Conversaţii şi genuri.

Faptul că femeile vorbesc mai mult decât bărbaţii este un mit.
Nişte domni cercetători au studiat acest lucru timp de vreo 4 ani pe un grup ţintă de 400 de studenţi. Rezultatele au arătat că femeile au vorbit, în medie, puţin peste 16 000 de cuvinte pe zi, nu cu mult mai mult decăt bărbaţii. În topul celor care au vorbit cel mai mult, cu 47 000 de cuvinte exprimate într-o singură zi, au fost trei bărbaţi.

Matthias Mehl, unul dintre cei ce au stat la baza studiului, prezintă scenariul potrivit căruia s-a ajuns la concepţia eronată că bărbaţii vorbesc mai puţin decât femeile, şi anume că bărbaţii vorbesc mai mult la muncă şi mai puţin acasă, iar femeile invers.

Deocamdată nu s-a facut o statistică destul de clară asupra subiectelor pe care preferă să le discute femeile şi bărbaţii. Totuşi s-a observat că femeile vorbesc mai mult despre relaţia de cuplu, iar partenerii lor abordează subiecte legate de sport şi evoluţiile tehnologice. Aşa să fie? Din observaţiile mele pot spune că este parţial adevărat. Am avut prieteni buni băieţi, aproape la fel de mulţi ca fete, astfel că pot face o comparaţie. Fetele vorbesc în cea mai mare parte a timpului despre haine şi relaţia de cuplu. Şi băieţii vorbesc despre haine, dar infinit mai puţin despre relaţia lor. Ăsta este, în viziunea mea, un lucru foarte bun! Chiar dacă sfaturile celorlalţi pot fi uneori de ajutor, cel mai bine e să iei deciziile în funcţie de părerea ta, nu să faci un poll în legatură cu relaţia.

Totuşi, eu vroiam sa spun altceva. Că am observat o chestie interesantă: când suntem mai tineri, sau cand suntem înconjuraţi de oameni pe care nu îi cunoaştem foarte bine, tindem să vorbim mai puţin despre noi şi mai mult despre alte subiecte, cel mai probabil pentru a descoperi puncte comune cu celălalt. Iar acum a venit acea vreme când cele mai importante lucruri au fost spuse şi respuse, întoarse pe toate părţile, despicate în paisprezece şi apoi în şaisprezece. Totuşi, mi-e dor de orele petrecute pe covor, pe iarbă sau pe vreo bancă jegărită din parc, ore în care dezbateam, alături de diverşi prieteni filosofi fără diplomă, probleme despre care crdeam că ni se întâmplă nouă pentru prima dată. Pălavrageala aia placută, nesfârşită, schimbul de impresii care n-aveau la bază o bibliografie de minim 25 de cărţi, ci doar simplul simţ comun şi inteligenţa nativă a fiecăruia, modul în care ne descopeream pe noi înşine de-a lungul conversaşiei, de toate astea îmi e cel mai tare dor.

Vă voi lăsa în compania unor statistici şi alte chestii interesante despre bărbaţi şi femei, căci mă duc să recuperez episoadele din serialele de săptămâna asta.

"In cazul barbatilor posibilitatea sinuciderii este de trei ori mai mare decat in cazul femeilor.
Calculatoarele barbatilor sunt cu 21% mai susceptibile contractarii unui virus decat calculatoarele femeilor.
Spre deosebire de barbati, al caror organism este compus din 61% apa, femeile au mai putina apa in organism (aproximativ 52%). Prin urmare, organismul unui barbat va fluidiza alcoolul mai repede decat organismul femeii chiar daca cei doi consuma aceeasi cantitate de alcool.
Femeile sunt mai predispuse orbirii decat barbatii cu 78%.
Comparativ cu femeile, exista o posibilitate de 2,7 mai mare ca un barbat sa fie implicat intr-un accident rutier.
Greutatatea medie a unui barbat este de 78 kilograme, cu 13 kilograme mai mult decat greutatea medie a femeii.
Barbatii sunt de patru ori mai predispusi decat femeile sa se imbolnaveasca din cauza fumatului.
Femeile acuza de trei ori mai des decat barbatii migrene si dureri de cap.
In lume, numarul persoanelor analfabete este estimat la 781 milioane. Dintre acestea, 64% sunt persoane de sex feminin.
In ciuda faptului ca 58% dintre persoanele care urmaresc stirile TV sunt femei, in doar 21% dintre cazuri subiectul stirilor este reprezentat de persoanele apartinand sexului frumos.
Femeile pot vorbi o perioada de timp mai indelungata decat barbatii si cu toate acestea sa oboseasca mai putin. Motivul? Corzile vocale ale femeilor sunt mai scurte decat ale barbatilor si prin urmare elibereaza mai putin aer atunci cand scot sunetele.
In ciuda a ceea ce se crede, barbatii se razgandesc de doua ori mai des decat femeile ( conform unui studiu condus de doctorul Karl F. Robinson de la Universitatea Northwester).
Cand un barbat cumpara flori are tendinta de a le alege pe cele de culoare rosie. Pe de alta parte, femeia este inclinata sa aleaga flori de culoare roz, albastru sau orice alta nuanta care se afla in campul sau vizual.
Mai multi barbati decat femei se imbolnavesc de cancer al creierului.
Numarul barbatilor suferind de diabet este mai mare decat al femeilor. Exista mai multe femei obeze decat barbati obezi. Barbatii consuma de 5 ori mai mult alcool sau substante nocive ce provoaca dependenta decat femeile.
In spitalele de boli mintale se afla mai multi barbati decat femei. Cu toate acestea, femeile sunt cele care inregistreaza un grad mai avansat al bolii mintale.
Sunt mai mult barbati in inchisori decat femei.
In intreaga lume, exista mai multe femei decat barbati care nu sunt angajate si mai multe femei decat barbati care lucreaza part-time. Sunt mai multe femei decat barbati ce detin o diploma universitara sau urmeaza cursurile unui colegiu sau facultati. Cu toate acestea, cei mai multi manageri sunt de sex masculin. 91% din asistentii medicali sunt femei, 98% din personalul care se ocupa cu educarea copiilor din gradinite si din invatamantul prescolar sunt femei, 92% din inginerii electronisti sunt barbati si 98% din piloti si inginerii de zbor sunt barbati.
Temperatura corpului masculin este mai ridicata decat a corpului feminin.
Barbatii vad mai bine decat femeile si sunt mai capabili decat acestea sa distinga literele mici, insa femeile au un auz mai bun.
Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii."

pace vouă\/

Titlu.

Într-una din zilele în care întrebarea "Ce-ai bă, ţi-a murit pisica?" are ceva sens, trebuie să mă delectez cu un post. Şi cum inspiraţia îmi joacă feste de ceva vreme, o să abordez un subiect dintr-un serial. Ce ne face să fim bucureşteni? Sau mai exact ce trebuie să fi făcut cel puţin odată ca să te poţi numi în toată puterea cuvântului "bucureştean". Lista va suferi modificări pe măsură ce voi avansa în elaborarea paradigmelor.

1. Să fi injurat cel puţin odată în trafic (şofer sau pieton, n-are importanţă).
2. Să-ţi fi fost furat telefonul mobil într-un mijloc de transport în comun.
3. Să fi pierdut metroul/autobuzul atunci când te grăbeai la un interviu/seminar important.
4. Să fi ieşit într-o seară de vineri, vara, la o terasă pe Lipscani, atunci când forfota este la cotele ei maxime.
5. Să fi intrat într-un Toi-Toi (Eco-Toilet) într-un moment de maximă disperare.
6. Să fi fost la un concert important, indiferent dacă e rock, hip-hop, house sau altă naţie muzicală.
7. Să îţi fi luat un taximetrist minim 25 de lei pe o cursă de 12.

Pentru amuzament puteţi citi şi acest articol, nu durează mai mult de 10 minute, parol!

În speranţa că zilele următoare vor aduce cât mai puţină ploaie şi multă inspiraţie, vă urez

pace vouă\/

Despre noroc si femei.

Trebuie să încep prin a cere scuze celor 2-3 cititori fideli pentru postul ăsta deloc amuzant.

Niciodată n-am crezut despre mine că sunt norocoasă. Nici ghinionistă. Întotdeauna am mers pe principul că dacă vreau ceva, trebuie să muncesc, nu să aştept să pice din cer. Tocmai de-aia când aud expresia, "Am avut noroc!", îmi vine în minte şi replica: "-Ba n-ai avut, f***-*i gura m*-**i". N-am să relatez nici ocaziile în care plebea ar spune că am avut noroc, nici pe celelalte a căror finalitate nu poate fi spusă pe post. Tovarăşul Seneca spunea că ”Norocul este ceea ce se întamplă când pregătirea se întâlneşte cu oportunitatea” şi nu pot decât să fiu de acord. Pentru că sunt cuprinse variabilele necesare, şi anume pregătirea, efortul, dedicarea şi oportunitatea, momentul ăla despre care credem că e potrivit. În plus, ma duce cu gândul la eterna teorie a atribuirii. E mai simplu să găsim cauze externe pentru insuccesul nostru şi interne pentru insuccesul altora. Pentru că eu sunt deşteaptă şi restul sunt indecent de proşti! Adicătilea dacă am picat examenu' la Chelcea, sunt ghinionistă, dar dacă Lala l-a picat, e din cauza faptului că o ardea prin cluburi obscure în loc să stea acasă cu nasu-n cărţi. Eh, ca să nu exagerez, spun totuşi că am avut noroc dacă am prins metroul când sunt în întârziere, deşi dacă e să o iau logic, de fapt agilitatea mea uimitoare e cea care a dus la rezultat. Dar să-i dăm Norocului ce-i al Norocului.

În altă ordine de idei, am ajuns la saturaţie în legătură cu multe subiecte. Unul dintre ele este "femeia". Toate femeile sunt un mister. Prin asta nu spun că bărbaţii sunt simpli, ci doar că femeile sunt mai uşor de impresionat şi mai conduse de emoţii. Şi cum emoţiile sunt de multe ori imprevizibile, atunci şi femeile sunt. Bine, ăsta nu e un adevăr general, fac şi eu pe deşteapta şi caut explicaţii pentru natura mea bipolară. Însă revenind la subiect, am fost asaltată în ultimile luni cu tot felul de informaţii care îmi contrazic susţinerile şi teoriile personale. Sunt feministă. Nu genul ăla de feministă urâtă, grasă, cu mustaţă şi lesbiană care se simte jignită dacă un băiat îi deschide uşa sau se oferă să îi care ghiozdanul sau whatever. Pur şi simplu nu cred că există exclusiv lucruri care pot fi făcute numai de bărbaţi sau numai de femei. Aici exclud, evident, activităţile destinate femeilor, de exemplu folosrea de OB-uri sau alte asemenea. Dar nu cred că o femeie trebuie să îşi dedice viaţa partenerului, nu cred că o femeie trebuie să fie singura care face curăţenie, care găteşte sau care trebuie să aibă o carieră cu un nivel inferior partenerului. La fel cum un bărbat nu e obligat să aducă cei mai mulţi bani în casă, să schimbe cauciucul sau să schimbe becurile etc. Da, într-adevăr, nu mă vad schimbând un cauciuc, dar nu pentru că nu cred că pot, ci pentru că habar nu am cum se face. Şi nu din cauza lenii cred că trebuie să gătească sau să participe la curăţenie şi bărbaţii. Cred doar că lucrurile trebuie împărţite în mod echitabil între doi oameni care coabitează. De asemenea, nu caracterizez o femeie care spală şi calcă de una singură ca fiind proastă sau ignorantă, poate ei chiar îi face plăcere ca aceste activităţi să le facă singură, fără ca partenerul să îşi bage coada. E la alegerea fiecăreia. Sunt pe aceeaşi lungime de undă cu cei care nu cred în superioritatea vreunui sex şi care nu consideră că suntem “sexe opuse”, ci “complementre". Eram destul de mică şi recunosc, m-am speriat când am auzit pentru prima oară că femeile aveau înainte două profesii, servitoare şi profesoară, că femeile TREBUIAU să fie modeste, agreabile, blânde şi mai ales tăcute. Iar faptul că societatea nu încuraja deloc ideea de femeie educată, cu studii, pentru că era văzută ca fiind periculoasă pentru sensibilitatea ei, mă determină să fiu extrem de recunoscătoare că m-am născut la sfârşitul anilor 80. Citeam chiar acum că, undeva prin secolul XIX, poate chiar XX, "în Codul Civil al României, era stipulat la acea vreme articolul 195 conform căruia femeia datorează ascultare bărbatului, iar articole de lege asemănătoare apăreau în majoritatea constituţiilor şi codurilor civile străine." via. Asta mi se pare inimaginabil. De aceea, atunci când o prietenă m-a întrebat dacă mi-aş urma soţul într-o altă ţară, în cazul în care ar primi o ofertă de muncă acolo, am răspuns fără să ezit că nu. Nu pentru că sunt rea sau egoistă, ci pentru că eu cred că toţi avem libertatea de a ne trăi vieţile aşa cum dorim. Argumentul ei a fost că "am promis la bine şi la rău". Da, corect, dar asta nu înseamnă să îmi ignor dorinţele şi să le pun pe planul doi, după cele ale lui. Îmi iubesc prietenii, ăia puţini, îmi iubesc familia, aia disfuncţională, şi pentru niciun băiat/bărbat din lumea asta nu m-aş îndepărta de ei, decât dacă aş fi în totalitate convinsă că asta vreau şi asta mă va face fericită. Iar dacă presupusul pormiţator de "la bine şi la rău" m-as iubi aşa de tare, nu mi-ar cere vreodată să mă mut cu el pe alte meleaguri departe de casa mea. Nu sunt încuiată, dar nici nu îmi voi dedica vreodată viaţa unei relaţii. Nu cred că iubirea implică să renunţi în totalitate la tine, la dorinţele şi nevoile tale şi nici că dăruirea într-o relaţie este egală cu a lăsa tot ce vrei tu să faci în viaţa asta pe măinile pretenarului. Ăsta e şi motivul pentru care un post cu o exprimare nu tocmai fericită în legătură cu acest subiect, m-a făcut să scot blogul respectiv de la blog-roll. N-o să dau citate din el şi nici nu o sa arunc cu jigniri aşa, aiurea, dar am fost foarte dezamăgită.

Şi pentru o încheiere amuzantă, o să redau un comentariu de pe blogul al cărui link l-am inserat mai sus în acest post:
"Parerea personala (aviz, atacati parerea, si nu persoana, la sfarsit) este ca femeile si barbatii sunt egali ca spirit. Dumnezeu le-a dat aceeasi “suflare de viata” si amandoi au mancat din pomul cunoasterii, deci evident si un barbat si o femeie pot avea acelasi nivel de cunoastere (intelepciune) in viziunea mea. As merge mai departe de atat, spunand ca Adam cam freca menta pe langa Eva, fiind 6 versete in care Eva se uita la pomul interzis, interactioneaza cu sarpele, mananca – timp in care Adam nici macar nu reactioneaza. Sub nici o forma. Eu am dedus oarecum logic – ca femeia si-a dorit cunoastere mai mult decat barbatul, iar barbatul si-a dorit s-o vada fericita, model pe care il vad si mii, milioane, etc de ani mai tarziu, in 2010. “Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit” pe cand Adam a mancat doar pentru ca i-a intins Eva – deci destul de prostut barbatul daca stam sa ne gandim, ca si in ziua de azi, nu el a fost cel pasionat de cunoastere. Lui daca ii dadeai si atunci o bere si un meci de fotbal, nici cu spatele nu se uita la pomul cunoasterii. Un alt aspect interesant este ca femeia nu era de fata cand Dumnezeu a facut pomul cunoasterii si cand i-a spus BARBATULUI sa nu manance din el. Cu alte cuvinte, era de datoria barbatului sa protejeze femeia, LUCRU PE CARE NU L-A FACUT. Ca sa concluzionez, nu vad spiritual nici o diferenta intre barbat si femeie, ci din contra, o femeie mai curioasa si dornica de cunoastere si un barbat incapabil sa intervina in situatie."

Un mare om a completat: "Evenimentul ăla e folosit ca exemplu pentru a arăta de ce bărbatul e mai deştept ca femeia. Şi întrebarea ar fi alta! Şarpele, fiind la vremea respectivă secundul lui God, ştia foarte bine ce a învârtit Dumnezeu pe acolo so, de ce a ales el să abordeze femeia şi nu bărbatul? Pentru că ştia că acolo va avea succes". Răspunsul meu pur destinat amuzamentului a fost "că femeia era mai la îndemănă, pentru că barbatul era într-un alt colţ, se minuna de cât de mare e bărbăţia lui".



pace vouă\/

Toamna

"Toamna e anotimpul ăla când cică se numără bobocii". Nu prea am înţeles niciodată de ce. Vara e anotimpul de procreare în lumea raţelor? În rest sunt abstinente? Sau cumva toti răţoii pleacă la o petrecere a burlacilor, de iarna până vara şi undeva prin septembrie revin mahmuri cu chef de zburătăceală? A... se referea la boboci în sensul de ăia de clasa a 9a ş.a.m.d. News flash, dude, bobocii se numără cel mai bine vara, că iarna sunt împrăştiaţi prin băruleţe obscure cu tentă hip!
Sau cică "Toamna este primăvara iernii". Cine a zis asta era la modul ăla de drogălău. Nu, de fapt toamna e doar toamnă şi atât. "Toamna, copacii fac strip-tease pentru a face să rasară ciupercile". Adică odată pe an copacii se prostituează pentru ca puştanii de liceu să găsească mai uşor shrooms-urile necesare pentru petrecerea de începere a şcolii? "Fiecare om trebuie să îşi găsească timp, să se aşeze şi să privească căderea frunzelor". Trecem peste cacofonia datorată probabil unui traducător fără emisferă stângă, şi ajungem la ideea concretă de a sta să te uiţi cum cad frunzele. Cine face aşa ceva, în afară de actorii frumuşei din filmele de mâna a cinşpea? Probabil trebuie să ai ceva la bord bine de tot ca să stai în parc şi să priveşti frunzele cum cad. Ultima oară când am făcut asta eram printr-a şaptea şi încercam să par cool sub salcâmul din curtea şcolii. "Toamna este anotimpul meu preferat în Los Angeles, o perioadă în care păsările îşi schimbă culoarea şi cad din copaci". De curiozitate, ce fumează aceste păsări? "Toamna e anotimpul care urmează când aştepţi primăvara". Da... şi cerul e albastru dacă nu e noapte. Numai nebunii şi Bacovia iubesc toamna. Am zis!

Toate astea sub deviza "Bă, tu ştiai că zero citit invers e orez???"

pace vouă\/
p.s.: De ce nu îşi calcă bărbaţii cămăşile?
R1: Nu au mâini.
R2: Au mâini, dar ambele sunt in ghips.
R3: Nu ştiu că fierul de călcat nu este exclusiv pentru femei.
R4: Au mâna atât de mare încăt nu le încape prin mânerul de la fier.
R5: Cred că fierul se foloseşte invers, pe post de fierbător.
R6: Pentru că o fac femeile.

Cod de transpiraţie

În fiecare săptămână, în diferite zile, fac o excursie la sora mea pentru a-l ajuta pe fiul ei la engleză. Până aici, nimic extraordinar. Şi când zic excursie, nu exagerez. Metroul până la Basarab, apoi schimb magistrala până la 1 Mai, apoi maşina 97 până la Cimitirul Străuleşti, adică până la capăt- drum care în general durează şi 2 ore. În 2 ore pot să ajung liniştită şi până la Braşov, cu un şofer mai tupeist. Oricum, ideea e că este un drum foarte interesant şi am de multe ori ocazia să văd o multitudine de oameni. O să încerc să îî clasific, terminând cu o scurtă poveste cu tâlc.

1. Femeia cu mustaţă care se duce la/vine de la serviciu

Grad de miros înţepător: 4/10. Suportabil.
Când s-a spălat ultima oară: Alaltăieri
Foloseşte antiperspirant: Vag. Eventual Impulse.

2. Piţipoanca de 97

Grad de miros înţepător: 2/10 dar miroase a prea mult parfum gen Chanel no. 5, nu a transpiraţie.
Când s-a spălat ultima oară: Acum 15 minute
Foloseşte antiperspirant: Rexona chiar!

3. Rockerul care nu îşi găseşte locul între "coloraţi"

Grad de miros înţepător: 3/10. Ok.
Când s-a spălat ultima oară: Azi- dimineaţă
Foloseşte antiperspirant: Uneori.

4. Muncitorul care se duce spre şantier

Grad de miros înţepător: 9/10. Îţi mută nasul.
Când s-a spălat ultima oară: Cândva, când era la putere Constantinescu
Foloseşte antiperspirant: Que?

5. Muncitorul care vine de pe şantier

Grad de miros înţepător: infinit/10. Simţi cum mirosul te loveşte. Fizic!
Când s-a spălat ultima oară: Probabil de Paşte, când a avut şi el 3 zile libere, dar miroase ca şi cum n-a cunoscut beneficiile apei şi săpunului niciodată!
Foloseşte antiperspirant: Ce e ăla?

6. Ţiganca din cartierul "Bucureştii Noi" sau Ţigăncuşa cu număr infinit de puradei

Grad de miros înţepător: 7/10. După restul categoriilor de mai sus, nasul este paralizat, deci...
Când s-a spălat ultima oară: Ea săraca s-o spăla, dar în apa în care a spalat deja covoare, copii, câini şi alte vietăţi de prin curte.
Foloseşte antiperspirant: Ea poate vrea, "Da' de unde bani, fată?"


Se făcea că, după o scurtă aşteptare de 45 de minute, soseşte sus-numitul 97, într-o zi cu cod galben de căldură anunţat la TV. Ştiam că o să fie un drum mai lung decât de obicei, pentru că autobuzul era supraîncărcat. După vreo 3 staţii în timpul cărora am stat numai lângă uşă, pentru a respira măcar 3 secunde aer cu aromă de noxe şi nu de produs al glandelor sudoripare. Evident că statul lângă uşă, pe lângă avantajul nepreţuit al oxigenului- o idee mai pur, are dezavantajul că toată lumea se freacă de tine, te calcă, îşi pune geanta pe piciorul tău recent călcat de prietena ameţită în Stuf, săptămâna trecută, în Vamă etc. Cele 14 staţii păreau nesfărşite, când, deodată, observ un loc ce părea să se elibereze la următoarea oprire. Ma foiesc, îmi fac planuri cum să îl ocup, până la urmă sar de-a dreptul pe scaunul recent eliberat, pe care curgeau stropi de transpiraţie. Scot şerveţelele, îl şterg şi ma aşez confortabil cu gândul la un pahar cu apă. La următoarea staţie urcă eterna "Ţigăncuşă cu număr infinit de puradei", care începe să îşi facă vânt fix în direcţia mea, moment în care lipsa apei şi a săpunului din viaţa acesteia mă facea să simt cum nasul meu se usucă şi cade. La următoarea staţie se eliberează toate locurile de lângă mine, vreo 4, căci eram exact la capătul autobuzului. În secunda imediat următoare, aceste locuri sunt ocupate de ţigancă şi de cei 6 puradei. Şi cum nu ţinea pe niciunul în braţe, am ajuns să împart locul cu una dintre fetiţele acesteia. Drăguţă, nu zic nu, simpăticuţă, cu ochii mari şi gene tip reclama la rimel şi cu bucle negre. Toate bune şi frumoase, în urechi îmi cânta Robbie un Angels de-mi scutura toate firele de pâr, când puştoaica pune capul pe mâna mea şi aţipeşte. "Ce draguţ" zic eu în mintea mea. Mare greşeală. În 10 minute am început să simt cum pe mână mă gâdilă ceva foarte, foarte tare. Când ma uit, îmi şiroiau toate transpiraţiile de pe fruntea copilei. Şi a stat Deea vreo 7 staţii cu transpiraţie străină curgând pe mănuţa recent spălată şi parfumată. Alea au fost poate cele mai lungi 20 de minute din viaţa mea. Şi, ce noroc, atunci când am ajuns la sor-mea, nu avea apă, de niciun fel! Senzaţie mai nenorocită ca aia n-am mai simţit de foarte mult timp! Aşa că vă doresc o vară antiperspirantă!

pace vouă\/

Sex and the Eiffel.

Citeam azi despre bandiţi inteligenţi.
Cică în 1925 un tip a încercat şi a reuşit să vândă turnul Eiffel de două ori în două luni. După al doilea război mondial, economia multor ţări era la pământ, aşa că tipul nostru s-a întalnit cu nişte mahări, eu aş adăuga ignoranţi ca să nu spun proşti, cărora le-a spus că este proprietarul turnului Eiffel şi că primăria oraşului nu îşi mai permite să îl întreţină, el nici atât, aşa că a decis să îl vândă pentru fiare vechi. Evident, a fost crezut şi a intrat în posesia unei averi în schimbul turnului. Unuia dintre inteligenţii care au acceptat acest târg i-a fost atât de ruşine de prostia lui, încât a refuzat să se ducă la poliţie şi să reclame fapta. Celălalt însă, a trecut peste mândrie, iar autorul a fost prins exact când păcălea alţi 6 bogătani că turnul este de vânzare. Interesant, dar plauzibil, având în vedere că Băse a vândut flota noastră acum ţâşpe ani.

Să nu vă uitaţi la Sex and the City 2. Acum ceva ani m-am uitat la toate cele 6 serii, iar acum mai puţini ani, mi-am târât prietenii masculi la premiera filmului Sex and the City 1. "Mi-am" e relativ, că eram de fapt două fete. Oricum,în spiritul acestui lucru, am decis să vizionez şi partea a doua. Două ore şi douăzeci de minute mai târziu, mă gândeam că şi dacă m-aş fi uitat la monitorul închis, plănuindu-mi nunta care cel mai probabil nu va avea loc niciodată, tot aş fi folosit timpul mai cu cap. Două ore şi douăzeci de minute! Singurele 5 secunde care mi-au plăcut au fost undeva în primele 2 minute de film, când Carrie purta o pereche de pantofi superbi. În rest, o nuntă de gay căreia nu îi găsesc rostul în acţiunea filmului, dramă ieftină de genul "Ai adus televizorul în relaţie!!! Pleacă el sau ma car eu!!!", târfe scumpe, cultura arabă împroşcată subtil cu caca şi fiţe de Louis Vuitton. Poate o singură idee bună în film, a fost aceea de a preţui prietenia, însă puteau să facă o campanie de 30 de secunde, nu un film mai lung cu 2 ore, 19 minute şi 30 de secunde mai lung decât poate mintea mea suporta. 3.9 pe IMDB.

pace vouă\/

Şi...

My style is di bom digi bom di deng di deng digigi uu uuu

Habar n-am ce e cu titlul. Oricum, azi pe trei canale erau emisiuni pe tema "Mădălina Manole". Mă întreb cum de nu s-au săturat oamenii de chestia asta. Femeia aia e moartă, s-a sinucis cu juma' de litru de otravă sau ce era aia. Nu pricep ce e cu atâta tevatură pe tema asta. Oamenii mor, asa cum zicea prietenul nostru, Durky, în perioadele de efervescenţă (aşa la prima gândire n-am găsit alt cuvânt) economică, fie ea în sens negativ sau pozitiv. După cum ştim, e criză, aşa că oamenii mor pe capete, ce atâtea discuţii pe tema asta?!

Mai bine hai să ne amuzăm puţin. Cică o gagică de 136 de kile din America s-a aşezat pe gagică-su de 54 de kile şi l-a omorât. S-a ales doar cu 100 de ore de muncă în folosul comunitâţii. Deci aşa se omoară fără să faci pârnaie, te ingraşi ca porcu' şi te aşezi cât de graţios poţi pe victimă, apoi cu ochii mari şi înlăcrimaţi spui că n-a fost cu intenţie. S-a notat.
Altă gagică nu ştia cum să îi dea papucii amantului, aşa că şi-a înscenat moartea. Înscenat e totuşi un termen prea complex. I-a dat un sms de la fratele ei, în care îi spunea că a avut un anevrism şi a murit, apoi scurte detalii despre înmormântare. Amantul a chelit după ce a aflat. La propriu! Pe vremea mea papucii se dădeau la modu': "Eşti un tip mişto, dar nu ne potrivim".
O altă inteligentă reprezentantă a sexului frumos (că slab parca n-aş mai zice) s-a enervat pentru că fostul i-a respins avansurile, aşa că i-a smuls un testicul şi a încercat să îl inghită. Evident, s-a încecat cu el şi l-a scuipat. Deşi s-au dus la spital în timp util, medicii nu au reuşit să îl reataşeze. A primit doi ani jumate' la mititica. Cred că mai bine se aşeza pe el şi îl omora.
O gagică de 28 de ani l-a înjunghiat în plămân pe prietenul ei de 40 pentru că sexul din seara respectivă fusese dezamăgitor de prost. Asta înseamnă că, la un moment dat, toţi masculii au fost în pericol să dispară. No comment.

Deci, atâta timp cât nu ne omorâm sau înjunghiem prietenii şi nici nu le muşcăm testiculele, putem să considerâm că suntem nişte prietene bune! Acest articol este dedicat tuturor fetelor care au auzit măcar odată expresia "Dacă ai fi o prietenă bună ai...". Dacă aş fi o prietenă bună nu ţi-aş smulge testicolul cu dinţii! Scuze, dar chiar m-a şocat. Am crezut iniţial că o sa râdem, dar m-am înşelat. Oh, well.

pace vouă\/

Ploaie, vacanţă şi purici

Disparitia mea din peisaj este scuzabilă: după experienţa cu licenţa am plecat la mare, apoi am avut nevoie de o pauză de la a scrie lucruri, indiferent de temă. Oricum, am revenit, nu vă impacientaţi. Ploile nu ne dau pace şi ne ţin în casă, trişti, deprimaţi, să vizionăm filme de mâna a 2-a. Cică ploile ar fi trimise de ruşi, de plictiseală. Da, şi eu am un cont cu 500 000 de euroi în el.

În tot acest timp am văzut o mulţime de bizarerii...De la jucarii sexuale ciudate sau penibile la oameni dubioşi. O să încep cu tipul care şi-a omorât prietena pentru că a refuzat să îl ajute să o îngroape pe fosta prietenă pe care o ucisese cu ceva timp în urmă. Asta e pur şi simplu ciudat. Şi dacă prietenul tău e în stare să o omoare pe fosta, cât de mult îl iubeşti încât să rămâi lângă el şi să rişti să ţii companie cârtiţelor la 2 m sub pământ? Un alt tip şi-a bătut prietena fără mâini şi picioare şi apoi a declarat: "A fost autoapărare!" Que?

Parfumuri... toţi folosim, unii cred că înlocuieşte banalul duş, alţii cred că dacă e mult e şi bine... Dar zilele trecute am dat peste parfumuri ciudate, de la miros de vulvă, de Burger King, de sânge, spermă şi scuipat, până la parfum de înmormântare. De ce să vrei să miroşi a înmormântare? Mă depăşeşte.

După facultatea de făcut hamburgeri, mai nou a apărut facultatea de sutiene. La Universitatea Politehnică din Hong Kong există o specializare unde te învaţă sa construieşti sutiene. Cred că asta era problema, de-aia le jenează pe femei sutienele, pentru că nu era o facultate care să îi inveţe pe oameni cum se fac. Şi eventual în practică, palpează sâni pentru a vedea exact cum şi ce trebuie să acopere un sutien. O_o

Închei acum, pentru că periplul meu prin universităţi trebuie să continue cu un master pentru a cărui admitere am cate ceva de lecturat... Dar vă las în compania unor oameni cu un IQ uimitor.



pace vouă\/

See no evil, hear no evil, speak no evil

Oamenii sunt ciudaţi şi cred că asta este consecinţa lumii ciudate în care trăim. Întrebarea ar fi... ciudăţenia primului om, consecinţa cărui lucru este? O să fie prima şi probabil ultima oară cand ating un subiect abstract şi pseudo-serios.

“Dacă o iei la stânga mori de sete, dacă o iei la dreapta mori de foame, dacă te întorci îţi blestemi zilele. Dacă mergi înainte vezi părul zinelor. Tu mergi înainte?!” (Daniel Drăgan- Drum spre Arania)

Frumuseţea nu este astăzi un concept care să mă bucure sau care să îmi provoace o emoţie pozitivă. Însă citatul mă duce cu gândul la opţiuni, la liberul arbitru, la posibilitatea de a vedea realitatea cum vrei, cum poţi, cum ştii. Lucrul ăsta este astăzi departe de a fi o opţiune. Astăzi suntem forţaţi. De reguli scrise sau nescrise, de legi, de bun-simţ sau de aparenţe. Oricum, suntem forţaţi să alegem ce vor alţii, să nu avem prea multe de spus în legătură cu orice. Şi de cele mai multe ori nu ne putem împotrivi, voinţa şi efortul pică pe locul doi, iar norocul scoate capul de după colţ şi-ţi dă o bucată fix în freză. Te trezeşti nedumerit, ascultând fraze fără sens, gândindu-te doar la viitor. Forţat fiind să o iei pe calea aleasă de alţii, te schimbi, te supui şi ajungi să te mulţumeşti cu orice. Cu situaţia ta, cu orice porcărie nemeritată, cu o frază de genul "Lasă, că e bine şi-aşa". Pai, prietene, nu e bine şi-aşa! Adică tu te duci la magazin, ceri o Milka, dai banii pe ea şi ăia îţi dau o Africana la acelaşi preţ. Păi eu Africana am cerut? Trist e când constaţi că e a nu-ştiu-câta oară când primeşti Africana la preţ de Milka. Ce faci, te resemnezi cu gândul că e bună şi asta?
Întrebarea logică vine mai apoi... Why bother? De ce m-aş deranja să mai încerc, atunci când oricum rezultatul este identic şi nu direct proporţional cu efortul? Cum pot oamenii să se gândească la un viitor cât de cât însorit, când de fapt viitorul ăla este deja scris şi e cu siguranţa destul de înnorat? Cum pot oamenii să viseze, când alternativele lipsesc şi nu se pot raporta decât la experienţele de căcat de care au avut parte?

Lumea a pierdut azi un optimist convins, care chiar credea că oamenii pot să nu mai arunce gunoaie pe jos, că nu se vor mai fura telefoane şi portofele în 32 şi că munca şi ambiţia te pot duce unde vrei.

pace vouă...\/

Printre sâni

În continuare acea activitate pe care o am şi despre care nu vreau să vorbesc îmi oferă totuşi nişte satisfacţii. Şi ca să nu credeţi că vă neglijez, o să împart cu voi sursa amuzamentului meu, mai precis o glumiţă din Playboy.

Ghid de vorbire corectă. Cum să vorbeşti despre femei şi să fii "politically correct":

1. Nu este "păpuşă" sau "pisi", ci "o persoană înzestrată cu sâni".
2. Nu este "uşuratică", ci "accesibilă orizontal".
3. Nu este "blondă proastă", ci "o persoană cu părul deschis la culoare care s-a abătut din calea informaţiei".
4. Nu este "fosta", ci "persoana de a cărei companie m-am bucurat".
5. Nu te "sâcâie", ci "devine repetitivă verbal".
6. Nu este "o prostituată de pe Centură", ci "un furnozor cu preţuri mici".
7. Nu "găteşte prost", ci este "compatibilă cu cuptorul cu microunde".
8. Nu "poartă prea multe bijuterii", ci "este îngreunată metalic".
9. Nu este "narcisistă", ci "extrem de preocupată de calităţile sale fizice".
10. Nu "s-a îngrăşat", ci a depăşit pragul metabolic.
11. Nu "flirtează" sau "amăgeşte", ci "se angajează în simulare artificială".
12. Nu este "anorexică", ci "proeminentă scheletic".
13. Nu este "rece" sau "frigidă", ci este "inaccesibilă termic".
14. Nu "urăşte fotbalul", ci este "ignorantă din punct de vedere atletic".
15. Nu are "straturi de fard", ci "a atins o saturaţie cosmetică".

Bun, acum că v-am aruncat un os, ma întorc la "my L word".

pace vouă\/

16. Nu e "vacă nesimţită care nu se dă în plm de pe pista de bicicişti" este "persoană de sex feminin care te manancă la desert şi nu se află în aria bunului simţ".

Sâni goi şi cereale cu lapte

Iată-mă pe ultima suta de metri cu redactarea licenţei, cu 1000 de emoţii care-mi dau impresia unui morcov de dimensiuni neobisnuit de mari în locuri unde morcovii nu cresc şi soarele nu străluceşte. Partea bună este cercetarea mea, care este, trebuie să recunosc, amuzantă grav! Mai exact, fac o analiză comparativă între 2 publicaţii: una adresată bărbaţilor, iar cealaltă femeilor. Adică Playboy şi Cosmopolitan. Până acum prefer, de departe, Playboy, care are articole inteligente, de multe ori misogine, dar haioase. Şi o prefer pentru că nu (îşi) neagă natura, ci o îmbrăţişează cu drag. Adicătilea nu susţine că este altceva decât ceea ce este, o revistă creată de bărbaţi, pentru bărbaţi. În schimb Cosmo se vrea ghid de bună-purtare, psiholog, horoscop, stilist şi toate cele. Şi rar mă amuză. Aşadar, 9/10 pentru Playboy şi 5/10 pentru Cosmo.

Ideea era să vă prezint şi vouă câteva articole sau rânduri care m-au amuzat teribil.
Undeva la secţiunea Consilier: "Când l-am văzut prima oară, am ştiut că EL e. Îl aşteptam de ceva vreme. Era aşa cum l-am visat: slab mort, chelios şi cu păr pe fese (asta am aflat, cu plăcere, ulterior). Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să-L am şi am reuşit. Mă roade însă ceva: IQ-ul lui este atât de mic încât deseori mă face de râs în societate, iar pregătirea LUI academică s-a oprit după ce a absolvit o şcoală profesională."

Trebuie să recunosc faptul că nu îmi dau seama dacă problema este pe bune, adică dacă tipa chiar aşa a scris, sau e doar ca să amuze plebea, dar what the fuck man. Tipu are chelie, e prost ca noaptea şi are păr pe cur. Eu nici nu cred că îi adresam elementara propoziţie: "Lasă-mă-n plm în pace". Şi nu din cauza cheliei sau a părului părului de pe cur (da, ştiu că nu l-aş fi observat, dar nah), ci da, aţi ghicit, din cauza IQ-ului de Australopithecus.

Oricum, avem de-a face cu un răspuns pe măsură:
"După câte se pare, ai dat lovitura aşa cum multe femei nici nu îndrăznesc să spere. Nu-ţi bate capul cu IQ-ul ovin al iubitului tău. Pentru ocazii puteţi pregăti un set de întrebări şi răspunsuri deştepte care să aiurească asistenţa. Cu o mizanscenă simplă, orice aparenţă poate fi creată. N-ar fi rău ca prietenul tău să-şi mascheze stupiditatea în spatele unor ochelari cu ramă fină sau al unor favoriţi ca la paşopt. Cât despre studii, acreditează în cercul de cunoştinţe pe care le frecventaţi că tipule un geniu timid şi modest, care nu recunoaşte că, după ce a absolvit şcoala de sculeri-matriţeri, şi-a făcut un doctorat în istoria religiilor la Sorbona. Orice s-ar întâmpla, ar fi o greşeală de neiertat să crezi că ai putea găsi pe cineva mai bun ca EL. Toată lumea ştie că băieţii cu facultate nu au păr pe fese!"

Well, sper că v-am amuzat. O să revin cu alte chestii din sfera haiosului când nu o să fiu prinsă cu... altele. V-am pupat pe portofele!

pace vouă\/

Sicrie şi miere. Nisip şi mall-uri

Între 3-4 pagini scrise pentru "the L word" şi câteva pagini din "Concert din muzică de Bach" citite târziu în noapte, mi-am strecurat în agenda mea încărcată şi vizionarea unui film la Cinema City. Şi iată-mă revenind cu o pseudocronică pentru un film. Am fost să văd încă o producţie Disney lăudată cu surle şi trâmbiţe: Prinţul din Persia. Dacă ar fi să descriu acest film într-un singur cuvânt, acela ar fi "exagerare" Dezamăgirea m-a cuprins încet, dar sigur, din primele secunde când am pătruns în cinematograf. De ce? Pentru că mă duceam la Imax, iar eu, în naivitatea-mi, am crezut că este un film 3D. Mă bucuram că măcar dacă nu îmi place filmul, adaug totuşi încă unul la colecţia mea 3D, care chiar mă pasionează. Intru în cinematograf şi evident întrebarea vine odată cu pasul timid pus pe prima treaptă: "Unde-mi sunt ochelarii 3D?". După vreo 4-5 secunde de suspans, o doamnă responsabilă cu ordinea şi disciplina în acest loc unde se vizionează filme, îmi răspunde parcă mulţumită "Păi, filmul este 2D." Şi atunci de ce am bătut drumul hăăăt, tocmai până în mall-ul blestemat în care mă pierd instantaneu? Eh, detalii! Presupun că nu ştiţi povestea- tipul, un prinţ "adoptat" se aliază cu o prinţesă care suferă de logoree ca să protejeze un pumnalul care avea puterea de a controla curgerea timpului. Trebuie să spun că am avut parte de acţiune cât cuprinde, chiar mi s-a părut puţin obositoare, iar unele scene nu şi-au avut rostul decât pentru efectele speciale. Scene de luptă mult prea exagerate, întorsături de situaţie şi replici copilăreşti, toate au contribuit la dezamăgirea mea. În plus am întâlnit cuvinte ca "Armageddon", "birocraţie", "antreprenor" şi "guvern". Puţin ciudat având în vedere că acţiunea are loc înaintea lui Hristos, iar cuvintele îşi au originile cel mai devreme în secolul XVIII. Da, ştiu că filmul este inspirat dintr-un joc, dar nu trebuie totuşi să sugereze măcar un pic de veridicitate? Iar tipa din film, Prinţesa Tamina- Gemma Arterton pe numele ei real, despre care se spune (tot în film) că este cea mai frumoasă faptură de pe faţa Pamântului, este o femeie absolut normală, fără nimic special, de o frumuseţe obişnuită. Am avut într-adevăr parte de nişte decoruri elaborate, spectaculoase şi de nişte peisaje superbe, asta ca să nu credeţi că nu ştiu decât sa critic.


Trebuie să mărturisesc faptul că numai bunul simţ şi ochişorii lui Jake Gyllenhaal m-au ţintuit pe scaunul din ultimul rând de-a lungul a celor 116 minute, care sincer, mi s-au părut 232.

Îmi rămân de văzut Robin Hood şi Duelul Titanilor. Despre primul am auzit numai lucruri de rău, că nu ar respecta povestea, că personajele ar fi toate bipolare (şi ce e rău în a fi bipolar?) ş.a.m.d. Despre Duelul Titanilor n-am auzit mai nimic, aşa că o să îmi fac curaj să văd despre ce este vorba.

Vizionare plăcută!

pace vouă\/

l8r edit: Ar trebui să zic 2-3 vorbe despre mall-ul asta, Afi. Înainte de toate trebuie să încep cu istoria mea şi a mall-urilor. Povestea mea se pierde în negura timpului, odată cu deschiderea mall-ului din Vitan, care este şi cel mai apropiat de locul unde-mi petrec zilele şi nopţile (şi aici mă refer la casa mea, nu la Club A). Aveam vreo 11-12 ani când s-a deschis primul mall din România. Pentru mine, era un ţinut fermecat, poate şi pentru că mama mi-a interzis clar să păşesc în incinta lui. Dar ca orice puştioaică de 12 ani, am avut un impuls de rebeliune şi am pornit pe drumul spre Tărâm. Toate bune şi frumose, 2 staţii de tramvai nu sunt un capăt de ţară, numai că destinaţia în sine, este destul de... dark and twisty să-i spunem. Rromi agresivi de toate formele şi mărimile, la tot pasul, câini care latră şi alte astfel de specimene. Incursiunea mea în necunoscut s-a sfărşit la porţile mall-ului, unde intrarea mi-a fost interzisă, pentru că nu împlinisem 14 ani. Ce lume crudă! Între timp, mi-a trecut nebunia, pentru că mi-am dat seama că mall-ul nu este decât habitatul natural al piţipoancelor şi cocalarilor şi un loc unde magazine de 2 lei cer preţ triplu pe nişte porcării sinistre. S-au mai deschis între timp Plaza, care este în celălalt capăt al lumii pentru mine, Mall Ţigan (City Mall), Guţă Mall (Liberty Center), Băneasa Mall, Afi şi Sun Plaza. Ce pot să zic, Mall Ţigan este un loc în care nu calc decât obligat-forţat, pentru că acolo, la prima vizită, acum ţâşpe ani, unor prieteni foarte buni li s-au furat telefoanele şi au fost foarte aproape de a fi evisceraţi pentru 150.000 lei vechi. Peronajele principale erau, bineîneles, prietenii mei vs. ţigănuşi şmecheri cu cuţite. Îmi întelegeţi aversiunea şi porecla dată acestui loc. Despre Guţă Mall nu pot să spun prea mult pentru că nu am fost niciodată acolo, şi nici nu simt că din acest motiv viaţa mea este goală şi tristă. Despre Plaza nu ştiu ce să spun, nu m-a marcat în niciun fel, am intrat şi am ieşit, cam la asta se rezumă incursiunea mea în el. În Băneasa am fost de două ori, cred; mi se pare mult prea mare efortul de a ajunge acolo. În Sun Plaza nu am ajuns încă şi nici nu am planificat să calc pe acolo curând. În schimb amintirile despre Afi sunt proaspete şi pot să spun cu mâna pe inimă: "Dumnezeule, este o măgăoaie de mall!!!" Nu am cum să nu mă pierd în primele 5 minute cum ajung acolo, iar dacă sunt în căutarea unui magazin anume, îmi ia ceva timp până găsesc harta şi dublu ca să găsesc magazinul în sine. Nici simţul meu de orientare nu este foarte dezvoltat, dar jur că mall-ul ăla este un labirint pentru mine. Norocul meu este că nu sunt o împătimită a acestor locuri, iar cumpărăturile şi magazinele mă cam sperie. Contrar naturii mele feminine, nu sunt genul care stă ore în şir într-un magazin, probând şi pigulind fiecare articol care i se pare drăguţ. Da, îmi place să fiu îmbrăcata decent, frumos, dar de cele mai multe ori cumpăr ceva fără să probez. Am zilele mele în care am chef să zac în magazine şi să mă holbez la tot ce mişcă, dar doar pentru a-mi lua gândul de la ştiu eu ce probleme extraordinar de importante, despre existenţa cărora a doua zi am şi uitat.

Şi pe cuvânt că n-am nimic special cu comunitatea rromă şi membrii acesteia, dar din păcate nu am avut plăcerea să cunosc un individ decent şi onorabil care să îi aparţină. Aştept incă acea zi.

Over and out.

Back for more

Re all! Am lipsit ceva timp, asta pentru a vă da senzaţia că sunt mega-preocupată cu lucrarea pe care trebuie să o prezint la sfârşitul celor 3 ani de facultate. Da, evit cuvântul. Recunosc, am fost şi preocupată cu acest aspect, dar mai mult decât toate ,am avut parte de o experienţă pe care rareori mi-o permit: lenea crasă. Am terminat facultatea undeva la sfârşitul lui aprilie, nu fac nimic toată ziua şi e extrem de bine. Tocmai de-aia nu am mai vrut nici mâcar să mă obosesc să scriu un post aici. Vă preţuiesc, serios, dar uneori trebuie să cedezi tentaţiei de a te regăsi printre cârţi bune necitite, melodii vesele descoperite, filme vâzute şi revâzute şi ieşiri cu bicla prin parcul înverzit. E cam ca replica aia din House: "I value your opinion. I value rejecting your opinion" (sezonul 5, episodul 14, 26:45). :D

Revenind. Ieri ma uitam la Ştirile de la ora 17.00. Mare greşeală. Chiar nu înţeleg menirea acestora. Să ne asigure că lumea este un loc oribil? Să ne obişnuiască din timp cu scârba şi uimirea? Cicâ ne prezintă lumea aşa cum este ea. Sanchi! Ne prezintă o lume plină de nebuni, criminali, pedofili, violatori şi alte scursuri ale societăţii. Nu-s eu chiar întruparea optimismului, dar nici nu cred că ponderea de astfel de oameni este chiar atât de mare încât să fie necesar să ni se reamintească zilnic de aceştia. Prefer să dau pe Pro TV de la 16:00, măcar atunci mă uit la lume vâzută dintr-o perspectivă optimistă de mâna a 16-a. Dar prefer dramă de 2 lei decât pseudo-realitate gratuită.

Words of wisdom pe "... Acesta a fost un scurt moment publicitar.

V-am povestit vreodată despre Daniel Paul Tammet? Nu? Perfect. Păi, acest individ care acum are 31 de ani, este autist, dar un autist savant. S-a născut cu epilepsie congenitală, "experimentează" numerele până la 10.000 ca nişte culori sau senzaţii unice şi mai mult decât atât, vede rezultatele calculelor matematice ca pe nişte peisaje. El poate să "simtă" dacă un număr este prim, consideră că 289 este urât, 333 este frumuşel, iar Pi este de-a dreptul superb. Vorbeşte 11 limbi, printre care şi româna şi a învăţat islandeza într-o săptămână. Chiar n-am replică la asta. E un fel de Rain Man.

Şi să mai spunţi că românii nu sunt inventivi!

pace vouă\/

Despre cocalari şi alte specimene

Sunt fată. Asta spune multe despre mine. De la caracteristici psihologice, până la calităţi intelectuale şi fizice. Se spune despre femei că vorbesc prea mult, că nu conduc extraordinar, că sunt mai slabe la matematică decăt un bărbat, că sunt cicălitoare sau un alt cuvânt care începe tot cu c, dar pe care nu îl pot spune pe post. Totuşi m-am cam săturat să fiu distribuită sau să asist atunci când o prietenă este dintribuită într-un film porno imaginar al unui cocalar care crede că este atrăgător.

Am ieşit recent de la facultate şi mi-am îndreptat paşii spre frumosul Cişmigiu. Unde ce să vezi? Un mârlan îi arăta abilităţile sale de a efectua dansul împerechierii, unei fete care cred că avea o grămadă de alte lucruri mai bune de făcut decât să fie atentă la acel specimen. După observaţiile mele, era tipul de cocalar "pe trend". Adică, avea blugi nu foarte înzorzonaţi, tricou cu Harmani scris undeva mic, nu chiar la vedere, adidaşi normali, nu argintii cu cioc sau altceva. După ce l-am recunoscut? Evident, după ochelarii tip două dreptunghiuri aerodinamice cu reflexie gen oglindă. Asta pe lângă remarcele de un prost gust veritabil. A încercat timp de 5-6 minute să comunice cu domnişoara, dar nu cred că ea vorbeşte limba mârlănească, aşa că nu s-au înţeles foarte bine. A cam fost pe principiul Jderu': "Am vorbit engleza de mă dureau mânile." Aşa şi cocalarul meu, a vorbit mârlăneasca până a rămas fără cuvinte, că probabil aş putea scrie şi eu cam în 2-3 ore maxim, un dicţionar al cocalarilor care ar cuprinde cu siguranţă: parai, coco, fă, jmecher, jmen ş.a.m.d. Eh, pot să spun cu certitudine că mârlănaşul meu nu avea bani nici cât să meargă la eco-toilet. În schimb s-a enervat foarte tare atunci când a invitat-o pe fata în cauză într-un tur al Europei, sau mai exact "Hai, fată, să te duc prin Heuropa, să vezi şi tu Parisu'!", iar ea a părut total indiferentă la încercările lui de a-i capta atenţia. Şi atunci a devenit destul de violent. De ce sunt maneliştii violenţi? Motive sunt destule, dar cred că principalul este reprezentat de o slabă gestionare a propriilor sentimente. Mie imi trebuie cel puţin un minut pentru a-mi da seama dacă este sau nu cazul să mă enervez, unui manelist nu îi va lua mai mult de zece secunde să explodeze, indiferent dacă are dreptate sau nu. Pardon, fie vorba între noi, un manelist nu are NICIODATĂ dreptate. În majoritatea cazurilor nu are motive să devină violent, dar dacă mie îmi trebuie maxim 3-4 minute să mă calmez, unui manelist îi va lua cu siguranţă de la 15 minute în sus. În tot acest timp, va înjura încontinuu fără să se repete, lucru care poate părea fascinant la prima vedere. Deci problema înjurăturilor este una complexă: se contorizează la calităţi (un vocabular extrem de vast), sau la defecte (un creier nedezvoltat)? Oricum, violenţa lor se explică şi sexual. În primul rând maneliştii sunt cu hormonii la purtător permanent, totuşi este şi destul de dificil să stai cu testosteronul acasă la cum se îmbracă piţipoancele în zilele noastre. Şi cum toţi masculii frustraţi din acest punct de vedere, sunt puşi pe scandal, e mai bine să îi ocolim indiferent de specie sau orientări muzicale (asta ca să nu spuneţi că am neapărat stereotipuri despre manelişti). Totuşi această agresivitate specifică lipsei de activitate de tip sexual nu reprezintă un lucru neapărat rău. Daca ne gândim că în orice specie masculii beta sunt măcelăriţi de masculii alfa, putem spera la o diminuare a numărului de manelişti în perioada de împerechere. Sau...nu.

Am deraiat puţin de la subiectul principal, dar ideea e că într-un final, cocalarul şi-a dat seama că bate la porţi închise şi a plecat legănat, refăcându-şi arsenalul de replici de tip SF.

Şi totul se termină cu el venind spre mine:
El: "Ce ţi-aş mai faceeee..."
La care eu: "Ce?"
El: "...?"
Şi s-a tirat. Probabil nu se aştepta la un feed-back. Concluzia ar fi că această tehnică de agăţat nu prea dă roade, contrar aşteptărilor voastre.

pace vouă\/

Mondenităţi.

Despre ce aş putea să scriu astăzi, dacă tot weekendul am auzit numai despre funeraliile lui Lech Kaczynski şi despre norul "ucigaş?" Pai, fix despre asta. Să începem cu începutul. Nu sunt foarte informată în legătura cu accidentul care a dus la moartea lui, dar am auzit câteva chestii despre asta. Cum ar fi că pilotul era foarte experimentat... Cică avionul ar fi încercat să aterizeze şi trecând peste padure, unul dintre copaci i-a retezat aripa. Asta n-aş numi chiar "pilot experimentat". Adică sincer, nu a putut să evalueze distanţa până la care este în siguranţă să coboare? Apoi, înălţimea de la care a căzut avionul, nu putea cauza moartea a 96 de persoane. De fapt acum am citit ca ar fi fost 130 la bordul avionului, dar la TV tot ziceau încontinuu ceva de 96 de sicrie. Sunt puţin în ceaţă. Apoi, cică de fapt, după prăbuşire ar fi luat foc. Bun, şi dacă este destul de clar că nu toţi au murit de la prăbuşirea în sine, atunci nu era nimeni care să deschidă trapa avionului să iasă supravieţuitorii? Mă depăşeşte.

După erupţia vulcanului al cărui nume încă nu am reuţit să îl pronunţ integral, a rezultat, evident, un nor de cenuşă. Despre acest nor s-au zis multe, ba că ar fi nociv, ba că nu ar fi, ba că a trecut, ba că nu a trecut. Neinteresant. A provocat touşi haos după ce, din cauza lui s-au închis peste 17.000 de aeroporturi din 30 de state europene. Partea haioasă a fost când s-au dus reporterii într-un parc din Ialomiţa, cred, să ia interviuri oamenilor. Şi, pe principiul "s-a constatat o extorsiune al unui degajament intr-o apă" un om undeva pe la 50 şi ceva de ani spune maxima care mi-a bântuit weekendul: "Domne... Mie nu mi-a frică de cenuşă. Mie mi-e frică de radiaţiile pe care le emite norul." De parcă ar fi aşa, un stol de radiaţii emise de particulele din praful repsectiv, care pluteşte pe deasupra capului acestui stimabil domn.

Şi în încheiere, pentru că pun pariu că nu aţi mai vazut asta demult...



pace vouă\/

O_o (part II)

Există pe lumea asta oameni care nu sunt întregi la cap şi aleg din diferite motive să îşi pună vieţile în pericol, mai mult sau mai puţin justificat. Demult de tot, prin perioada mea agitată de adolescenţă, când certurile cu mama mea erau destul de dese şi de intense, am spus ceva care astăzi se dovedeşte a fi folositor. Cred că a fi părinte este cea mai mai responsabilitate existentă astfel că toţi cei care se hotărăsc să facă un copil ar trebui să treacă prin teste mai ceva ca la NASA. De la teste psihologice, la cele care verifica IQ-ul sau abilităţile gastronomice, toate ar trebui incluse pe o listă de lucruri pe care trebuie să le faci ÎNAINTE de a avea permisiunea să dai naştere unui plod.
Există părinţi care fac copii pentru că primesc alocaţie de la stat. Există părinţi care-şi îngroapă nou-născuţii de vii în spatele casei. Există părinţi care apar la Ştirile de la ora 17:00. Există părinţi inapţi, ca aceştia:

Ce? Ratonii sunt animale paşnice!


Iarba este complet naturală şi nu a omorât pe nimeni... Yeah!


Să înţeleg că 50 de bani pt un cărucior normal de la Carrefour reprezintă o suma prea prea consistentă?


E bine să îi dezvolţi talentele copilului de mic.

Da, probabil că până şi eu, la 15 ani, aş fi fost o mamă mai bună. Am lăsat la sfârşit ceva ce pe mine m-a şocat foarte tare... Iar eu, din varii motive, am văzut destul de multe atrocităţi, astfel încât e nevoie de ceva ieşit din comun ca să fiu uimită în vreun fel. Acestea fiind zise, enjoy.



pace vouă\/

p.s.: Eu am ales doar câteva exemple mai concludente, dar puteţi arunca si voi un ochi pe acest site cu părinţi model.

Vine, vine primăvara...

Şi pentru că este aşa o zi frumoasă afară, vă voi spune un secret.
Sunt absolut convinsă că mulţi dintre voi au auzit de Ştefan Vasali, cunoscut sub numele de Terente. A fost un tâlhar degizat în haiduc, criminal, care, din când în când dezonora femei, iar o parte importantă dintre noi au auzit de el din cauza penisului său de 22 de cm. Ce nu ştiu mulţi este că inceputul vieţii lui adulte a fost unul absolut normal, dar foarte trist. S-a căsătorit devreme, a avut 4 copii, s-a apucat de muncă pentru a-şi întreţine familia, dar a avut ghinion. Doi dintre copiii lui au murit înecaţi pe şlepul al cărui căpitan era, 2 zile mai tarziu, nevasta lui a murit din cauze necunoscute (independent de voinţa lui, adică a murit de o boala, ceva, nu de mâna lui). După doar câteva luni, au murit şi ceilalţi doi copii ai săi. După o perioadă in care omul nostru a luat drumul cârciumilor, datorită faptului că Terente era un bărbat arătos, şi-a gasit repede o consoartă. Mai bine spus, un prieten de pahar şi-a oferit fiica, Avdotia, spre căsătorie, fără să ştie că ea avea o relaţie cu un grec înstărit. Terente şi Avdotia s-au văzut şi s-au plăcut, dar ea a făcut greşeala să se mai vadă cu grecul. Într-o seară s-a întâlnit din nou cu el, iar Terente i-a văzut. Într-un moment de maximă nebunie şi gelozie, Terente i-a înfipt acesteia un cuţit în piept. De aici a urmat o scrie întreagă de crime, tâlharii, violuri şi alte delincvenţe, pe care nu mă voi apuca să le povestesc. Vroiam doar să luminez puţin şi partea nevăzută a Lunii. Nu mi-e milă de el, nu simt mai puţine sentimente negative la adresa acestui individ, doar mă întreb dacă au vreo legatură aceste întâmplări cu destinul pe care l-a "îmbrăţişat" mai târziu.

În speranţa că nu v-am plictisit, vă promit că data viitoare voi scrie un post mai amuzant.

pace vouă\/

Un fel de “Paşte fericit!”

Anul acesta minunata zi în care mama mea a trecut prin chinuri groaznice pentru a-mi da viaţă, pică în a doua zi de Paşte. Am experienţă, având în vedere că ziua mea s-a mai intersectat în trecut cu Floriile, dar şi cu Paştele. Trecuseră chiar 1969 de ani de când Mântuitorul a înviat, atunci când ziua mea s-a intersectat cu această minunată sărbătoare, care mie personal nu mi-a adus decât ghinioane. Dar să revenim. Simţi o frustrare greu de descris atunci când te sună o rudă foarte apropiată şi îţi spune „Hristos a înviat!”, dar „La mulţi ani” nu. Bineînţeles, Hristos, o personalitate pe care nimeni nu a cunoscut-o şi de a cărei existenţă nu este nimeni sigur, este mai important decât mine, o muritoare de rând. De ce ar şti că este ziua mea, când Mântuitorul a întreprins activitatea de a se ridica din mormânt tot în acea zi? Totuşi mă întreb de ce Paştele pica în fiecare an într-o altă zi. E ca şi cum Iisus învie la întâmplare, în ce zi crede El că ar fi mai potrivit. Da, sunt convinsă că există o explicaţie biblică pentru asta, dar nu vreau să o caut acum.
Da, după cum v-aţi dat seama, îmi exercit dreptul la voinţă proprie şi sunt destul de sceptică în privinţa existenţei Dumnezeului. Mă refer la Dumnezeul acela, pictat în biserici, la care ne rugăm, care are dedicata o întreagă carte cu un scris infernal de mic, care ne iartă păcatele şi ne interzice să intrăm în Casa Sfântă atunci când banala menstruaţie ne dă bătăi de cap. Cred în cineva sau în ceva, mai puternic decât noi toţi, nu pot să trăiesc cu impresia că noi, oamenii, suntem cele mai puternice, mai deştepte şi mai cu moţ fiinţe existente în Univers. Totuşi îmi permit să contest existenţa cuiva al cărui Trup şi Sânge sunt din apă şi vin, care s-a născut dintr-o fecioară, care a hranit 5000 de oameni cu câteva bucăţi de pâine şi de peşte şi care a mers pe apă. Dacă am crede în ideea că Dumnezeu protejează oamenii buni, de ce Papa se uită în stânga şi în dreapta când traversează? Mi se pare absurd că teama, ipocrizia, remuşcările şi alte sentimente de genul ăsta determină oamenii să meargă la biserică, să dea 2-3 acatiste şi să aştepte cu fundul în mână ca Doamne-Doamne să le îndeplinească dorinţele. Adevărul e că este infinit mai simplu să te rogi să ţi se întâmple ceva, decât să munceşti, să lupţi pentru ce îţi doreşti. Da, cerem. Dar să fim serioşi, dacă e să ne gândim creştineşte, trebuie să fim şi recunoscători pentru ceea ce primim, totuşi cine îşi aduce aminte să mai şi mulţumească atunci când dorinţa îi este îndeplinită?
Mă pot lungi la infinit, până când ziua mea va mai pica de 66 de ori de Paşte, dar nu cred că ajută. Este pentru prima oară când imi expun undeva scris, părerea despre credinţă şi Dumnezeu şi cel mai probabil, cu asta mi-am ratat biletul spre Rai. Noi să fim sănătoşi.

pace vouă\/

p.s.: Dacă vă întrebaţi de ce am scris cu litere mari anumite cuvinte pe care în mod obişuit cineva care se consideră ateu, nu le-ar scrie aşa, este pentru că respect faptul că poate cineva care citeşte crede în El şi nu mi-am propus să jignesc pe nimeni, sau cel puţin nu astăzi.

Eu cand vreau sa vad un film bun...

...mai bine îmi pun pofta-n cui.
Nu citiţi dacă nu aţi văzut încă filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", deoarece o să vă strice toată surpriza.
Am fost să vadă şi ochiul meu, lăudatul film "Eu când vreau sa fluier, fluier", regizat de Florin Şerban, despre care auzisem că a castigat Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin şi Premiul Alfred Bauer. Bun. Din nou am făcut greşeala de a pleca să văd acest film cu nişte aşteptări mult prea ridicate.
Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii… Libertatea, vântul, drumul, primul sarut. Din acest moment i se poate întampla orice.
Cam aşa suna sfârşitul sinopsisului pe care l-am citit înainte de a ieşi din casă. Drept urmare, mă aşteptam să văd ceva într-adevăr frumos. Libertatea s-a rezumat la cele 10 minute, cred, petrecute la cafea, în tăcere, împreună cu Ana, vântul... mă rog, era oricum acolo, nu e ceva spectaculos, vreun tsunami sau ceva similar. Drumul...? Spre ce? Spre încă 4 ani de pârnaie? Atunci da, este prezent. Primul sărut? Hm, i-aş spune oricum, dar în niciun caz sărut. Într-adevăr m-a emoţionat, să zicem, dovada de dragoste pe care i-o face fratelui mai mic şi jocul actoricesc prestat de tinerii din rolurile principale. Mi-a mai plăcut că prezintă realitatea din închisorile româneşti şi faptul că deţinuţi reali au făcut parte din distribuţie. Ideea filmului, aceea că Silviu se sacrifică pe sine pentru a-şi salva fratele mai mic de la un destin asemănător cu al lui, este una care te face să îţi doreşti să poţi face un lucru similar, însă aceasta este dusă puţin prea la extrem, seamănă cam multicel cu Ştirile de la ora 17:00. Sunt într-adevăr câteva scene chiar interesante, tensionate, care te ţin puţin cu sufletul la gură şi care te transpun în atmosfera filmului, însă sfarşitul este unul pe care nu l-am gustat. Ideea de a lăsa loc unui final "personalizat" în mintea spectatorilor este una în general bună. Acum a fost o alegere destul de neinspirată, aş spune eu. De asemenea, câteva (ca să fiu indulgentă) scene/idei prezente în film sunt duse cam prea în sfera SF-ului. Totuşi, am învăţat ceva bun în această minunată seară de martie: nişte expresii pe care nu o sa le reproduc acum, aici, dar care sunt într-adevăr hilare.

pace vouă\/

O_o (part II)

Din categoria "oameni pe care nu îi înţeleg (şi nici nu aş vrea)", o să vedem astăzi nişte domnişoare/doamne/creaturi cu preocupări cel puţin ciudate.

Dacă m-aş uita doar la faţa acestei domnişoare, aş crede că este una ca oricare alta. Dar nooo, nici vorbă! Păr blonduţ, ochi albaştri, figură plăcută... De ce ai face aşa ceva cu trupul tău? Ăla de dinainte ce avea?


Această doamnă (nu pot să rănesc "regnul" domnişoarelor chiar în aşa hal) pare tare mulţumită de condiţia ei fizică. Oricum, o ajută şi faţa în încercarea ei de a arăta ca un bărbat.



Această creatură (deja nu mai pot să jignesc nici doamnele) dă un alt sens cuvântului "corpolentă". Femeie, când ai observat că circumferinţa picioarelor tale este de 1 metru şi a brandului de 60 de cm, nu ţi s-a părut puţin dubios? Nu mai zic nimic de slipii ăia care arată efectiv sinistru.



Oare asta au înţeles femeile prin emancipare? Să stea la sală mai mult decat dorm, să bage proteine şi cu stanga şi cu dreapta şi să se asigure că dacă pocnesc un bărbat, îl fac KO? (Da, ştiu şi eu că muşchii nu înseamnă neapărat că aceste doamne au şi o forţă de minotaur.) Bineînţeles, nu vreau să spun că este rău să faci mişcare. Dar decât să arăt ca aceste fiinţe, prefer să fiu aşa de grasă încât atunci cand mă duc la cinema să mă aşez lânga toţi ceilalţi spectatori. Prefer greutatea acestor doamne în grăsime şi nu în muşchi. De ce să alegi de bunăvoie şi nesilită de nimeni să te apuci de un sport care mai apoi te face să arăţi grotesc? Chiar mă intreb ce-o fi fost în capul primei femei care şi-a pus întrebarea: "Ce ar fi să mă apuc de un sport care mă face să arăt ca Sylvester Stallone în zilele lui proaste? ", sau "Ce-ar fi dacă m-aş apuca de aruncarea cu ciocanul?". Femeie, ai 100 de kg, îţi injectezi hormoni cu pâlnia şi faci orice bărbat întreg la cap să întoarcă privirea din direcţia ta, în direcţia oricui, chiar şi a altui bărbat! Crezi că există vreun bărbat pe lume care şi-a pus în gând ceva de genul "Dacă nu ai minim 45 de cm în brand atunci chiar nu cred că are rost să ne mai vedem, pentru că avem nimic în comun..."? Oare le spune cineva vreodată acestor doamne, că sunt frumoase? De fapt, are cineva curaj? Că proaste nu sunt neapărat, iar dacă eu aş arăta aşa şi mi-ar spune careva că sunt frumoasă, cred că m-aş cam prinde că face mişto, şi l-aş pocni pe glumeţ.

pace vouă\/

Some kind of cloaking device.

Am fost la film, la vestitul şi mult-aşteptatul "Alice în Ţara Minunilor". Aşa că acum o să delirez şi va rezulta un post care se va termina cu "sau poate că e ceva in neregulă cu mine".

Se ia o poveste bunicică, se ecranizează folosindu-se efecte speciale super şmen, actori buni (ma refer aici la Johnny Depp) şi/sau cunoscuţi, se amestecă cu o lingură de lemn cu ideile morbide ale lui Tim Burton şi rezultă 109 minute din care nu am înţeles mai nimic. Să incepem cu începutul. Afi Palace- o monstruozitate de mall, dupa cum ştiţi. Imax... un fel de pom lăudat. Subtitrarea era 2D, nu prea se putea citi, noroc cu aştia de au băgat engleza obligatoriu în (unele) şcoli, iar un tip, săracu', citea de pe o foaie nişte instrucţiuni sau ceva de genul ăsta, că e greu să le înregistrezi şi să pui caseta înainte de fiecare film. Sau măcar să angajeze pe cineva cu dicţie şi mai mult de 4 clase. Dar măcar am aflat că pe ecranul de la Imax încap 17 elefanţi! Acum, dacă n-am ce face cu vreo 17 elefănţei, ştiu sigur unde le găsesc un loc. Ce treabă are Alice în Ţara Minunilor cu China şi cu dinţosul ala de o cere de nevastă, jur că încă nu mi-am dat seama. Bonus, nişte copii pe scaunele din spate. Copii care spuneau cu 5 secunde înainte să fie o scenă, "Şi acum o să...", care se minunau de fiecare chestie şi cel mai important, care crănţăneau floricele. Pe principiul "La pomul lăudat să nu te duci cu sacul", eu m-am hotărât să mă duc la filme cu ideea preconcepută că sunt proaste. Dacă se adevereşte, nu-i bai, dacă nu, măcar sunt surprinsă. Astfel nu o să transform fiecare incursiune la cinema într-un supliciu cu gust de floricele şi miros de nachos. Cotez filmul ăsta cam la fel ca pe "Doctorul Parnassus se hotărăşte să nu mai fumeze iarbă" sau ceva de genul ăsta. Două filme la fel de bune. Şi încă n-am văzut "Avatar"!

Sau poate că e ceva in neregulă cu mine.

pace vouă\/

O_o (part I)

O să adaug astăzi o nouă rubrică, legată de oameni proşti/dobitoci/idioţi/pe care nu îi înţeleg.
Astăzi subiectul meu o să fie poliţiştii. Nu m-am îndoit niciodată de lipsa capacităţilor intelectuale ale poliţailor, dar nici nu mi-am imaginat că sunt în halul ăsta de retardaţi.

1. Primul caz este al unui poliţist care cheamă ajutoare deoarece crede că el şi nevastă-sa au facut supradoză de mBrownies (ştiţi voi, prăjiturelele alea cu marijuana). TREBUIE să vedeţi asta, jur!



2.Deja aici prostia se îmbină magistral cu lipsa simţului de observaţie, sau chiar a vederii. Poliţaii ăştia ori sunt chori, ori nu-mi dau seama care e faza.



3. Vrea şi omul să mai facă o şpagă, ceva, şi propria-i maşină îi joacă feste! Ce lume crudă! Morala: trageţi frâna de mână întotdeauna.



Acestea fiind zise...
pace vouă\/

Subiecte de discuţie.

O seară neobişnuit de friguroasă de martie m-a determinat ca, de plictiseală, să caut cele mai stupide chestii pe net. Dintr-una-ntr-alta am ajuns să caut "subiecte de discuţie", iar deşteptul de google a completat cu "într-o relaţie", "la prima întâlnire" şi "pe messenger". Bănuiam că mă voi amuza foarte tare şi aşa a fost. Treaba stă cam aşa:

Subiecte de discuţie într-o relaţie.

Aici erau două aspecte: subiectele pe care le poţi aborda şi cele tabu. Cică poţi întreba dacă are BTS-uri, eu aş spune mai degrabă că este necesar să întrebi asta, şi dacă-ţi pare genul Casanova să vina şi cu o confirmare medicală; dacă foloseşte metode contraceptive (şi de aici revii sau nu la discuţia despre BTS-uri); poţi discuta despre viitorul relaţiei; despre atitudinea ta sufocantă; despre bani şi despre apetitul sexual. Hm. Ar decurge cam aşa:

Ea: "Ai vreun BTS?"
El: [Hm, să îi zic despre bubiţele alea...? Neah...] "Nu, iubito, mi-am făcut analizele luna trecută şi au ieşit perfect."
Ea: "Dar prezervativ foloseşti?"
El: [Lasă, când o să fie beată n-o să mai ştie dacă am sau nu prezervativ.] "Bineînţeles, dragostea mea!"
Ea: "Încotro se îndreaptă relaţia noastră?"
El: [După ce plec de la asta o sun pe gagica din club. Mamă, ce balcoane avea!!!] "ĂĂĂĂĂ.... mă vad cu tine şi peste 10 ani, papuşă!" [Eu stau pe canapea în stilul Al Bundy şi tu găteşti sărmăluţe-n foi de viţă.]
Ea:"Dragul meu, tu ai impresia că te sufoc?"
El: [10 telefoane pe zi, plus o vizită neaşteptată la serviciu se numeşte sufocare?] "Nu, unica mea iubire, vreau să petrec cât mai mult timp lăngă tine, iar când nu eşti cu mine, vreau să îţi aud vocea mereu."
Ea: "Iepuraş, îmi dai bani să îmi iau perechea aia draguţă de cizme pe care am văzut-o ieri în Zara?"
El: [Deci mâine nu mai bag la pariuri că tre' să îi dau ăsteia să-şi ia papuci. Rahat!] "Bineînţeles, dragoste, fac orice ca să fii fericită."
Ea: "Hai să nu facem dragoste în seara asta, vreau doar să stăm îmbrăţişaţi."
El: [Phew, mai bine, că poate vedea zgârietura aia de pe spate pe care mi-a făcut-o Diana.[ "Şi eu mă gândeam la acelaşi lucru, fericirea mea, îmi place la nebunie doar sâ te ţin în braţe şi să îţi simt respiraţia pe pieptul meu."
...şi povestea continuă până când Ea găseşte mesajul incitant de la Diana, apoi se declanşează Apocalipsa.

Ei bine, iată şi subiectele tabu: numărătoarea foştilor/fostelor (eşti sigur/ă că poţi suporta numere cu cifra zecilor mai mare de 1?), poze cu foştii/fostele, bani (parcă era subiect de discuţie, nu tabu, NU MAI ÎNŢELEG NIMIC!), cadourile pe care le-a dat fostelor (cui i-a trecut prin cap să întrebe asta? aparent, cuiva care a scris un întreg articol despre asta), familie (da, a-i povesti despre mama ta care e o scorpie sau despre taică-tu care ţi-a bătut un fost prieten pentru că te-a făcut să plângi, e un păcat capital, asta era la mintea cocoşului) şi nu în ultimul rând, evită să spui că l-ai înşelat pe fostu' cu prietenul lui cel mai bun (paradoxal, e susţinută atitudinea sinceră, care nu te arată drept altcineva; sau poate omisiunile nu sunt minciuni?).

Concluzia? O să ajungem să căutăm pe google "cum să respir".

Da, poate o să scriu şi despre restul subiectelor, dacă o să mai vină o altă seară neobişnuit de friguroasă de martie.

pace vouă \/

Ciudăţenii sexuale- episode IV

Odată în plus mi se dovedeşte cât de fucked-up sunt oamenii: păpuşele care să îi înveţe pe copii despre sex, organe sexuale şi alte asemenea.

1. Familia Sexulică. Tati, cu mustăcioară şi figură de pedofil, cu păr pe piept într-o formă care probabil transmite mesaje extratereştrilor, are fantezii cu copii la început de pubertate. Dacă te uiţi la proporţii, mâna nu i-ar ajunge la cocoşelul vinovat de procreare, deci e de înţeles. Mami, cu figura tipică de gospodină resemnată, cu guşă şi apetit crescut pentru telenovele îşi priveşte iubitoare progeniturile. Frăţiorul, copia fidelă a lui tati, mai puţin barba, părul de pe piept şi pubian, îşi priveşte surioara, copia xerox a mamei, fără sâni şi cuib la păsărică. Şi toţi au feţe consternate. Şi ce învăţăm din asta...? Nici nu vreau să mă gândesc. :)) Probabil că învăţăm că perfecţiunea ascunde întotdeauna secrete macabre, iar familiile nu sunt o excepţie.


2. În a doua poză avem o altă tipologie, şi anume familia Disfuncţională. Tati, culturist, musculos, epilat pe piept, are mâna indeajuns de lungă pentru a-şi atinge cocoşelul, sexual sau non-sexual. Ciudat totuşi, tati e metrosexual sau ceva, pentru că părul de pe căpăţână este blond, iar cel din alte locuri este roşcat. Makes you wonder. Mama, cu figură tipică de prostituată ieftină, sprâncene desenate şi privire drăcoasă, îşi hrăneşte la sân pruncul. Din asta învăţăm că până şi cele mai disfuncţionale familii sunt parte constitutivă a societăţii. CE MĂ?


3. Asta mă depăşeste total. Şi nu spun asta prea des. Familia Chucky. Tati şi-a lăsat şapca de camionagiu pe cap, probabil că o lasă şi când face sex cu nevasta/altele. Şi are nelipsitele şosete în picioare! Sau or fi pantofi? V-am zis că mă depăşeşte!!! Oricum, are păr în zona axilară şi pubiană, dar niciun fir pe piept. Şi are şi faţă de băieţel. Ori e puştiul ăla de 12 ani care a lăsat-o pe gagica lui de 14 gravidă, ori nush. Oricum, chiar mă întreb ce ar avea de spus Freud despre asta. Să trecem la mami. Este oare sora lui tati? Are oare o boală psihotică? Asta ar explica fiorii extrem de freaky pe care mi-i dă când mă uit la ea şi la păru-i care arată de parcă de-abia şi-a scos degetele din priză. Am zis PRIZĂ! Şi de ce are sutienul pe ea? Este ok să îi vedem vrabia, dar sânii nu? Şi de ce trage după ea nou-născuţii legaţi încă prin cordonul omblilical? Mă întreb ce era în mintea designerilor de astfel de păpuşi...


Da. Am găsit răspunsul.

Ăştia de fac chestii pt copii ar trebui căutaţi la cap. Des. Cel puţin odată pe lună. Că nici nu-ţi dai seama când o iei razna.
Dacă totuşi n-au fost făcute pentru copii, atunci chiar că nu mai pricep nimic!


pace vouă\/

Gândirisme- part VIII

Cursa înarmării nucleare este ultimul dintre cele 8 păcate capitale ale omenirii civilizate. Cursa înarmării nucleare pune omenirea în faţa unor pericole mai uşor de evitat decât cele presupuse de procesele prezentate anterior. Este mult mai uşor să fabricăm o bombă decât să încercăm să îndreptăm toate comportamentele care, încet-încet, ne duc spre o lume dezumanizată. La urma urmei, sunt mult mai întâlnite comportamentele distructive decât bombele, tocmai din acest motiv Lorenz le consideră pe acestea din urmă “pericole mult mai uşor de evitat”.
În concluzie mi-a plăcut cartea lui Lorenz deoarece m-a făcut să realizez anumite aspecte ale vieţii, pe care înainte nu le conştientizam sau poate eram prea absorbită de aparenţe ca să le conştientizez. Acum chiar cred că lumea este într-o continuă decădere morală şi spirituală. Dacă am citi cu toţii această carte poate că am încerca să fim altfel, mai buni, mai înţelegători, mai civilizaţi şi poate treptat-treptat lumea s-ar schimba în bine. Fiecare dintre noi poate că ar trebui să citească această carte măcar din curiozitate şi apoi cu siguranţa şi-ar ridica nişte semne de întrebare în privinţa societăţii în care trăieşte.

pace vouă\/

Gândirisme- part VII

Penultimul păcat despre care am citit în cartea lui Lorenz este receptivitatea la îndoctrinare. Ceea ce gândim e de cele mai multe ori fals, dar ceea ce ştim este adevarat. Faptul că trăim în comunităţi mari, dar în locuri restrînse ne face să fim foarte receptivi la opiniile şi trendurile adoptate de ceilalţi. Şi pentru că există mass-media, modă, muzică, şamd, există şi doctrine care animă largi mase de oameni. Sondajele de opinie, tehnica reclamelor şi moda abil dirijată îi ajută pe marii producători din vest şi pe funcţionarii din est sa dobândească acelaşi tip de putere asupra maselor. Dacă te sustragi mass-media, deci dacă nu citeşti ziare sau dacă nu te uiţi la televizor, eşti considerat caz patologic şi într-un fel sau altul, discriminat. Este atât de uşor să fim manipulaţi prin reclame, încât chiar şi cei mai inteligenţi dintre noi cad în plasa acestora. Un fenomen foarte des întâlnit, care cuprinde într-un fel şi “întrecerea cu sine însuţi” şi ”receptivitatea la îndoctrinare”, dar si ”decaderea genetică” îl reprezintă lăsarea de către părinţi a copiilor în faţa televizorului cat aceştia sunt plecaţi, fapt pe care l-am întâlnit întâi prin filmele americane, apoi în realitatea care mă înconjoară. Frica de a fi intruşi, adică de a nu fi la curent cu ultima modă sau cu ultimile ştiri, e mai mare decât jena de a face parte din turmă, astfel că, din a fi simpli spectatori, ajungem să acceptăm şi chiar să susţinem lucruri, mentalităţi, produse, care sunt în totală opoziţie cu felul nostru de a fi, cu esenţa noastră. Probabil că ne este mai simplu să trăim controlaţi de alţii prin diferite modalităţi, a merge odată cu gloata nu cere o capacitate mare de raţionare. Puţine sunt elementele din mass-media care ne încurajează să fim unici, să facem lucruri extraordinare, iar asta e simplu de înţeles, cel puţin pentru mine, tocmai prin faptul că fiind aproximativ la fel, este simplu să fim controlaţi prin aceeaşi strategie. Zilnic ni se inoculează idei de genul "încălzire globală", "articole bio", etc, care devin din realitătţi, simple elemente de îndoctrinare. Dacă stau bine să mă gândesc, până şi articolele despre relaţii&Co din Cool Girl, Bravo, sau alte asemenea, sunt modalităţi de a băga în cap fetelor vulnerabile (cine nu e de fapt aşa?) anumite idei, unele mai nepotrivite ca altele. Mă pune pe gânduri...

pace vouă\/

Ciudăţenii sexuale- episode III, Vibratoare- part I

Pentru cele mai ecologiste dintre noi, există un vibrator care se încarcă cu energie solară. Îl laşi la geam câteva ore la prânz, iar seara ai parte de "distracţie". Să îi spunem eco-friendly pleasure. E amuzant, parcă îmi imaginez o fată geeky, olimpică la fizică, cu ciorapi de bumbac până la genunchi şi cămaşă apretată, cum se trezeşte dimineaţa, pune de un ceai verde, îşi întinde margarină pe pâine şi plasează strategic jucăria pe balcon. Şi cum a doua zi are un examen greu, şi se ştie că sexul înainte de un examen îţi îmbunătăţeşte performanţele, ajunge acasă de la facultate şi se pune pe învăţat. După câteva ore bune, îşi ia doza de noroc pentru examen şi schlafen liniştit! We have one lucky nerd. Şi toţi se întreabă care e secretul ei. Hm... MuahaHA! Oricum ideea e bunicică, dacă de exemplu te plictiseşti sau te păleşte pofta fix în timpul unei pene de curent... Amuzant e totuşi că dacă vibratorul se descarcă înainte ca fata noastră să ajungă pe culmi (ne)bănuite, şi este noapte, frustrarea va atinge cote maxime. Oricum, dintre toate lucrurile ciudate de până acum, să zicem că ăsta are o utilitate notabilă.

Şi cam aşa arată:



pace vouă şi zile lungi\/

Gândirisme- part VI

Sfărâmarea tradiţiei este al şaselea păcat capital al omenirii civilizate în viziunea lui Lorenz. Cu cât două grupuri etnice s-au dezvoltat mai mult timp în mod independent unul de celălalt, cu atât diferenţele cresc. Aici se poate vorbi despre două mari probleme: repulsia unui grup etnic faţă de un altul, dar şi a tinerilor faţă de cei mai în varstă de exemplu. Ambele sunt probleme de actualitate, mai ales deoarece conflictul dintre generaţii a atins cote maxime. Tinerii nu mai simt un respect aparte pentru cei mai înaintaţi în vârstă, nu îi percep ca fiind persoane cu experienţă, care pot da sfaturi bune în cele mai multe cazuri şi cu o înţelepciune de care pot “profita”. Tinerii simt o adevarata ură pentru bătrâni, însa nici aceştia din urmă nu sunt receptivi la evoluţia societăţii în care trăiesc, cu atât mai puţin la cea a lumii. Lorenz consideră că tinerii nu se revoltă neaparat împotriva unui anumit lucru, ci impotriva părinţilor sau a celor mai in vârstă. De fapt se revoltă împotriva la orice, nu lucrul din cauza căruia se revoltă este important, ci acţiunea în sine. Alte genuri de conflicte, care nu ilustrează neapărat sfarâmarea tradiţiei (unele latente, altele clar exprimate) sunt şi cele dintre orăşeni şi cei crescuţi în sate, sau dintre persoanele care ascultă genuri total diferite de muzică. Este în totalitate adevarat că diferenţele dintre două grupuri de orice fel se dezvoltă independent. Asupra duşmanului se revarsă o mânie cruntă, aşa cum omul nu poate simţi nici pentru cel mai păcătos animal de pradă, ci numai pentru om. Grupurile culturale au tendinţa de a se considera superioare ca specie oricărui alt grup şi susţin acest lucru prin exemplul lui Lorenz. El spune că uciderea unei persoane dintr-un alt trib decat cel din care face parte criminalul, nu este considerată crimă adevărată. Ura este un sentiment care poate fi intensificat foarte uşor, poate chiar cel mai uşor dintre toate, iar oamenii care se urăsc pot fi instigaţi unii împotriva altora şi astfel, manipulaţi cu mare uşurinţă. Ura pe care suntem învăţaţi să o simţim faţă de cei diferiţi este o formă de manipulare.

pace vouă\/

Ciudăţenii sexuale- episode II

Unii dintre noi păstrează cu plăcere amintirea nopţii în care şi-au pierdut virginitatea. Unii visează la momentul ăla. Cei mai mulţi băieţi mint în legătură cu el. Se spune că atunci când vine vorba de parteneri sexuali, numărul pe care îl spune o femeie trebuie înmulţit cu 3, iar cel pe care îl spune un bărbat trebuie împărţit la trei pentru a afla adevărul exact. Există chiar şi operaţii pentru refacerea himenului (himenoplastie) care sunt doar un "cover up", un fel de Photoshop pentru organele sexuale feminine. De ce ai vrea totuşi să redevii virgină? Nu este asta de fapt o stare? Probabil că motivul e chiar viitorul soţ care are pretenţia de a se însura cu o femeie pură. Ce ţi-e şi cu bărbaţii ăştia! Sau poate e de vină mintea femeii bolnave care are impresia că virginitatea îi va face rost de un soţ valabil. Preţul unei operaţiuni de revirginare sau revirginizare, nici nu ştiu cum să îi spun, variază de la 2500 la 29,90 dolari. Cele mai scumpe sunt operaţiile mai mult sau mai puţin complicate prin care himenul este reconstruit, în timp ce cea mai ieftină ar fi operaţiunea de introducere în vagin a unui himen fals care se rupe în timpul contactului. De ce să îţi îndeşi în locurile intime o pungă cu substanţe chimice incerte pentru a minţi pe cineva că eşti intactă...? Totuşi, de departe varianta cea mai penibilă este asta:


O punguţă cu sânge fals pe care să-l verşi pe aşternut. Am trăit să o văd şi pe asta! There are a lot of crazy people out there!


pace vouă\/

Gândirisme- part V

Decăderea genetică este al cincilea păcat identificat de Lorenz. Dacă tot ceea ce este programat filogenetic nu ar putea fi influenţat ipso facto prin învaţare şi educaţie, atunci omul ar fi o minge iresponsabilă în bătaia pornirilor sale instinctive. Este vorba aici despre rolul primilor ani din viaţă, al apropierii mamei de copil ca fiind fundamentală pentru sănătatea sau insanitatea copilului. În copilărie se produc, după Lorenz, dereglări ireversibile, care mai apoi au un rol decisiv în formarea personalităţii şi în comportament. Vezi "cei şapte ani de acasă" :D Am văzut într-un documentar că dacă nu vorbeşti cu copilul când este mic, creierul său capata o formă ciudată specifică primatelor. Adică dacă mama nu vorbea cu mine când eram bebeluş, acum eram o veritabilă maimuţă? Aşa se pare. La fel cum la animale, prin domesticire, unele instincte se hipertrofiază, la om se întâlneşte exact acelaşi fenomen, evident raportat la condiţia umană.

pace vouă\/

Gândirisme- part IV

Moartea termică a simţurilor este păcatul cu numărul 4 al lui Lorenz. Orice ne provoacă cea mai mică neplăcere este eliminat din vieţile noastre. Din cauza dispariţiei treptate a neplăcerilor, nu mai avem nici capacitatea să punem în balanţă răsplata si pedeapsa, astfel, când nu mai există contrast între acestea două, răsplata nu mai poate fi valorificată. Asta e varianta deşteaptă de la vorba aia din oracole... aia cu "dacă nu ar exista lacrimi, zâmbetele nu ar mai avea nicio valoare". Pateeetic. Dar adevărat. Lorenz accentuează ideea că fără obstacole, bucuria este aproape imposibil de conştientizat. De asemenea, nu mai preţuim lucrurile din jurul nostru asa cum ar trebui. Atunci când se mută, mulţi americani îsi vând obiectele din casă cu o uşurinţă surprinzătoare, pentru a-şi cumpăra apoi altele noi. Oamenii sunt tot mai atraşi de lucruri noi, de prieteni noi, de activităţi noi. Noul vinde, noul ne interesează, vechiul este aruncat la gunoi fără cea mai mică urmă de remuşcare. Cam cum este reacţia americanilor la moartea cuiva, atunci când încetează să mai vorbească despre cel decedat, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Reacţie care este, în viziunea mea, cel putin ciudată. Faptul că nu mai pomeneşti de cel care a murit nu face ca dispariţia lui să devină un eveniment fictiv. Dar să lăsăm moartea. Despre ea, cu altă ocazie. Totuşi, am devenit dependenţi de „confort”, de toate aparatele mai mult sau mai puţin necesare din casele noastre. Nu mai putem trăi fără PC, mobil, Ipod, prăjitor, cuptor cu microunde sau fără ştiu eu ce alte aparate sofisticate deţinem. Şi asta îmi dă de gândit.

pace voua\/

Ciudăţenii sexuale- episode I

Am crezut că am văzut şi auzit toate ciudăţeniile posibile. De la fluffer la Donkey Punch, trecând prin Dragon Claw şi Sneaky Houdini şi terminând cu Hot Carl şi Spacedocking (nu vă las linkuri, dacă sunteţi curioţi căutaţi voi :) şi pe această cale trebuie să îi mulţumesc lui pentru că mi-a destăinuit tainele acestui domeniu pe care nu intenţionez să îl aprofundez). Sincer, nu credeam că există atâţia oameni bolnavi cu capul pe lumea asta, dar iată că în fiecare zi ajung să mă uimească tot mai multe lucruri. Şi pentru că nu vreau să fiu singura care ştie toate astea, o să încep să vă arăt şi vouă diferite ciudăţenii pe care le întâlnesc şi care mă lasă de multe ori perplexă. So here goes...
O să încep cu ceva light şi amuzant.



Am crezut că păpuşile gonflabile şi Shii (sau Wii-ul pentru femei) sunt o invenţie misogină si tâmpită. Ei bine, nu! Iată că există ceva mai misogin de atât, papuşile gonflabile sunt atât de desuete! Se pare că japonezii (cine altcineva?!) au inventat păpuşi rezistente la apă care îţi îndeplinesc fanteziile fără să îţi dea şi replici. Poţi să le pui ce tip de faţă vrei, ce păr îţi place, cu alte cuvinte le poţi customiza. Deci dacă în mintea ta, femeia perfectă este roşcată, cu nasul cârn şi ochii gri-petrol, o poţi transforma în realitate pentru numai 6500$. Ironiile celorlalţi, stima de sine care se află undeva sub nivelul mării şi spirala de retardare socială în care intri- NEPREŢUITE! Sunt curioasă, ar lua cineva "femeia" aia la piscină sau la mare de au ajuns inventatorii la concluzia că este imperios necesar să o facă rezistentă la apă? Cât de dus cu pluta pe Sena să fii să faci baie cu spumă cu păpuşa?
Sau cum spunea Duzz: Căsnicia perfectă este între un bărbat orb şi o femeie mută.


via oddee.

pace vouă\/