Today's words of wisdom (House MD)

"Perseverance does not equal worthiness."

joi, 17 iunie 2010

See no evil, hear no evil, speak no evil

Oamenii sunt ciudaţi şi cred că asta este consecinţa lumii ciudate în care trăim. Întrebarea ar fi... ciudăţenia primului om, consecinţa cărui lucru este? O să fie prima şi probabil ultima oară cand ating un subiect abstract şi pseudo-serios.

“Dacă o iei la stânga mori de sete, dacă o iei la dreapta mori de foame, dacă te întorci îţi blestemi zilele. Dacă mergi înainte vezi părul zinelor. Tu mergi înainte?!” (Daniel Drăgan- Drum spre Arania)

Frumuseţea nu este astăzi un concept care să mă bucure sau care să îmi provoace o emoţie pozitivă. Însă citatul mă duce cu gândul la opţiuni, la liberul arbitru, la posibilitatea de a vedea realitatea cum vrei, cum poţi, cum ştii. Lucrul ăsta este astăzi departe de a fi o opţiune. Astăzi suntem forţaţi. De reguli scrise sau nescrise, de legi, de bun-simţ sau de aparenţe. Oricum, suntem forţaţi să alegem ce vor alţii, să nu avem prea multe de spus în legătură cu orice. Şi de cele mai multe ori nu ne putem împotrivi, voinţa şi efortul pică pe locul doi, iar norocul scoate capul de după colţ şi-ţi dă o bucată fix în freză. Te trezeşti nedumerit, ascultând fraze fără sens, gândindu-te doar la viitor. Forţat fiind să o iei pe calea aleasă de alţii, te schimbi, te supui şi ajungi să te mulţumeşti cu orice. Cu situaţia ta, cu orice porcărie nemeritată, cu o frază de genul "Lasă, că e bine şi-aşa". Pai, prietene, nu e bine şi-aşa! Adică tu te duci la magazin, ceri o Milka, dai banii pe ea şi ăia îţi dau o Africana la acelaşi preţ. Păi eu Africana am cerut? Trist e când constaţi că e a nu-ştiu-câta oară când primeşti Africana la preţ de Milka. Ce faci, te resemnezi cu gândul că e bună şi asta?
Întrebarea logică vine mai apoi... Why bother? De ce m-aş deranja să mai încerc, atunci când oricum rezultatul este identic şi nu direct proporţional cu efortul? Cum pot oamenii să se gândească la un viitor cât de cât însorit, când de fapt viitorul ăla este deja scris şi e cu siguranţa destul de înnorat? Cum pot oamenii să viseze, când alternativele lipsesc şi nu se pot raporta decât la experienţele de căcat de care au avut parte?

Lumea a pierdut azi un optimist convins, care chiar credea că oamenii pot să nu mai arunce gunoaie pe jos, că nu se vor mai fura telefoane şi portofele în 32 şi că munca şi ambiţia te pot duce unde vrei.

pace vouă...\/

miercuri, 2 iunie 2010

Printre sâni

În continuare acea activitate pe care o am şi despre care nu vreau să vorbesc îmi oferă totuşi nişte satisfacţii. Şi ca să nu credeţi că vă neglijez, o să împart cu voi sursa amuzamentului meu, mai precis o glumiţă din Playboy.

Ghid de vorbire corectă. Cum să vorbeşti despre femei şi să fii "politically correct":

1. Nu este "păpuşă" sau "pisi", ci "o persoană înzestrată cu sâni".
2. Nu este "uşuratică", ci "accesibilă orizontal".
3. Nu este "blondă proastă", ci "o persoană cu părul deschis la culoare care s-a abătut din calea informaţiei".
4. Nu este "fosta", ci "persoana de a cărei companie m-am bucurat".
5. Nu te "sâcâie", ci "devine repetitivă verbal".
6. Nu este "o prostituată de pe Centură", ci "un furnozor cu preţuri mici".
7. Nu "găteşte prost", ci este "compatibilă cu cuptorul cu microunde".
8. Nu "poartă prea multe bijuterii", ci "este îngreunată metalic".
9. Nu este "narcisistă", ci "extrem de preocupată de calităţile sale fizice".
10. Nu "s-a îngrăşat", ci a depăşit pragul metabolic.
11. Nu "flirtează" sau "amăgeşte", ci "se angajează în simulare artificială".
12. Nu este "anorexică", ci "proeminentă scheletic".
13. Nu este "rece" sau "frigidă", ci este "inaccesibilă termic".
14. Nu "urăşte fotbalul", ci este "ignorantă din punct de vedere atletic".
15. Nu are "straturi de fard", ci "a atins o saturaţie cosmetică".

Bun, acum că v-am aruncat un os, ma întorc la "my L word".

pace vouă\/

16. Nu e "vacă nesimţită care nu se dă în plm de pe pista de bicicişti" este "persoană de sex feminin care te manancă la desert şi nu se află în aria bunului simţ".