Secretul zambitului dis-de-dimineata

Trebuie neaparat sa impartasesc asta cu voi, pentru ca am descoperit secretul unei zile excelente incepute de dimineata. Hai sa va spun cum a fost la mine.

M-am trezit cu o ora inainte de a pleca, timp care mi-a permis sa:

-stau 5 minute dupa trezire sa vad putin “din avion” ziua ce va urma si sa imi fac un plan de bataie

-ma spal linistita si sa petrec vreo 10 minute in baie cu ritualurile de curatare-machiere

-imi fac cafeaua asa cum imi place mie si sa ma bucur de micul-dejun

-citesc 10 pagini dintr-o carte care ma face sa zambesc.

Toate astea de mai sus au fost cumva din intamplare alese de-a lungul timpului ca activitati de dimineata, inlocuind clasicele “verificat mail cand nici nu m-am ridicat din pat” sau “mancat micul-dejun si scrollat pe Facebook” - doua dintre lucrurile care ma faceau sa nu incep ziua deloc bine. Am inceput sa ma intreb de ce oare la 8 dimineata ma surprind in metrou incruntata ca ultimul monstrulet in loc sa fiu fericita ca incepe o noua zi si, hai sa fim seriosi, nu s-a intamplat inca nimic pana la ora 8 astfel incat sa avem vreun motiv plauzibil sa nu zambim. Si am descoperit magia zambitului cat de devreme pot, chiar dupa ce ma trezesc! Si magia zambitului in metoru la necunoscuti. Parca te impung mai usor cu coatele, parca nu te mai calca pe bombeu, parca e mult mai scurt drumul pana la Aviatorilor.

Daaar vorba lunga saracia omului. Deci:

1.    gasiti-va o carte in prezenta careia sa petreceti 5 minute dimineata. Preferabil sa fie o carte care sa va faca sa zambiti sau care sa va dea o stare foarte frumoasa, posibil ca daca vom incepe cu un Dostoievsky sa ne frustram cand nici nu a rasarit soarele;

2. dechideti geamul, oricat de frig ar fi, si inspirati de cateva ori aerul de dimineata;

3. faceti un plan mental al zilei ce urmeaza;

4.  luati micul dejun, chiar si daca asta inseamna doar o banana si o cafea, nu il ratati, e foarte important sa incepeti ziua cu energie si buna-dispozitie

5. bucurati-va de scurtul timp pe care il petreceti de dimineata band cafeaua sau mancand, faceti ceva care va bucura: vorbiti cu prietenul/prietena/mama/tata, daca stati singuri ganditi-va la voi, la ce si cum vreti sa faceti in ziua respectiva, nu va ingropati cu nasul in tableta/smartphone/laptop; daca va agitati asa de dimineata cu cititul mailurilor sau scrollatul pe FB o sa fie mult mai greu sa va recapatati zambetul de-a lungul zilei.

Va doresc sa aveti o buna dimineata maine! :)

pace\/

TheMonoJacksperience

Se facea ca o calda seara de septembrie mi-a adus dintr-o intamplare in urechi Come Back Girl. In gandul meu: ”Ah, alta noua formatie britanica, suedeza or whatever, care suna minunat!”. Mi-era familiara vocea, dar nu am facut prea multe sapaturi sa vad ce e cu trupa.

“Hai diseara in Control, canta The Moood, Blue Nipple Boy si The Mono Jacks” zicea un esemes. Nu aveam habar cine sunt ultimii doi, iar despre Moood stiam doar ca seamana cu un miorlait lugubru. “Hai ca vin, n-am nimic de facut oricum”. Si uite-asa, in noiembrie 2011 ma vedeam pusa fata in fata live cu The Mono Jacks. Am rezonat imediat cu ei, au intrat direct in suflet toate piesele si nici c-au mai iesit. A inceput o perioada de ascultare obsesiva: Maria, Push the Pedal, We’re All getting Older, When I was Gone, Superstitions, Let it Burn, toate au fost prezente zi dupa zi in castile mele pe repeat. Acum recuperam pentru ca din 2008 si pana in 2011 locuisem sub o piatra.

Timpul a trecut, n-am mai apucat sa merg la concertele lor, pana cand in 2012 am aflat ca vin la BestFest. M-am inscris ca voluntar ca sa pot merge la festival sa ascult live Royksopp, Garbage si Selah Sue, dar mai ales ca sa ii vad din nou pe The Mono Jacks. Din pacate ideea mea de a voluntaria si a pune bratari pe mainile extaziate ale participantilor la festival nu a fost chiar cea mai buna, asta pentru ca am ratat concertul fiind nevoita sa raman in continuare pe pozitii, chiar daca programul meu se terminase. Tristete mare… dar scurta. Asta pentru ca soarta a decis ca viata mea corporatista sa fie inveselita de un party la care invitati de onoare erau TMJ la pachet cu un concert acustic. Bucurie de nedescris, mai ales ca undeva prin perioada respectiva prietenul meu a inceput sa cante ca basist alaturi de Doru&Co. Am evadat de la munca pentru a ajunge la timp in Herastrau, unde aveam ocazia sa-i vad pe TMJ din primele randuri si pe prietenul meu, pentru prima data pe scena cu ei, punand cap la cap un concert emotionant, fix pe sufletul meu.

Apoi, din noiembrie 2012 si pana vara aceasta am avut parte de o frumoasa perioada in care i-am urmat (sau urmarit :) ) in concerte in Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Brasov, Galati, Sibiu, Sasca Montana si Vama Veche. Memoria mea e destul de selectiva si de scurta in acelasi timp, dar e greu sa uit sentimentul pe care l-am avut prima data cand am urcat in masina cu ei, intr-o lunga calatorie pana la Cluj. Era o dimineata friguroasa, eram obosita, morocanoasa si infometata, dar ma incercau o groaza de emotii: aveam onoarea sa ii insotesc la un concert si sa tai tara in 2 cu ei. Asta e o aventura de care oricine vrea sa aiba parte alaturi de o formatie indragita – sa cunoasca membrii un pic mai mult decat ii permite scena, sa vada energia si bucuria cu care canta, chiar daca in paralel au joburi, familii, mici probleme, ca fiecare dintre noi. Oricine vrea sa fie martor la toata munca din spate si, in final, sa stea in primul, in al cincilea sau in ultimul rand si sa savureze fiecare melodie in parte. M-a lovit norocul cu grifful dupa ceafa!

E greu sa le multumesc pentru faptul ca am putut sa fiu si eu martora si participanta activa la aceasta minunata particica din viata lor. Din pacate nu pot sa le ofer acelasi lucru, caci nu am niciun fel de talent muzical, insa sunt tare fericita ca am putut macar sa le ofer din tot sufletul aplauze, imbratisari si felicitari.

As mai fi mers la inca 100 de concerte, fiecare era diferit, fiecare emana altceva si din fiecare am ramas cu amintiri placute.

Spicuiri din aventurile cu ei

• In Vama anul acesta, ultima activitate pe Facebook inainte ca telefonul sa imi fie furat a fost sa uploadez o poza de la concertul TMJ din Expirat. 
  
• La Iasi, un baiat simpatic a incercat sa intre in vorba cu mine si mustaceam de zor cand m-a intrebat daca sunt cu prietenul la concert. Am evitat sa-i spun ca prietenul meu e pe scena, desi as fi fost tare mandra sa o fac. :) 
• La Sibiu e posibil sa nu mai fim primite eu si alte 2 fane si prietene, dupa ce concertul TMJ ne-a facut atata pofta de cantat incat am continuat ceva vreme, ajutate de berea blonda si de energia de dupa concert. 
• La Constanta, un moment cheie din timpul concertului a fost aparitia unei mirese alaturi de micul alai de nuntasi. 
  
• La concertul din Brasov am ajuns cu greu, dupa un drum in bezna, pe polei, pe drumuri cu sens unic, pierzand si regasind simpaticul Matiz care ne fusese tovaras de drum in timpul experientei.

Sambata asta, pe 5 octombrie, m-am despartit (metaforic) de ei, cu zambetul pe buze si cu bucurie in glas si am cantat din toti plamanii pentru ultima oara odata cu ei si cu restul publicului emotionat.

Inchei citandu-i chiar pe ei: "Toate lucrurile frumoase au un inceput [...] si un sfarsit" si adaug ca poate cel mai important este sa te bucuri din plin de ceea ce este intre ele.

pace \/

Bodyguard la firmă mare.

Statul pe bordură la nocturnă în parcare la Mall Băneasa are beneficiile sale. ”Care?”, s-ar putea întreba orice ființă rațională. Simplu, măcar ai timp să-ți mai pui ordine în gânduri și să rumegi puțin  întâmplările din ultima vreme. Ultima vreme în care ai reușit să te fofilezi de la a mai trece prin filtrul gândirii... orice, sub pretextul că ”nu ai timp”. Ce dacă ai fost dezamăgit într-o frumoasă și caldă noapte, din aceleași motive din care-ai mai fost cândva, nu demult? Ce dacă acum un an sperai că peste un an ai să ai măcar un vis împlinit și-ai să fii cu un pas mai aproape de următorul? Ce dacă nu mai scrii și nu mai citești? Și acum ești așa de dezamăgită de tine încât nu ai decența măcar să scrii naibii la persoana I, să știi o treabă și să îți asumi responsabilitatea de a fi o aproape-epavă-umană deghizată în blondă fericită care se vrea publicitară de meserie. Ha,ha!  Nici măcar să mă plâng nu am curaj, că n-am de ce... Cum pana mea să mă plâng? Păi scuza-mi-o, m-am luptat cumva pentru mai mult? Not really, pentru că nici nu am avut timp să îmi dau seama pentru ce o fac, d-apoi să acționez în consecință? Da da, sper că o să-mi găsesc mojo-ul și toate cele, și mai sper că într-o zi semnătura mea va fi pe ceva important, nu pe o garanție de la un telefon cumpărat de o pipiță în accesul ei de shopperiță impulsivă doritoare de Android Ice Cream Sandwich și covrigi de la Paul. Privind puțin obiectiv totul merge bine, chiar dacă nu așa cum mă așteptam. Îmi dau două palme, să-mi revin, mai bag un episod din ceva, că tare bine-i să mă transpun în personaje ale căror probleme se rezolvă în fix 45 de minute până vine RDS-ul și-mi taie maul pe vplay, sting lumina, mai deschid puțin o aplicație din super telefonul meu și adorm cu zâmbetul pe buze zicând cu naivitate că ”mâine o să fie mai bine”. Cumva cred că n-am mai scris de frică să mai revăd vreo zi pe care o văd eu în ipocrizia-mi ”bună”, deși pun pariu că toate-s la fel, doar creierul meu refuză să accepte și cancer și rele și faptul că nimic, dar absolut nimic nu se rezolvă cu timpul. M-am obișnuit să gândesc ca-n cărțile pe care le citeam, cică pozitiv, deși not very deep down, sunt aceeași combinație de cinică fără suflet și blondă sensibilă și naivă care vede ce-i mai bun în oameni. CE? Cum vine asta? Habar n-am.


Binevoiește să zici iar că vara viitoare ai sa mergi în Tenerife și ai să te duci în Vamă, și poate-n Praga, chiar și la un concert draguț pe meleaguri străine, haide, mai visează, altfel la ce-ai să te gândești peste un an, pe bordură, la nocturnă, în parcare la Mall Băneasa?

Mâine o să fie mai bine.
Ha.