Today's words of wisdom (House MD)

"Perseverance does not equal worthiness."

miercuri, 27 ianuarie 2010

Gândirisme- part II

Pustiirea spaţiului vital este al doilea păcat despre care aminteşte Lorenz. S-ar putea sa sune un pic eco, chestie care nu e neapărat rea, numai că eco acum e doar un lucru care ţine de modă. Toate alimentele bio şi toate polologhiile despre ecologie sunt doar de faţadă, pentru că nimeni nu prea face ceva în sensul ăsta. Toţi se bat cu pumnii în piept, dar nimeni nu ridică un ac de jos. Toate fiinţele vii, indiferent de marimea lor, sunt adaptate unele la altele. Vorbind despre specii, şi nu despre indivizi, pot afirma chiar că prădătorul şi prada nu sunt deloc în poziţii ostile. Orice dezechilibru produs într-un spaţiu, duce în timp la distrugerea acestuia. Defrişările in exces, pescuitul unui anumit tip de peşte , vânarea unui anumit tip de animal, introducerea unui animal într-un habitat în care el nu exista, toate acestea sunt greşeli care produc dezechilibre majore în ecosisteme. Cu toţii suntem astăzi îndemnaţi prin diferite moduri, să reciclam hârtia, sau orice altceva, dar câţi dintre noi o şi fac? Poate de jenă că am putea fi priviţi ciudat cand ducem hârtia la centrele de reciclare, poate din cauza comodităţii, puţini renunţăm la timp din vieţile noastre pentru a-l aloca unei activitaţi atat de importante cum este protejarea spaţiului în care trăim. Chiar ar trebui să ne gândim la asta şi să nu mai mergem pe principiul "Dupa mine, potopul!".

pace vouă\/

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Gândirisme- part I

M-am apucat să recitesc prima carte care mi-a fost recomandată în anul I de facultate şi anume "Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” a lui Konrad Lorenz. M-a fascinat atunci pentru că, într-un fel sau altul, esenţializează consecinţele evoluţiei oamenilor. Dacă stau să mă gândesc, sunt lucruri logice, dar la care nu am "meditat" niciodată. Să vedem totuşi despre ce este vorba.
De multe ori m-am trezit întrebându-mă cum era viaţa înainte cu zeci de ani şi dacă oamenii aveau aceeaşi mentalitate ca în zilele noastre. Uitându-mă în jurul meu realizez că nu există oameni cu adevărat civilizaţi. De fapt, a fi civilizat nu mai este nici măcar un ideal, este un lucru neînsemnat, o chestie pe care n-o mai doreşte nimeni în mod special.
Suprapopularea ar fi primul păcat adus în discuţie. Aglomerarea urbană duce la intensificarea comportamentului agresiv al oamenilor care sunt obligaţi să trăiască într-un un spaţiu personal din ce în ce mai restrâns. În autobuze, pe străzi, la concerte, suntem în permanenţă în apropierea altor persoane, majoritatea necunoscute, fapt care ne determină să fim din ce în ce mai puţin prietenoşi. Cu alte cuvinte, înghesuiala ne amplifică agresivitatea. În cazul ăsta pot să afirm că ne asemanăm cu animalele mai mult decât am vrea, pentru că ştim cu toţii că dacă înghesui nişte mâţe într-o cuşcă o să iasă cu miorlăieli şi zgârieturi. Aud tot mai des expresia "Nu-ţi mai bate atâta capul cu ăla/aia", deci oamenii se implică emoţional din ce în ce mai puţin; cu cât avem mai multe persoane în jurul nostru, cu atât relaţiile devin mai superficiale:”noi nu suntem structural capabili să-i iubim pe toţi oamenii”. Toţi ne oprim pe stradă să ne uităm la cineva care a căzut, dar puţini ne arătam dispuşi să dam o mână de ajutor. Asta ar însemna că în mediul rural comportamentele agresive sunt mai rar întalnite. Asta nu cred că am cum să verific, sau cel puţin nu azi. Ca să fiu sinceră, cred totuşi că suprapopularea este overrated. E o scuză bună pentru toate evenimentele violente la care asistăm, dar nu adevăratul motiv al lor.

Voi continua în viitor cu restul păcatelor care ne fac să vrem să ne mutăm dacă nu de pe planeta asta, măcar din România. Trăiască Futurama!

pace vouă\/

vineri, 22 ianuarie 2010

The land of choice

Una dintre cele mai interesente reacţii la articolul ăsta a fost "What the fuck am I reading?" a lui.

Se pare că cineva a venit cu geniala idee să pună taxă pe sex. Şi că ar fi 50 de RON.
Mda. Trecând peste caterinca de genul "plătim pentru sex, deci o să fie un fel de prostituţie generală" ajungem la o chestie mai complicată. Înţeleg să plătesc taxă pe viciu. Dat fiind că există externalităţi, putem să spunem că viciile au repercusiuni asupra celor din jur. Să spunem că înţeleg până şi taxa pe fast-food. Dar sexul? Cu ce mă deranjează pe mine că vecinul de dedesubt face sex? Cu nimic, nici măcar dacă este foarte zgomotos. Dar de ce să nu avem taxă pe respirat? Cine respiră mai des plăteşte mai mult. Sau taxă pentru faptul că... nu stiu... avem două picioare?

Şi o sa avem plan tarifar, cam ca la Vodafone? Două quickie-uri la preţ de unul? Sex nelimitat pentru doar 300 RON pe an! Ofertă specială de Crăciun: 50 de RON pentru lunile decembrie şi ianuarie!
O să plătim pe partidă sau timpul efectiv în care o facem? Dar dacă de exemplu aleg sa îmi provoc placere singur, costă? Şi dacă nu am orgasm, primesc banii înapoi? Dar ce se va întâmpla cu industria porno? Şi mai ales, de când s-a apucat tata de gătit?

Şi ca fapt divers, ce o sa facă, o să ne pândească la geam sa vadă dacă facem sex sau nu?
Unde naiba am ajuns să trăim?

pace vouă\/

l8r edit: Să înţeleg că domnul Ioan Mircea Pascu, cel care a propus această taxă, este căsătorit de prea mult timp ca să mai facă sex?
Potrivit unui studiu al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România, "un român face sex in jur de 12 ori pe lună”. Adică ar trebui să dea 600 de RON, care este exact valoarea salariului minim pe economie. Ce bine!
Cum salariul minim brut pentru angajaţii cu studii superioare, este de 1200 RON, ar însemna că vor face sex de 24 de ori pe lună, asta dacă renunţă la mâncare şi la restul lucrurilor necesare traiului. Deci o să existe o corelaţie puternică între nivelul de fericire şi venit. La început, melodia asta mi s-a părut penibilă, dar acum că mă gândesc mai bine...
Interesant, dar mai ales trist.

marți, 19 ianuarie 2010

"Prost să fii, dar să mai şi semnalizezi"

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

duminică, 17 ianuarie 2010

Piţipoanca sub lupa unui sociolog.

Piţipoanca este unul dintre exemplele care caracterizează societatea consumeristă, o persoană axată pe distracţie, aspect fizic, bunuri materiale (Zygmund Bauman- 2007, scopul dezvoltării- o goană de nestăpânit după distracţie). Pentru piţipoancă relaţiile sunt de tipul schimb de piaţă: se afiliază cu un bărbat, îl reprezintă în societate, iar el îi oferă confort material şi îi satisface nevoile superficiale. Se ghidează după "principiul plăcerii" şi aspiră la un trai extravagant şi la bunăstare. Piţi reprezintă hiperconsumatorul emancipat dus la limita extremă- avid de produse care aparţin unor mărci scumpe (sau care arată ca şi cum ar aparţine), preocupat de relaţii sociale cu persoane cunoscute, informat în legatura cu ultimele trenduri. Femeia piţi trebuie să atragă atenţia asupra ei şi se transformă, cu sau fără intenţie, într-un produs de consum care are sau nu succes pe piaţă în funcţie de capacitatea ei de a se prezenta într-o formă cât mai apreciată de către consumatori.
Piţipoanca este o femeie superficială, nu foarte inteligentă, cu ocupaţii din sfera mondenă, îmbracată casual- elegant (am fost draguţă aici), fără un job stabil neapărat, sau cu unul care presupune interacţiunea cu alti actori sociali: ofiţer de credite la ING, maseuză, vânzătoare în Mango, promoteriţă la ţigări, fotomodel la SIAB şi nu în ultimul rând animatoare într-un club "de fiţe". Pune preţ în totalitate pe aspectul fizic, fiind caracterizată în principal de falsitate (de la sânii şi buzele false, până la fondul de ten în exces şi tocurile inuman de înalte şi incomode). Am descoperit un pattern şi anume acela că piţipoanca trebuie să fie la o facultate care are "management" în titlu. Ca locuri frecventate ar fi mallurile, sălile de fitness, saloanele de cosmetică şi nu în ultimul rând cluburile. Piţipoancele sunt asociate cu tulburări de alimentaţie (anorexie, bulimie), poate din dorinţa indivizilor de a-şi explica modalitatea prin care ele arată bine (în accepţiunea generală).
Ca imagine am reuşit să creionez o femeie tânară, în jurul vârstei de 25 de ani, la volanul unei maşini scumpe, decapotabile, primită cadou, cu un caţel mititel, alb şi pufos în braţe, vorbind la telefonul roz-bombon(aşa se scrie?!), la un semafor undeva în Dorobanţi, venind de la solar, îndreptându-se spre sala de fitness, îmbracată strident, cu tocuri în picioare. Piţipoanca este privită cu dispreţ de către majoritatea indivizilor şi este atacată prin glume şi ironii. Pentru a le identifica mai uşor, piţipoancele au fost împărţite în trei categorii şi anume: “piţipoancele rafinate”, “cele care vor să fie piţipoance şi le copiază pe acestea” şi ”cele definite de ceilalţi din diferite motive ca fiind piţipoance”.

Cam atât despre Piţi for now.

pace vouă\/