Sâni goi şi cereale cu lapte

Iată-mă pe ultima suta de metri cu redactarea licenţei, cu 1000 de emoţii care-mi dau impresia unui morcov de dimensiuni neobisnuit de mari în locuri unde morcovii nu cresc şi soarele nu străluceşte. Partea bună este cercetarea mea, care este, trebuie să recunosc, amuzantă grav! Mai exact, fac o analiză comparativă între 2 publicaţii: una adresată bărbaţilor, iar cealaltă femeilor. Adică Playboy şi Cosmopolitan. Până acum prefer, de departe, Playboy, care are articole inteligente, de multe ori misogine, dar haioase. Şi o prefer pentru că nu (îşi) neagă natura, ci o îmbrăţişează cu drag. Adicătilea nu susţine că este altceva decât ceea ce este, o revistă creată de bărbaţi, pentru bărbaţi. În schimb Cosmo se vrea ghid de bună-purtare, psiholog, horoscop, stilist şi toate cele. Şi rar mă amuză. Aşadar, 9/10 pentru Playboy şi 5/10 pentru Cosmo.

Ideea era să vă prezint şi vouă câteva articole sau rânduri care m-au amuzat teribil.
Undeva la secţiunea Consilier: "Când l-am văzut prima oară, am ştiut că EL e. Îl aşteptam de ceva vreme. Era aşa cum l-am visat: slab mort, chelios şi cu păr pe fese (asta am aflat, cu plăcere, ulterior). Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să-L am şi am reuşit. Mă roade însă ceva: IQ-ul lui este atât de mic încât deseori mă face de râs în societate, iar pregătirea LUI academică s-a oprit după ce a absolvit o şcoală profesională."

Trebuie să recunosc faptul că nu îmi dau seama dacă problema este pe bune, adică dacă tipa chiar aşa a scris, sau e doar ca să amuze plebea, dar what the fuck man. Tipu are chelie, e prost ca noaptea şi are păr pe cur. Eu nici nu cred că îi adresam elementara propoziţie: "Lasă-mă-n plm în pace". Şi nu din cauza cheliei sau a părului părului de pe cur (da, ştiu că nu l-aş fi observat, dar nah), ci da, aţi ghicit, din cauza IQ-ului de Australopithecus.

Oricum, avem de-a face cu un răspuns pe măsură:
"După câte se pare, ai dat lovitura aşa cum multe femei nici nu îndrăznesc să spere. Nu-ţi bate capul cu IQ-ul ovin al iubitului tău. Pentru ocazii puteţi pregăti un set de întrebări şi răspunsuri deştepte care să aiurească asistenţa. Cu o mizanscenă simplă, orice aparenţă poate fi creată. N-ar fi rău ca prietenul tău să-şi mascheze stupiditatea în spatele unor ochelari cu ramă fină sau al unor favoriţi ca la paşopt. Cât despre studii, acreditează în cercul de cunoştinţe pe care le frecventaţi că tipule un geniu timid şi modest, care nu recunoaşte că, după ce a absolvit şcoala de sculeri-matriţeri, şi-a făcut un doctorat în istoria religiilor la Sorbona. Orice s-ar întâmpla, ar fi o greşeală de neiertat să crezi că ai putea găsi pe cineva mai bun ca EL. Toată lumea ştie că băieţii cu facultate nu au păr pe fese!"

Well, sper că v-am amuzat. O să revin cu alte chestii din sfera haiosului când nu o să fiu prinsă cu... altele. V-am pupat pe portofele!

pace vouă\/

Sicrie şi miere. Nisip şi mall-uri

Între 3-4 pagini scrise pentru "the L word" şi câteva pagini din "Concert din muzică de Bach" citite târziu în noapte, mi-am strecurat în agenda mea încărcată şi vizionarea unui film la Cinema City. Şi iată-mă revenind cu o pseudocronică pentru un film. Am fost să văd încă o producţie Disney lăudată cu surle şi trâmbiţe: Prinţul din Persia. Dacă ar fi să descriu acest film într-un singur cuvânt, acela ar fi "exagerare" Dezamăgirea m-a cuprins încet, dar sigur, din primele secunde când am pătruns în cinematograf. De ce? Pentru că mă duceam la Imax, iar eu, în naivitatea-mi, am crezut că este un film 3D. Mă bucuram că măcar dacă nu îmi place filmul, adaug totuşi încă unul la colecţia mea 3D, care chiar mă pasionează. Intru în cinematograf şi evident întrebarea vine odată cu pasul timid pus pe prima treaptă: "Unde-mi sunt ochelarii 3D?". După vreo 4-5 secunde de suspans, o doamnă responsabilă cu ordinea şi disciplina în acest loc unde se vizionează filme, îmi răspunde parcă mulţumită "Păi, filmul este 2D." Şi atunci de ce am bătut drumul hăăăt, tocmai până în mall-ul blestemat în care mă pierd instantaneu? Eh, detalii! Presupun că nu ştiţi povestea- tipul, un prinţ "adoptat" se aliază cu o prinţesă care suferă de logoree ca să protejeze un pumnalul care avea puterea de a controla curgerea timpului. Trebuie să spun că am avut parte de acţiune cât cuprinde, chiar mi s-a părut puţin obositoare, iar unele scene nu şi-au avut rostul decât pentru efectele speciale. Scene de luptă mult prea exagerate, întorsături de situaţie şi replici copilăreşti, toate au contribuit la dezamăgirea mea. În plus am întâlnit cuvinte ca "Armageddon", "birocraţie", "antreprenor" şi "guvern". Puţin ciudat având în vedere că acţiunea are loc înaintea lui Hristos, iar cuvintele îşi au originile cel mai devreme în secolul XVIII. Da, ştiu că filmul este inspirat dintr-un joc, dar nu trebuie totuşi să sugereze măcar un pic de veridicitate? Iar tipa din film, Prinţesa Tamina- Gemma Arterton pe numele ei real, despre care se spune (tot în film) că este cea mai frumoasă faptură de pe faţa Pamântului, este o femeie absolut normală, fără nimic special, de o frumuseţe obişnuită. Am avut într-adevăr parte de nişte decoruri elaborate, spectaculoase şi de nişte peisaje superbe, asta ca să nu credeţi că nu ştiu decât sa critic.


Trebuie să mărturisesc faptul că numai bunul simţ şi ochişorii lui Jake Gyllenhaal m-au ţintuit pe scaunul din ultimul rând de-a lungul a celor 116 minute, care sincer, mi s-au părut 232.

Îmi rămân de văzut Robin Hood şi Duelul Titanilor. Despre primul am auzit numai lucruri de rău, că nu ar respecta povestea, că personajele ar fi toate bipolare (şi ce e rău în a fi bipolar?) ş.a.m.d. Despre Duelul Titanilor n-am auzit mai nimic, aşa că o să îmi fac curaj să văd despre ce este vorba.

Vizionare plăcută!

pace vouă\/

l8r edit: Ar trebui să zic 2-3 vorbe despre mall-ul asta, Afi. Înainte de toate trebuie să încep cu istoria mea şi a mall-urilor. Povestea mea se pierde în negura timpului, odată cu deschiderea mall-ului din Vitan, care este şi cel mai apropiat de locul unde-mi petrec zilele şi nopţile (şi aici mă refer la casa mea, nu la Club A). Aveam vreo 11-12 ani când s-a deschis primul mall din România. Pentru mine, era un ţinut fermecat, poate şi pentru că mama mi-a interzis clar să păşesc în incinta lui. Dar ca orice puştioaică de 12 ani, am avut un impuls de rebeliune şi am pornit pe drumul spre Tărâm. Toate bune şi frumose, 2 staţii de tramvai nu sunt un capăt de ţară, numai că destinaţia în sine, este destul de... dark and twisty să-i spunem. Rromi agresivi de toate formele şi mărimile, la tot pasul, câini care latră şi alte astfel de specimene. Incursiunea mea în necunoscut s-a sfărşit la porţile mall-ului, unde intrarea mi-a fost interzisă, pentru că nu împlinisem 14 ani. Ce lume crudă! Între timp, mi-a trecut nebunia, pentru că mi-am dat seama că mall-ul nu este decât habitatul natural al piţipoancelor şi cocalarilor şi un loc unde magazine de 2 lei cer preţ triplu pe nişte porcării sinistre. S-au mai deschis între timp Plaza, care este în celălalt capăt al lumii pentru mine, Mall Ţigan (City Mall), Guţă Mall (Liberty Center), Băneasa Mall, Afi şi Sun Plaza. Ce pot să zic, Mall Ţigan este un loc în care nu calc decât obligat-forţat, pentru că acolo, la prima vizită, acum ţâşpe ani, unor prieteni foarte buni li s-au furat telefoanele şi au fost foarte aproape de a fi evisceraţi pentru 150.000 lei vechi. Peronajele principale erau, bineîneles, prietenii mei vs. ţigănuşi şmecheri cu cuţite. Îmi întelegeţi aversiunea şi porecla dată acestui loc. Despre Guţă Mall nu pot să spun prea mult pentru că nu am fost niciodată acolo, şi nici nu simt că din acest motiv viaţa mea este goală şi tristă. Despre Plaza nu ştiu ce să spun, nu m-a marcat în niciun fel, am intrat şi am ieşit, cam la asta se rezumă incursiunea mea în el. În Băneasa am fost de două ori, cred; mi se pare mult prea mare efortul de a ajunge acolo. În Sun Plaza nu am ajuns încă şi nici nu am planificat să calc pe acolo curând. În schimb amintirile despre Afi sunt proaspete şi pot să spun cu mâna pe inimă: "Dumnezeule, este o măgăoaie de mall!!!" Nu am cum să nu mă pierd în primele 5 minute cum ajung acolo, iar dacă sunt în căutarea unui magazin anume, îmi ia ceva timp până găsesc harta şi dublu ca să găsesc magazinul în sine. Nici simţul meu de orientare nu este foarte dezvoltat, dar jur că mall-ul ăla este un labirint pentru mine. Norocul meu este că nu sunt o împătimită a acestor locuri, iar cumpărăturile şi magazinele mă cam sperie. Contrar naturii mele feminine, nu sunt genul care stă ore în şir într-un magazin, probând şi pigulind fiecare articol care i se pare drăguţ. Da, îmi place să fiu îmbrăcata decent, frumos, dar de cele mai multe ori cumpăr ceva fără să probez. Am zilele mele în care am chef să zac în magazine şi să mă holbez la tot ce mişcă, dar doar pentru a-mi lua gândul de la ştiu eu ce probleme extraordinar de importante, despre existenţa cărora a doua zi am şi uitat.

Şi pe cuvânt că n-am nimic special cu comunitatea rromă şi membrii acesteia, dar din păcate nu am avut plăcerea să cunosc un individ decent şi onorabil care să îi aparţină. Aştept incă acea zi.

Over and out.

Back for more

Re all! Am lipsit ceva timp, asta pentru a vă da senzaţia că sunt mega-preocupată cu lucrarea pe care trebuie să o prezint la sfârşitul celor 3 ani de facultate. Da, evit cuvântul. Recunosc, am fost şi preocupată cu acest aspect, dar mai mult decât toate ,am avut parte de o experienţă pe care rareori mi-o permit: lenea crasă. Am terminat facultatea undeva la sfârşitul lui aprilie, nu fac nimic toată ziua şi e extrem de bine. Tocmai de-aia nu am mai vrut nici mâcar să mă obosesc să scriu un post aici. Vă preţuiesc, serios, dar uneori trebuie să cedezi tentaţiei de a te regăsi printre cârţi bune necitite, melodii vesele descoperite, filme vâzute şi revâzute şi ieşiri cu bicla prin parcul înverzit. E cam ca replica aia din House: "I value your opinion. I value rejecting your opinion" (sezonul 5, episodul 14, 26:45). :D

Revenind. Ieri ma uitam la Ştirile de la ora 17.00. Mare greşeală. Chiar nu înţeleg menirea acestora. Să ne asigure că lumea este un loc oribil? Să ne obişnuiască din timp cu scârba şi uimirea? Cicâ ne prezintă lumea aşa cum este ea. Sanchi! Ne prezintă o lume plină de nebuni, criminali, pedofili, violatori şi alte scursuri ale societăţii. Nu-s eu chiar întruparea optimismului, dar nici nu cred că ponderea de astfel de oameni este chiar atât de mare încât să fie necesar să ni se reamintească zilnic de aceştia. Prefer să dau pe Pro TV de la 16:00, măcar atunci mă uit la lume vâzută dintr-o perspectivă optimistă de mâna a 16-a. Dar prefer dramă de 2 lei decât pseudo-realitate gratuită.

Words of wisdom pe "... Acesta a fost un scurt moment publicitar.

V-am povestit vreodată despre Daniel Paul Tammet? Nu? Perfect. Păi, acest individ care acum are 31 de ani, este autist, dar un autist savant. S-a născut cu epilepsie congenitală, "experimentează" numerele până la 10.000 ca nişte culori sau senzaţii unice şi mai mult decât atât, vede rezultatele calculelor matematice ca pe nişte peisaje. El poate să "simtă" dacă un număr este prim, consideră că 289 este urât, 333 este frumuşel, iar Pi este de-a dreptul superb. Vorbeşte 11 limbi, printre care şi româna şi a învăţat islandeza într-o săptămână. Chiar n-am replică la asta. E un fel de Rain Man.

Şi să mai spunţi că românii nu sunt inventivi!

pace vouă\/