o slabă gestionare a propriilor sentimente. Mie imi trebuie cel puţin un minut pentru a-mi da seama dacă este sau nu cazul să mă enervez, unui manelist nu îi va lua mai mult de zece secunde să explodeze, indiferent dacă are dreptate sau nu. Pardon, fie vorba între noi, un manelist nu are NICIODATĂ dreptate. În majoritatea cazurilor nu are motive să devină violent, dar dacă mie îmi trebuie maxim 3-4 minute să mă calmez, unui manelist îi va lua cu siguranţă de la 15 minute în sus. În tot acest timp, va înjura încontinuu fără să se repete, lucru care poate părea fascinant la prima vedere. Deci problema înjurăturilor este una complexă: se contorizează la calităţi (un vocabular extrem de vast), sau la defecte (un creier nedezvoltat)? Oricum, violenţa lor se explică şi sexual. În primul rând maneliştii sunt cu hormonii la purtător permanent, totuşi este şi destul de dificil să stai cu testosteronul acasă la cum se îmbracă piţipoancele în zilele noastre. Şi cum toţi masculii frustraţi din acest punct de vedere, sunt puşi pe scandal, e mai bine să îi ocolim indiferent de specie sau orientări muzicale (asta ca să nu spuneţi că am neapărat stereotipuri despre manelişti). Totuşi această agresivitate specifică lipsei de activitate de tip sexual nu reprezintă un lucru neapărat rău. Daca ne gândim că în orice specie masculii beta sunt măcelăriţi de masculii alfa, putem spera la o diminuare a numărului de manelişti în perioada de împerechere. Sau...nu.

Am deraiat puţin de la subiectul principal, dar ideea e că într-un final, cocalarul şi-a dat seama că bate la porţi închise şi a plecat legănat, refăcându-şi arsenalul de replici de tip SF.

Şi totul se termină cu el venind spre mine:
El: "Ce ţi-aş mai faceeee..."
La care eu: "Ce?"
El: "...?"
Şi s-a tirat. Probabil nu se aştepta la un feed-back. Concluzia ar fi că această tehnică de agăţat nu prea dă roade, contrar aşteptărilor voastre.

pace vouă\/

Mondenităţi.

Despre ce aş putea să scriu astăzi, dacă tot weekendul am auzit numai despre funeraliile lui Lech Kaczynski şi despre norul "ucigaş?" Pai, fix despre asta. Să începem cu începutul. Nu sunt foarte informată în legătura cu accidentul care a dus la moartea lui, dar am auzit câteva chestii despre asta. Cum ar fi că pilotul era foarte experimentat... Cică avionul ar fi încercat să aterizeze şi trecând peste padure, unul dintre copaci i-a retezat aripa. Asta n-aş numi chiar "pilot experimentat". Adică sincer, nu a putut să evalueze distanţa până la care este în siguranţă să coboare? Apoi, înălţimea de la care a căzut avionul, nu putea cauza moartea a 96 de persoane. De fapt acum am citit ca ar fi fost 130 la bordul avionului, dar la TV tot ziceau încontinuu ceva de 96 de sicrie. Sunt puţin în ceaţă. Apoi, cică de fapt, după prăbuşire ar fi luat foc. Bun, şi dacă este destul de clar că nu toţi au murit de la prăbuşirea în sine, atunci nu era nimeni care să deschidă trapa avionului să iasă supravieţuitorii? Mă depăşeşte.

După erupţia vulcanului al cărui nume încă nu am reuţit să îl pronunţ integral, a rezultat, evident, un nor de cenuşă. Despre acest nor s-au zis multe, ba că ar fi nociv, ba că nu ar fi, ba că a trecut, ba că nu a trecut. Neinteresant. A provocat touşi haos după ce, din cauza lui s-au închis peste 17.000 de aeroporturi din 30 de state europene. Partea haioasă a fost când s-au dus reporterii într-un parc din Ialomiţa, cred, să ia interviuri oamenilor. Şi, pe principiul "s-a constatat o extorsiune al unui degajament intr-o apă" un om undeva pe la 50 şi ceva de ani spune maxima care mi-a bântuit weekendul: "Domne... Mie nu mi-a frică de cenuşă. Mie mi-e frică de radiaţiile pe care le emite norul." De parcă ar fi aşa, un stol de radiaţii emise de particulele din praful repsectiv, care pluteşte pe deasupra capului acestui stimabil domn.

Şi în încheiere, pentru că pun pariu că nu aţi mai vazut asta demult...



pace vouă\/

O_o (part II)

Există pe lumea asta oameni care nu sunt întregi la cap şi aleg din diferite motive să îşi pună vieţile în pericol, mai mult sau mai puţin justificat. Demult de tot, prin perioada mea agitată de adolescenţă, când certurile cu mama mea erau destul de dese şi de intense, am spus ceva care astăzi se dovedeşte a fi folositor. Cred că a fi părinte este cea mai mai responsabilitate existentă astfel că toţi cei care se hotărăsc să facă un copil ar trebui să treacă prin teste mai ceva ca la NASA. De la teste psihologice, la cele care verifica IQ-ul sau abilităţile gastronomice, toate ar trebui incluse pe o listă de lucruri pe care trebuie să le faci ÎNAINTE de a avea permisiunea să dai naştere unui plod.
Există părinţi care fac copii pentru că primesc alocaţie de la stat. Există părinţi care-şi îngroapă nou-născuţii de vii în spatele casei. Există părinţi care apar la Ştirile de la ora 17:00. Există părinţi inapţi, ca aceştia:

Ce? Ratonii sunt animale paşnice!


Iarba este complet naturală şi nu a omorât pe nimeni... Yeah!


Să înţeleg că 50 de bani pt un cărucior normal de la Carrefour reprezintă o suma prea prea consistentă?


E bine să îi dezvolţi talentele copilului de mic.

Da, probabil că până şi eu, la 15 ani, aş fi fost o mamă mai bună. Am lăsat la sfârşit ceva ce pe mine m-a şocat foarte tare... Iar eu, din varii motive, am văzut destul de multe atrocităţi, astfel încât e nevoie de ceva ieşit din comun ca să fiu uimită în vreun fel. Acestea fiind zise, enjoy.



pace vouă\/

p.s.: Eu am ales doar câteva exemple mai concludente, dar puteţi arunca si voi un ochi pe acest site cu părinţi model.

Vine, vine primăvara...

Şi pentru că este aşa o zi frumoasă afară, vă voi spune un secret.
Sunt absolut convinsă că mulţi dintre voi au auzit de Ştefan Vasali, cunoscut sub numele de Terente. A fost un tâlhar degizat în haiduc, criminal, care, din când în când dezonora femei, iar o parte importantă dintre noi au auzit de el din cauza penisului său de 22 de cm. Ce nu ştiu mulţi este că inceputul vieţii lui adulte a fost unul absolut normal, dar foarte trist. S-a căsătorit devreme, a avut 4 copii, s-a apucat de muncă pentru a-şi întreţine familia, dar a avut ghinion. Doi dintre copiii lui au murit înecaţi pe şlepul al cărui căpitan era, 2 zile mai tarziu, nevasta lui a murit din cauze necunoscute (independent de voinţa lui, adică a murit de o boala, ceva, nu de mâna lui). După doar câteva luni, au murit şi ceilalţi doi copii ai săi. După o perioadă in care omul nostru a luat drumul cârciumilor, datorită faptului că Terente era un bărbat arătos, şi-a gasit repede o consoartă. Mai bine spus, un prieten de pahar şi-a oferit fiica, Avdotia, spre căsătorie, fără să ştie că ea avea o relaţie cu un grec înstărit. Terente şi Avdotia s-au văzut şi s-au plăcut, dar ea a făcut greşeala să se mai vadă cu grecul. Într-o seară s-a întâlnit din nou cu el, iar Terente i-a văzut. Într-un moment de maximă nebunie şi gelozie, Terente i-a înfipt acesteia un cuţit în piept. De aici a urmat o scrie întreagă de crime, tâlharii, violuri şi alte delincvenţe, pe care nu mă voi apuca să le povestesc. Vroiam doar să luminez puţin şi partea nevăzută a Lunii. Nu mi-e milă de el, nu simt mai puţine sentimente negative la adresa acestui individ, doar mă întreb dacă au vreo legatură aceste întâmplări cu destinul pe care l-a "îmbrăţişat" mai târziu.

În speranţa că nu v-am plictisit, vă promit că data viitoare voi scrie un post mai amuzant.

pace vouă\/

Un fel de “Paşte fericit!”

Anul acesta minunata zi în care mama mea a trecut prin chinuri groaznice pentru a-mi da viaţă, pică în a doua zi de Paşte. Am experienţă, având în vedere că ziua mea s-a mai intersectat în trecut cu Floriile, dar şi cu Paştele. Trecuseră chiar 1969 de ani de când Mântuitorul a înviat, atunci când ziua mea s-a intersectat cu această minunată sărbătoare, care mie personal nu mi-a adus decât ghinioane. Dar să revenim. Simţi o frustrare greu de descris atunci când te sună o rudă foarte apropiată şi îţi spune „Hristos a înviat!”, dar „La mulţi ani” nu. Bineînţeles, Hristos, o personalitate pe care nimeni nu a cunoscut-o şi de a cărei existenţă nu este nimeni sigur, este mai important decât mine, o muritoare de rând. De ce ar şti că este ziua mea, când Mântuitorul a întreprins activitatea de a se ridica din mormânt tot în acea zi? Totuşi mă întreb de ce Paştele pica în fiecare an într-o altă zi. E ca şi cum Iisus învie la întâmplare, în ce zi crede El că ar fi mai potrivit. Da, sunt convinsă că există o explicaţie biblică pentru asta, dar nu vreau să o caut acum.
Da, după cum v-aţi dat seama, îmi exercit dreptul la voinţă proprie şi sunt destul de sceptică în privinţa existenţei Dumnezeului. Mă refer la Dumnezeul acela, pictat în biserici, la care ne rugăm, care are dedicata o întreagă carte cu un scris infernal de mic, care ne iartă păcatele şi ne interzice să intrăm în Casa Sfântă atunci când banala menstruaţie ne dă bătăi de cap. Cred în cineva sau în ceva, mai puternic decât noi toţi, nu pot să trăiesc cu impresia că noi, oamenii, suntem cele mai puternice, mai deştepte şi mai cu moţ fiinţe existente în Univers. Totuşi îmi permit să contest existenţa cuiva al cărui Trup şi Sânge sunt din apă şi vin, care s-a născut dintr-o fecioară, care a hranit 5000 de oameni cu câteva bucăţi de pâine şi de peşte şi care a mers pe apă. Dacă am crede în ideea că Dumnezeu protejează oamenii buni, de ce Papa se uită în stânga şi în dreapta când traversează? Mi se pare absurd că teama, ipocrizia, remuşcările şi alte sentimente de genul ăsta determină oamenii să meargă la biserică, să dea 2-3 acatiste şi să aştepte cu fundul în mână ca Doamne-Doamne să le îndeplinească dorinţele. Adevărul e că este infinit mai simplu să te rogi să ţi se întâmple ceva, decât să munceşti, să lupţi pentru ce îţi doreşti. Da, cerem. Dar să fim serioşi, dacă e să ne gândim creştineşte, trebuie să fim şi recunoscători pentru ceea ce primim, totuşi cine îşi aduce aminte să mai şi mulţumească atunci când dorinţa îi este îndeplinită?
Mă pot lungi la infinit, până când ziua mea va mai pica de 66 de ori de Paşte, dar nu cred că ajută. Este pentru prima oară când imi expun undeva scris, părerea despre credinţă şi Dumnezeu şi cel mai probabil, cu asta mi-am ratat biletul spre Rai. Noi să fim sănătoşi.

pace vouă\/

p.s.: Dacă vă întrebaţi de ce am scris cu litere mari anumite cuvinte pe care în mod obişuit cineva care se consideră ateu, nu le-ar scrie aşa, este pentru că respect faptul că poate cineva care citeşte crede în El şi nu mi-am propus să jignesc pe nimeni, sau cel puţin nu astăzi.