Trebuie să încep prin a cere scuze celor 2-3 cititori fideli pentru postul ăsta deloc amuzant.
Niciodată n-am crezut despre mine că sunt norocoasă. Nici ghinionistă. Întotdeauna am mers pe principul că dacă vreau ceva, trebuie să muncesc, nu să aştept să pice din cer. Tocmai de-aia când aud expresia, "Am avut noroc!", îmi vine în minte şi replica: "-Ba n-ai avut, f***-*i gura m*-**i". N-am să relatez nici ocaziile în care plebea ar spune că am avut noroc, nici pe celelalte a căror finalitate nu poate fi spusă pe post. Tovarăşul Seneca spunea că ”Norocul este ceea ce se întamplă când pregătirea se întâlneşte cu oportunitatea” şi nu pot decât să fiu de acord. Pentru că sunt cuprinse variabilele necesare, şi anume pregătirea, efortul, dedicarea şi oportunitatea, momentul ăla despre care credem că e potrivit. În plus, ma duce cu gândul la eterna teorie a atribuirii. E mai simplu să găsim cauze externe pentru insuccesul nostru şi interne pentru insuccesul altora. Pentru că eu sunt deşteaptă şi restul sunt indecent de proşti! Adicătilea dacă am picat examenu' la Chelcea, sunt ghinionistă, dar dacă Lala l-a picat, e din cauza faptului că o ardea prin cluburi obscure în loc să stea acasă cu nasu-n cărţi. Eh, ca să nu exagerez, spun totuşi că am avut noroc dacă am prins metroul când sunt în întârziere, deşi dacă e să o iau logic, de fapt agilitatea mea uimitoare e cea care a dus la rezultat. Dar să-i dăm Norocului ce-i al Norocului.
În altă ordine de idei, am ajuns la saturaţie în legătură cu multe subiecte. Unul dintre ele este "femeia". Toate femeile sunt un mister. Prin asta nu spun că bărbaţii sunt simpli, ci doar că femeile sunt mai uşor de impresionat şi mai conduse de emoţii. Şi cum emoţiile sunt de multe ori imprevizibile, atunci şi femeile sunt. Bine, ăsta nu e un adevăr general, fac şi eu pe deşteapta şi caut explicaţii pentru natura mea bipolară. Însă revenind la subiect, am fost asaltată în ultimile luni cu tot felul de informaţii care îmi contrazic susţinerile şi teoriile personale. Sunt feministă. Nu genul ăla de feministă urâtă, grasă, cu mustaţă şi lesbiană care se simte jignită dacă un băiat îi deschide uşa sau se oferă să îi care ghiozdanul sau whatever. Pur şi simplu nu cred că există exclusiv lucruri care pot fi făcute numai de bărbaţi sau numai de femei. Aici exclud, evident, activităţile destinate femeilor, de exemplu folosrea de OB-uri sau alte asemenea. Dar nu cred că o femeie trebuie să îşi dedice viaţa partenerului, nu cred că o femeie trebuie să fie singura care face curăţenie, care găteşte sau care trebuie să aibă o carieră cu un nivel inferior partenerului. La fel cum un bărbat nu e obligat să aducă cei mai mulţi bani în casă, să schimbe cauciucul sau să schimbe becurile etc. Da, într-adevăr, nu mă vad schimbând un cauciuc, dar nu pentru că nu cred că pot, ci pentru că habar nu am cum se face. Şi nu din cauza lenii cred că trebuie să gătească sau să participe la curăţenie şi bărbaţii. Cred doar că lucrurile trebuie împărţite în mod echitabil între doi oameni care coabitează. De asemenea, nu caracterizez o femeie care spală şi calcă de una singură ca fiind proastă sau ignorantă, poate ei chiar îi face plăcere ca aceste activităţi să le facă singură, fără ca partenerul să îşi bage coada. E la alegerea fiecăreia. Sunt pe aceeaşi lungime de undă cu cei care nu cred în superioritatea vreunui sex şi care nu consideră că suntem “sexe opuse”, ci “complementre". Eram destul de mică şi recunosc, m-am speriat când am auzit pentru prima oară că femeile aveau înainte două profesii, servitoare şi profesoară, că femeile TREBUIAU să fie modeste, agreabile, blânde şi mai ales tăcute. Iar faptul că societatea nu încuraja deloc ideea de femeie educată, cu studii, pentru că era văzută ca fiind periculoasă pentru sensibilitatea ei, mă determină să fiu extrem de recunoscătoare că m-am născut la sfârşitul anilor 80. Citeam chiar acum că, undeva prin secolul XIX, poate chiar XX, "în Codul Civil al României, era stipulat la acea vreme articolul 195 conform căruia
femeia datorează ascultare bărbatului, iar articole de lege asemănătoare apăreau în majoritatea constituţiilor şi codurilor civile străine."
via. Asta mi se pare inimaginabil. De aceea, atunci când o prietenă m-a întrebat dacă mi-aş urma soţul într-o altă ţară, în cazul în care ar primi o ofertă de muncă acolo, am răspuns fără să ezit că nu. Nu pentru că sunt rea sau egoistă, ci pentru că eu cred că toţi avem libertatea de a ne trăi vieţile aşa cum dorim. Argumentul ei a fost că "am promis la bine şi la rău". Da, corect, dar asta nu înseamnă să îmi ignor dorinţele şi să le pun pe planul doi, după cele ale lui. Îmi iubesc prietenii, ăia puţini, îmi iubesc familia, aia disfuncţională, şi pentru niciun băiat/bărbat din lumea asta nu m-aş îndepărta de ei, decât dacă aş fi în totalitate convinsă că asta vreau şi asta mă va face fericită. Iar dacă presupusul pormiţator de "la bine şi la rău" m-as iubi aşa de tare, nu mi-ar cere vreodată să mă mut cu el pe alte meleaguri departe de casa mea. Nu sunt încuiată, dar nici nu îmi voi dedica vreodată viaţa unei relaţii. Nu cred că iubirea implică să renunţi în totalitate la tine, la dorinţele şi nevoile tale şi nici că dăruirea într-o relaţie este egală cu a lăsa tot ce vrei tu să faci în viaţa asta pe măinile pretenarului. Ăsta e şi motivul pentru care un post cu o exprimare nu tocmai fericită în legătură cu acest subiect, m-a făcut să scot blogul respectiv de la blog-roll. N-o să dau citate din el şi nici nu o sa arunc cu jigniri aşa, aiurea, dar am fost foarte dezamăgită.
Şi pentru o încheiere amuzantă, o să redau un comentariu de pe blogul al cărui link l-am inserat mai sus în acest post:
"Parerea personala (aviz, atacati parerea, si nu persoana, la sfarsit) este ca femeile si barbatii sunt egali ca spirit. Dumnezeu le-a dat aceeasi “suflare de viata” si amandoi au mancat din pomul cunoasterii, deci evident si un barbat si o femeie pot avea acelasi nivel de cunoastere (intelepciune) in viziunea mea. As merge mai departe de atat, spunand ca Adam cam freca menta pe langa Eva, fiind 6 versete in care Eva se uita la pomul interzis, interactioneaza cu sarpele, mananca – timp in care Adam nici macar nu reactioneaza. Sub nici o forma. Eu am dedus oarecum logic – ca femeia si-a dorit cunoastere mai mult decat barbatul, iar barbatul si-a dorit s-o vada fericita, model pe care il vad si mii, milioane, etc de ani mai tarziu, in 2010. “Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit” pe cand Adam a mancat doar pentru ca i-a intins Eva – deci destul de prostut barbatul daca stam sa ne gandim, ca si in ziua de azi, nu el a fost cel pasionat de cunoastere. Lui daca ii dadeai si atunci o bere si un meci de fotbal, nici cu spatele nu se uita la pomul cunoasterii. Un alt aspect interesant este ca femeia nu era de fata cand Dumnezeu a facut pomul cunoasterii si cand i-a spus BARBATULUI sa nu manance din el. Cu alte cuvinte, era de datoria barbatului sa protejeze femeia, LUCRU PE CARE NU L-A FACUT. Ca sa concluzionez, nu vad spiritual nici o diferenta intre barbat si femeie, ci din contra, o femeie mai curioasa si dornica de cunoastere si un barbat incapabil sa intervina in situatie."
Un
mare om a completat: "Evenimentul ăla e folosit ca exemplu pentru a arăta de ce bărbatul e mai deştept ca femeia. Şi întrebarea ar fi alta! Şarpele, fiind la vremea respectivă secundul lui God, ştia foarte bine ce a învârtit Dumnezeu pe acolo so, de ce a ales el să abordeze femeia şi nu bărbatul? Pentru că ştia că acolo va avea succes". Răspunsul meu pur destinat amuzamentului a fost "că femeia era mai la îndemănă, pentru că barbatul era într-un alt colţ, se minuna de cât de mare e bărbăţia lui".
pace vouă\/
