Science or faith

După ce m-am uitat la ultimul episod din House am picat iar pe gânduri. Cum subiectele principale au fost știința vs. credința și dacă visele înseamnă sau nu ceva, evident că am rămas puțin fixată pe asta. Mai mult pe partea cu știința și credința. Cum, necum, am ajuns să mă gândesc la iubire și din una în alta am ajuns la întrebarea evidentă: este iubirea bazată pe știință sau pe ceva irațional?

Am văzut într-un documentar că într-adevăr nu suntem atrași sexual de mirosul uneori persoane care ne este rudă de gradul I (în lipsa unor informații că acel miros este al unei persoane înrudite, evident). Practic e 1-0 pentru știință. Deeeci, hai să explicăm iubirea într-un mod prozaic.

După o răsfoire atentă (mda, oximoron, STFU) a paginilor virtuale, am care sunt substanțele implicate în (sau vinovate de) procesul de atracție/iubire/atașament:

Dopamina - un stimulent natural ce te duce direct la extaz, crește capacitatea de concentrare și  motivația. Este asociată cu sentimentul de superioritate, dar și cu teama, anxietatea și cu dependența. Surprinzător sau nu, nivelul ei atinge cote amețitoare și la consumul de nicotină, alcool, morfină sau cocaină.

Feniletilamina - o amfetamină naturală, drogul care-ți dă energia să stai o noapte întreagă la discuții despre univers, destin și câte pisici să adoptați. Practic, te face să ai impresia că ești în cer, în mijlocul unui foc de artificii.

Adrenalina - zice-se că ar avea un rol important în ceea ce numesc unii dragoste la prima vedere.

Norepinefrina - substanță care determină starea aia euforică pe care o avem când suntem lângă persoana care ne atrage. Asta se traduce în palme umede, genunchi care tremură, fluturași în stomac și inimă care tresare și te face să-ți ferești privirea.

Vasopresina - e asociată și cu relațiile monogame de lungă durată, deci e bun de pus în cafeaua de dimineață pe post de îndulcitor.


Oxitocina - generată în timpul orgasmului e responsabilă și cu sentimentul de atașament pe termen lung (întâmplător există o legătură între orgasme și atașament pe termen lung, didn't see that cumming). Vocea persoanei iubite, modul său de a privi și chiar fanteziile sexuale duc la producerea acestei substanțe.

Oxitocina și vasopresina intervin cu calea dopaminei si norepinefrinei, asta fiind o explicație superficială a faptului că, uneori, pasiunea scade invers proporțional cu atașamentul.


Endorfinele -  secretate în timpul contactului sexual, dar și a celui fizic. Practic, asta înseamnă că doi oameni care sunt împreună de mai mult timp vor rămâne așa deoarece endorfinele dau dependență. Unii oameni nu pot menține relații de lungă durată deoarece creierul lor preferă stimularea produsă de creșterea nivelului de amfetamine care creează efectul de calmare a endorfinelor - aceștia sunt surferii emoționali.

Și de aici încolo devine 132842189437-0 pentru știință.

Deci sunt două posibilități: ori e scris în atomii noștri când, cum și cât să ne iubim ori iubirea e scrisă-n stele și e pur și simplu oarbă, surdă și extrem de proastă.

Într-un fel, e trist să cred că iubirea e numai știință, căci așa îmi prepar un cocktail de alcool, droguri și ciocolată și nu-mi mai trebuie nimic, niciodată. Funcționează o perioadă, dar după aia simți nevoia să fii atins, îmbrățișat, mângâiat de o ființă umană, nu de niște substanțe care-ți acaparează și ultimul neuron capabil să discearnă. Cred că pentru mine s-ar potrivi mai bine orice explicație care rimează cu irațional și inexplicabil, contrar încăpățânării mele de a nu susține religia în lupta cu știința. Atracția e un lucru pe care, oricât mi-aș dori, nu pot să îl asociez cu știința. Știu că suntem cu toții doar o serie de reacții chimice, dar mi-aș da cu tesla-n c****e dacă aș susține că iubirea=știință, ar însemna că toate lucrurile pe care le-am scris, spus sau gândit vreodată sunt degeaba.

La mine atașamentul, poate chiar iubirea, se bazează în mare parte pe ascultare. În primul rând, am atâtea prostii de spus, că în zilele bune și eu mă minunez de ce-mi trece prin tărtăcuță. Dar dacă mă asculți de parcă nu aberez, de parcă tot ceea ce spun are sens, de parcă nimic nu e mai important, atunci sigur o să fiu fericită. La fel cum activitatea mea preferată este să ascult, să înțeleg și să rumeg ce au ceilalți de spus, să stau 3 ore și să ascult o poveste în jurul unui subiect care peste 2 zile o să fie o prostie, dar azi e cel mai important lucru pentru personajul principal. Și... de ce să mint, mi-e dor de asta.

pace vouă\/

Femei, nu mai plângeţi!

Nu e scris de mine, dar m-a amuzat. Sharing is caring.

"Potrivit unui studiu bărbaţii întorc capul după cel puţin şapte femei pe zi, alocând analizei fiecăreia aproximativ 2 minute. Primordial în analiza corporală intervine vizualizarea: sânilor, fundului şi picioarelor. Femeile cu mai puţini cârcei la gât, ocupă locul II, cu cca. doi bărbaţi pe zi şi 90 de secunde acordate ochilor, feselor şi curios, mâinilor. La o anumită specie a sexului frumos selecţia se realizează în funcţie de potenţialul economic a posibilei victime, aici intervine vizualizarea portofelului şi a motorului din dotare, nu intraţi în panică, mă refeream la puterea brand-ului, ştiţi voi BMW, Peugeot, Audi.

Momentul alegerii partenerului sau partenerei, vine ca urmare a nevoii de intimitate, atracţiei fizice şi sentimentului de unicitate pe care sperăm să-l regăsim în noi prin intermediul celeilalte persoane.

Desigur spaţiile deschise şi publice sunt adevărate surse de “agăţat”, biserica, biblioteca, şcoala la care învăţăm, cercul de prieteni şi lista poate continua, atracţia îşi poate făuri culcuşul în cele mai bizare locuri şi-n cele mai ciudate situaţii, pe tren, la ocazie, în lift, pe holurile spitalului, în baie, când duci gunoiul, plimbi câinele, împingi maşina, oriunde două persoane pot relaţiona.

Trecând la locuri mai familiare, să luăm exemplul Tîrgului Frumos. Unde din 13000 de locuitori au mai rămas după exodul italian şi spaniol vreo 7000, iar dacă reducem numărul doar la persoanele încadrate într-o anumită categorie de vârstă, ei bine situaţia îşi schimbă vădit valenţele. E ca la cumpărături, îţi faci listuţa, îţi verifici portofelul şi ieşi în oraş. Supermarketul e mare, oferta variată, căruciorul este înlocuit cu maşina personală, iar coşul cu tupeu (unii pentru siguranţă fac uz de ambele). Începe cercetarea de piaţă… imh… cine-i gagica!? Bun bagaj, tre’ să încerc produsul… la ce preţ? Bine, acceptabil… da aia? … ei e una care se dă deşteaptă şi caută cică o relaţie bazată pe respect şi comunicare… nu… nu… prea scump, mergem dincolo, era mai ieftin.

Să nu credeţi că “marfa” nu-şi face cumpărăturile ei… doar că utilizează alte strategii de marketing, selecţia intervine la standul de oferte, adică între cei interesaţi, “marfa” se aşteaptă întâi cucerită. Nu fiţi tentaţi să luaţi “nu-ul” mărfii drept “da” sau să încercaţi metode persuasive sau punitive când mimica feţei reacţionează în locul gândurilor. Cum se practică pe la noi, “matahală la 1,80, cu 1 în spate, caut pipiţă pretenţioasă, care să-mi refuze avansurile, pe care s-o fac sacul meu de box, ca apoi să mă laud la băieţaşi în faţa blocului”.

Teritoriul cel mai fertil alegerilor de acest gen sunt cluburile, ticsite bine de fete drink-uite cu spirtoase şi dispuse compromisurilor pe “My neck, my back” şi de băieţi pasionaţi de cunoaşterea empirică. Este şi locul în care corpurile noastre produc cea mai mare cantitate de endorfină, denumită şi “hormonul fericirii” aceasta se produce prin dans (un soi de exerciţii fizice), prin stres, în timpul râsului, al activităţilor sexuale, prin activităţi pe care o persoană le experimentează pe parcursul unei seri de distracţie.

Prefer să cred că există viaţă dincolo de mercantilism. Că te iubesc nebuneşte şi spontan, copilăresc şi dulce, când te am în braţe sau când mi-e dor de tine, când ne certăm şi imediat după împăcare, când nu-ţi spun cât de mult ţin la tine, dar ţi-o arăt şi tu ştii asta, pentru că te vreau nu pentru ce ai tu în buzunare ci pentru ce am când sunt cu tine, pentru că trecând peste toate simt că suntem făcuţi din aceiaşi materie spirituală, pentru că ştii că nu-ţi pot dedica toată viaţa mea ci doar momentele când suntem împreună şi tu accepţi lucrul ăsta, pentru că trăim ce avem fără a ne gândi la ziua când e posibil să o luăm pe drumuri separate, pentru că nu dai în lături cu complimentele dar ştii să-mi spui ceva minunat atunci când simţi, pentru că mănânci când inventez câte-o gustare şi deşi uneori e oribilă îmi spui că-i bună de fiecare dată, pentru că ştim că nu suntem perfecţi dar în fiecare zi mă faci să mă îndrăgostesc de tine, pentru că te descopăr cu fiecare minut şi mă fascinezi de fiecare dată, pentru că până să te întâlnesc nu credeam în mitul androginului, dar tu mi-ai oferit o altă perspectivă, pentru că mă gândesc cu emoţie la fiecare întâlnire când tu ai încă în glas emoţia revederii, pentru că dansăm ca nebunii până la epuizare şi inimile ne vibrează pe aceleaşi ritmuri, pentru că nu-mi cumperi niciodată trandafiri dar nu ştiu de unde faci rost de lăcrămioare în toiul iernii, pentru că n-o bucată de hârtie va pecetlui uniunea noastră ci sentimentele investite dezinteresat în ceea ce noi credem că e iubire, pentru că într-o zi te voi întâlni…"

“Have no fear of perfection, you’ll never reach it.” (Salvator Dali)

Sursa.

pace vouă\/

Despre noroc si femei.

Trebuie să încep prin a cere scuze celor 2-3 cititori fideli pentru postul ăsta deloc amuzant.

Niciodată n-am crezut despre mine că sunt norocoasă. Nici ghinionistă. Întotdeauna am mers pe principul că dacă vreau ceva, trebuie să muncesc, nu să aştept să pice din cer. Tocmai de-aia când aud expresia, "Am avut noroc!", îmi vine în minte şi replica: "-Ba n-ai avut, f***-*i gura m*-**i". N-am să relatez nici ocaziile în care plebea ar spune că am avut noroc, nici pe celelalte a căror finalitate nu poate fi spusă pe post. Tovarăşul Seneca spunea că ”Norocul este ceea ce se întamplă când pregătirea se întâlneşte cu oportunitatea” şi nu pot decât să fiu de acord. Pentru că sunt cuprinse variabilele necesare, şi anume pregătirea, efortul, dedicarea şi oportunitatea, momentul ăla despre care credem că e potrivit. În plus, ma duce cu gândul la eterna teorie a atribuirii. E mai simplu să găsim cauze externe pentru insuccesul nostru şi interne pentru insuccesul altora. Pentru că eu sunt deşteaptă şi restul sunt indecent de proşti! Adicătilea dacă am picat examenu' la Chelcea, sunt ghinionistă, dar dacă Lala l-a picat, e din cauza faptului că o ardea prin cluburi obscure în loc să stea acasă cu nasu-n cărţi. Eh, ca să nu exagerez, spun totuşi că am avut noroc dacă am prins metroul când sunt în întârziere, deşi dacă e să o iau logic, de fapt agilitatea mea uimitoare e cea care a dus la rezultat. Dar să-i dăm Norocului ce-i al Norocului.

În altă ordine de idei, am ajuns la saturaţie în legătură cu multe subiecte. Unul dintre ele este "femeia". Toate femeile sunt un mister. Prin asta nu spun că bărbaţii sunt simpli, ci doar că femeile sunt mai uşor de impresionat şi mai conduse de emoţii. Şi cum emoţiile sunt de multe ori imprevizibile, atunci şi femeile sunt. Bine, ăsta nu e un adevăr general, fac şi eu pe deşteapta şi caut explicaţii pentru natura mea bipolară. Însă revenind la subiect, am fost asaltată în ultimile luni cu tot felul de informaţii care îmi contrazic susţinerile şi teoriile personale. Sunt feministă. Nu genul ăla de feministă urâtă, grasă, cu mustaţă şi lesbiană care se simte jignită dacă un băiat îi deschide uşa sau se oferă să îi care ghiozdanul sau whatever. Pur şi simplu nu cred că există exclusiv lucruri care pot fi făcute numai de bărbaţi sau numai de femei. Aici exclud, evident, activităţile destinate femeilor, de exemplu folosrea de OB-uri sau alte asemenea. Dar nu cred că o femeie trebuie să îşi dedice viaţa partenerului, nu cred că o femeie trebuie să fie singura care face curăţenie, care găteşte sau care trebuie să aibă o carieră cu un nivel inferior partenerului. La fel cum un bărbat nu e obligat să aducă cei mai mulţi bani în casă, să schimbe cauciucul sau să schimbe becurile etc. Da, într-adevăr, nu mă vad schimbând un cauciuc, dar nu pentru că nu cred că pot, ci pentru că habar nu am cum se face. Şi nu din cauza lenii cred că trebuie să gătească sau să participe la curăţenie şi bărbaţii. Cred doar că lucrurile trebuie împărţite în mod echitabil între doi oameni care coabitează. De asemenea, nu caracterizez o femeie care spală şi calcă de una singură ca fiind proastă sau ignorantă, poate ei chiar îi face plăcere ca aceste activităţi să le facă singură, fără ca partenerul să îşi bage coada. E la alegerea fiecăreia. Sunt pe aceeaşi lungime de undă cu cei care nu cred în superioritatea vreunui sex şi care nu consideră că suntem “sexe opuse”, ci “complementre". Eram destul de mică şi recunosc, m-am speriat când am auzit pentru prima oară că femeile aveau înainte două profesii, servitoare şi profesoară, că femeile TREBUIAU să fie modeste, agreabile, blânde şi mai ales tăcute. Iar faptul că societatea nu încuraja deloc ideea de femeie educată, cu studii, pentru că era văzută ca fiind periculoasă pentru sensibilitatea ei, mă determină să fiu extrem de recunoscătoare că m-am născut la sfârşitul anilor 80. Citeam chiar acum că, undeva prin secolul XIX, poate chiar XX, "în Codul Civil al României, era stipulat la acea vreme articolul 195 conform căruia femeia datorează ascultare bărbatului, iar articole de lege asemănătoare apăreau în majoritatea constituţiilor şi codurilor civile străine." via. Asta mi se pare inimaginabil. De aceea, atunci când o prietenă m-a întrebat dacă mi-aş urma soţul într-o altă ţară, în cazul în care ar primi o ofertă de muncă acolo, am răspuns fără să ezit că nu. Nu pentru că sunt rea sau egoistă, ci pentru că eu cred că toţi avem libertatea de a ne trăi vieţile aşa cum dorim. Argumentul ei a fost că "am promis la bine şi la rău". Da, corect, dar asta nu înseamnă să îmi ignor dorinţele şi să le pun pe planul doi, după cele ale lui. Îmi iubesc prietenii, ăia puţini, îmi iubesc familia, aia disfuncţională, şi pentru niciun băiat/bărbat din lumea asta nu m-aş îndepărta de ei, decât dacă aş fi în totalitate convinsă că asta vreau şi asta mă va face fericită. Iar dacă presupusul pormiţator de "la bine şi la rău" m-as iubi aşa de tare, nu mi-ar cere vreodată să mă mut cu el pe alte meleaguri departe de casa mea. Nu sunt încuiată, dar nici nu îmi voi dedica vreodată viaţa unei relaţii. Nu cred că iubirea implică să renunţi în totalitate la tine, la dorinţele şi nevoile tale şi nici că dăruirea într-o relaţie este egală cu a lăsa tot ce vrei tu să faci în viaţa asta pe măinile pretenarului. Ăsta e şi motivul pentru care un post cu o exprimare nu tocmai fericită în legătură cu acest subiect, m-a făcut să scot blogul respectiv de la blog-roll. N-o să dau citate din el şi nici nu o sa arunc cu jigniri aşa, aiurea, dar am fost foarte dezamăgită.

Şi pentru o încheiere amuzantă, o să redau un comentariu de pe blogul al cărui link l-am inserat mai sus în acest post:
"Parerea personala (aviz, atacati parerea, si nu persoana, la sfarsit) este ca femeile si barbatii sunt egali ca spirit. Dumnezeu le-a dat aceeasi “suflare de viata” si amandoi au mancat din pomul cunoasterii, deci evident si un barbat si o femeie pot avea acelasi nivel de cunoastere (intelepciune) in viziunea mea. As merge mai departe de atat, spunand ca Adam cam freca menta pe langa Eva, fiind 6 versete in care Eva se uita la pomul interzis, interactioneaza cu sarpele, mananca – timp in care Adam nici macar nu reactioneaza. Sub nici o forma. Eu am dedus oarecum logic – ca femeia si-a dorit cunoastere mai mult decat barbatul, iar barbatul si-a dorit s-o vada fericita, model pe care il vad si mii, milioane, etc de ani mai tarziu, in 2010. “Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit” pe cand Adam a mancat doar pentru ca i-a intins Eva – deci destul de prostut barbatul daca stam sa ne gandim, ca si in ziua de azi, nu el a fost cel pasionat de cunoastere. Lui daca ii dadeai si atunci o bere si un meci de fotbal, nici cu spatele nu se uita la pomul cunoasterii. Un alt aspect interesant este ca femeia nu era de fata cand Dumnezeu a facut pomul cunoasterii si cand i-a spus BARBATULUI sa nu manance din el. Cu alte cuvinte, era de datoria barbatului sa protejeze femeia, LUCRU PE CARE NU L-A FACUT. Ca sa concluzionez, nu vad spiritual nici o diferenta intre barbat si femeie, ci din contra, o femeie mai curioasa si dornica de cunoastere si un barbat incapabil sa intervina in situatie."

Un mare om a completat: "Evenimentul ăla e folosit ca exemplu pentru a arăta de ce bărbatul e mai deştept ca femeia. Şi întrebarea ar fi alta! Şarpele, fiind la vremea respectivă secundul lui God, ştia foarte bine ce a învârtit Dumnezeu pe acolo so, de ce a ales el să abordeze femeia şi nu bărbatul? Pentru că ştia că acolo va avea succes". Răspunsul meu pur destinat amuzamentului a fost "că femeia era mai la îndemănă, pentru că barbatul era într-un alt colţ, se minuna de cât de mare e bărbăţia lui".



pace vouă\/

Toamna

"Toamna e anotimpul ăla când cică se numără bobocii". Nu prea am înţeles niciodată de ce. Vara e anotimpul de procreare în lumea raţelor? În rest sunt abstinente? Sau cumva toti răţoii pleacă la o petrecere a burlacilor, de iarna până vara şi undeva prin septembrie revin mahmuri cu chef de zburătăceală? A... se referea la boboci în sensul de ăia de clasa a 9a ş.a.m.d. News flash, dude, bobocii se numără cel mai bine vara, că iarna sunt împrăştiaţi prin băruleţe obscure cu tentă hip!
Sau cică "Toamna este primăvara iernii". Cine a zis asta era la modul ăla de drogălău. Nu, de fapt toamna e doar toamnă şi atât. "Toamna, copacii fac strip-tease pentru a face să rasară ciupercile". Adică odată pe an copacii se prostituează pentru ca puştanii de liceu să găsească mai uşor shrooms-urile necesare pentru petrecerea de începere a şcolii? "Fiecare om trebuie să îşi găsească timp, să se aşeze şi să privească căderea frunzelor". Trecem peste cacofonia datorată probabil unui traducător fără emisferă stângă, şi ajungem la ideea concretă de a sta să te uiţi cum cad frunzele. Cine face aşa ceva, în afară de actorii frumuşei din filmele de mâna a cinşpea? Probabil trebuie să ai ceva la bord bine de tot ca să stai în parc şi să priveşti frunzele cum cad. Ultima oară când am făcut asta eram printr-a şaptea şi încercam să par cool sub salcâmul din curtea şcolii. "Toamna este anotimpul meu preferat în Los Angeles, o perioadă în care păsările îşi schimbă culoarea şi cad din copaci". De curiozitate, ce fumează aceste păsări? "Toamna e anotimpul care urmează când aştepţi primăvara". Da... şi cerul e albastru dacă nu e noapte. Numai nebunii şi Bacovia iubesc toamna. Am zis!

Toate astea sub deviza "Bă, tu ştiai că zero citit invers e orez???"

pace vouă\/
p.s.: De ce nu îşi calcă bărbaţii cămăşile?
R1: Nu au mâini.
R2: Au mâini, dar ambele sunt in ghips.
R3: Nu ştiu că fierul de călcat nu este exclusiv pentru femei.
R4: Au mâna atât de mare încăt nu le încape prin mânerul de la fier.
R5: Cred că fierul se foloseşte invers, pe post de fierbător.
R6: Pentru că o fac femeile.

Gândirisme- part VIII

Cursa înarmării nucleare este ultimul dintre cele 8 păcate capitale ale omenirii civilizate. Cursa înarmării nucleare pune omenirea în faţa unor pericole mai uşor de evitat decât cele presupuse de procesele prezentate anterior. Este mult mai uşor să fabricăm o bombă decât să încercăm să îndreptăm toate comportamentele care, încet-încet, ne duc spre o lume dezumanizată. La urma urmei, sunt mult mai întâlnite comportamentele distructive decât bombele, tocmai din acest motiv Lorenz le consideră pe acestea din urmă “pericole mult mai uşor de evitat”.
În concluzie mi-a plăcut cartea lui Lorenz deoarece m-a făcut să realizez anumite aspecte ale vieţii, pe care înainte nu le conştientizam sau poate eram prea absorbită de aparenţe ca să le conştientizez. Acum chiar cred că lumea este într-o continuă decădere morală şi spirituală. Dacă am citi cu toţii această carte poate că am încerca să fim altfel, mai buni, mai înţelegători, mai civilizaţi şi poate treptat-treptat lumea s-ar schimba în bine. Fiecare dintre noi poate că ar trebui să citească această carte măcar din curiozitate şi apoi cu siguranţa şi-ar ridica nişte semne de întrebare în privinţa societăţii în care trăieşte.

pace vouă\/

Gândirisme- part VII

Penultimul păcat despre care am citit în cartea lui Lorenz este receptivitatea la îndoctrinare. Ceea ce gândim e de cele mai multe ori fals, dar ceea ce ştim este adevarat. Faptul că trăim în comunităţi mari, dar în locuri restrînse ne face să fim foarte receptivi la opiniile şi trendurile adoptate de ceilalţi. Şi pentru că există mass-media, modă, muzică, şamd, există şi doctrine care animă largi mase de oameni. Sondajele de opinie, tehnica reclamelor şi moda abil dirijată îi ajută pe marii producători din vest şi pe funcţionarii din est sa dobândească acelaşi tip de putere asupra maselor. Dacă te sustragi mass-media, deci dacă nu citeşti ziare sau dacă nu te uiţi la televizor, eşti considerat caz patologic şi într-un fel sau altul, discriminat. Este atât de uşor să fim manipulaţi prin reclame, încât chiar şi cei mai inteligenţi dintre noi cad în plasa acestora. Un fenomen foarte des întâlnit, care cuprinde într-un fel şi “întrecerea cu sine însuţi” şi ”receptivitatea la îndoctrinare”, dar si ”decaderea genetică” îl reprezintă lăsarea de către părinţi a copiilor în faţa televizorului cat aceştia sunt plecaţi, fapt pe care l-am întâlnit întâi prin filmele americane, apoi în realitatea care mă înconjoară. Frica de a fi intruşi, adică de a nu fi la curent cu ultima modă sau cu ultimile ştiri, e mai mare decât jena de a face parte din turmă, astfel că, din a fi simpli spectatori, ajungem să acceptăm şi chiar să susţinem lucruri, mentalităţi, produse, care sunt în totală opoziţie cu felul nostru de a fi, cu esenţa noastră. Probabil că ne este mai simplu să trăim controlaţi de alţii prin diferite modalităţi, a merge odată cu gloata nu cere o capacitate mare de raţionare. Puţine sunt elementele din mass-media care ne încurajează să fim unici, să facem lucruri extraordinare, iar asta e simplu de înţeles, cel puţin pentru mine, tocmai prin faptul că fiind aproximativ la fel, este simplu să fim controlaţi prin aceeaşi strategie. Zilnic ni se inoculează idei de genul "încălzire globală", "articole bio", etc, care devin din realitătţi, simple elemente de îndoctrinare. Dacă stau bine să mă gândesc, până şi articolele despre relaţii&Co din Cool Girl, Bravo, sau alte asemenea, sunt modalităţi de a băga în cap fetelor vulnerabile (cine nu e de fapt aşa?) anumite idei, unele mai nepotrivite ca altele. Mă pune pe gânduri...

pace vouă\/

Gândirisme- part VI

Sfărâmarea tradiţiei este al şaselea păcat capital al omenirii civilizate în viziunea lui Lorenz. Cu cât două grupuri etnice s-au dezvoltat mai mult timp în mod independent unul de celălalt, cu atât diferenţele cresc. Aici se poate vorbi despre două mari probleme: repulsia unui grup etnic faţă de un altul, dar şi a tinerilor faţă de cei mai în varstă de exemplu. Ambele sunt probleme de actualitate, mai ales deoarece conflictul dintre generaţii a atins cote maxime. Tinerii nu mai simt un respect aparte pentru cei mai înaintaţi în vârstă, nu îi percep ca fiind persoane cu experienţă, care pot da sfaturi bune în cele mai multe cazuri şi cu o înţelepciune de care pot “profita”. Tinerii simt o adevarata ură pentru bătrâni, însa nici aceştia din urmă nu sunt receptivi la evoluţia societăţii în care trăiesc, cu atât mai puţin la cea a lumii. Lorenz consideră că tinerii nu se revoltă neaparat împotriva unui anumit lucru, ci impotriva părinţilor sau a celor mai in vârstă. De fapt se revoltă împotriva la orice, nu lucrul din cauza căruia se revoltă este important, ci acţiunea în sine. Alte genuri de conflicte, care nu ilustrează neapărat sfarâmarea tradiţiei (unele latente, altele clar exprimate) sunt şi cele dintre orăşeni şi cei crescuţi în sate, sau dintre persoanele care ascultă genuri total diferite de muzică. Este în totalitate adevarat că diferenţele dintre două grupuri de orice fel se dezvoltă independent. Asupra duşmanului se revarsă o mânie cruntă, aşa cum omul nu poate simţi nici pentru cel mai păcătos animal de pradă, ci numai pentru om. Grupurile culturale au tendinţa de a se considera superioare ca specie oricărui alt grup şi susţin acest lucru prin exemplul lui Lorenz. El spune că uciderea unei persoane dintr-un alt trib decat cel din care face parte criminalul, nu este considerată crimă adevărată. Ura este un sentiment care poate fi intensificat foarte uşor, poate chiar cel mai uşor dintre toate, iar oamenii care se urăsc pot fi instigaţi unii împotriva altora şi astfel, manipulaţi cu mare uşurinţă. Ura pe care suntem învăţaţi să o simţim faţă de cei diferiţi este o formă de manipulare.

pace vouă\/

Gândirisme- part V

Decăderea genetică este al cincilea păcat identificat de Lorenz. Dacă tot ceea ce este programat filogenetic nu ar putea fi influenţat ipso facto prin învaţare şi educaţie, atunci omul ar fi o minge iresponsabilă în bătaia pornirilor sale instinctive. Este vorba aici despre rolul primilor ani din viaţă, al apropierii mamei de copil ca fiind fundamentală pentru sănătatea sau insanitatea copilului. În copilărie se produc, după Lorenz, dereglări ireversibile, care mai apoi au un rol decisiv în formarea personalităţii şi în comportament. Vezi "cei şapte ani de acasă" :D Am văzut într-un documentar că dacă nu vorbeşti cu copilul când este mic, creierul său capata o formă ciudată specifică primatelor. Adică dacă mama nu vorbea cu mine când eram bebeluş, acum eram o veritabilă maimuţă? Aşa se pare. La fel cum la animale, prin domesticire, unele instincte se hipertrofiază, la om se întâlneşte exact acelaşi fenomen, evident raportat la condiţia umană.

pace vouă\/

Gândirisme- part IV

Moartea termică a simţurilor este păcatul cu numărul 4 al lui Lorenz. Orice ne provoacă cea mai mică neplăcere este eliminat din vieţile noastre. Din cauza dispariţiei treptate a neplăcerilor, nu mai avem nici capacitatea să punem în balanţă răsplata si pedeapsa, astfel, când nu mai există contrast între acestea două, răsplata nu mai poate fi valorificată. Asta e varianta deşteaptă de la vorba aia din oracole... aia cu "dacă nu ar exista lacrimi, zâmbetele nu ar mai avea nicio valoare". Pateeetic. Dar adevărat. Lorenz accentuează ideea că fără obstacole, bucuria este aproape imposibil de conştientizat. De asemenea, nu mai preţuim lucrurile din jurul nostru asa cum ar trebui. Atunci când se mută, mulţi americani îsi vând obiectele din casă cu o uşurinţă surprinzătoare, pentru a-şi cumpăra apoi altele noi. Oamenii sunt tot mai atraşi de lucruri noi, de prieteni noi, de activităţi noi. Noul vinde, noul ne interesează, vechiul este aruncat la gunoi fără cea mai mică urmă de remuşcare. Cam cum este reacţia americanilor la moartea cuiva, atunci când încetează să mai vorbească despre cel decedat, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Reacţie care este, în viziunea mea, cel putin ciudată. Faptul că nu mai pomeneşti de cel care a murit nu face ca dispariţia lui să devină un eveniment fictiv. Dar să lăsăm moartea. Despre ea, cu altă ocazie. Totuşi, am devenit dependenţi de „confort”, de toate aparatele mai mult sau mai puţin necesare din casele noastre. Nu mai putem trăi fără PC, mobil, Ipod, prăjitor, cuptor cu microunde sau fără ştiu eu ce alte aparate sofisticate deţinem. Şi asta îmi dă de gândit.

pace voua\/

Gândirisme- part III

Întrecerea cu sine însuşi este cel de-al treilea păcat capital. Cu toţii trăim pe fugă astazi, chiar dacă la tot pasul primi sfaturi de genul "Relaxază-te" sau "Numără până la 10 si gândeşte-te bine". Rareori ne oprim din mers ca să vedem un apus, sau să ascultam o pasăre cum ciripeşte. Sună poetic, dar ochii nu ne-au fost daţi numai pentru a putea să număram banii, iar urechile ca să auzim o altă jignire. Ne folosim de simţuri cu superficialitate, fără a mai percepe în profunzime ceea ce ne înconjoară. Degeaba există acum mii de formaţii de succes, dacă muzica nu ne mai relaxeaza, ci ne sporeşte starea de anxietate. Încă din perioada preşcolară suntem tentaţi să facem comparaţii (cine desenează cel mai frumos sau cine primeşte cele mai frumoase cadouri de Moş Nicolae, de exemplu), iar mai apoi, în liceu ajungem să intrăm în adevărate competiţii de popularitate. La maturitate vrem să caştigăm tot mai mult, să avem succes, lucruri care nu ar fi greşite dacă nu am face din bani un scop în sine, ci i-am lăsa la stadiul de mijloc de trai.Agitaţia plină de frică şi frica agitată îşi au rolul lor în a-l văduvi pe om de calităţile lui esenţiale. Una dintre acestea este reflecţia. […] E foarte probabil ca în procesul miraculos al devenirii omului să fi jucat un rol decisiv faptul că o fiinţă ce îşi explora curioasă mediul inconjurător s-a trezit într-o bună zi cercetându-se pe sine însăşi. Continua competiţie nu ne lasă timp nici măcar să cheltuim ceea ce câştigăm. Locul doi reprezintă acum, într-un fel, cea mai mare ruşine. Nu mai avem capacitatea să stăm singuri, să reflectăm asupra lucrurilor, ne este frică de propriile ganduri.


pace vouă\/

Gândirisme- part II

Pustiirea spaţiului vital este al doilea păcat despre care aminteşte Lorenz. S-ar putea sa sune un pic eco, chestie care nu e neapărat rea, numai că eco acum e doar un lucru care ţine de modă. Toate alimentele bio şi toate polologhiile despre ecologie sunt doar de faţadă, pentru că nimeni nu prea face ceva în sensul ăsta. Toţi se bat cu pumnii în piept, dar nimeni nu ridică un ac de jos. Toate fiinţele vii, indiferent de marimea lor, sunt adaptate unele la altele. Vorbind despre specii, şi nu despre indivizi, pot afirma chiar că prădătorul şi prada nu sunt deloc în poziţii ostile. Orice dezechilibru produs într-un spaţiu, duce în timp la distrugerea acestuia. Defrişările in exces, pescuitul unui anumit tip de peşte , vânarea unui anumit tip de animal, introducerea unui animal într-un habitat în care el nu exista, toate acestea sunt greşeli care produc dezechilibre majore în ecosisteme. Cu toţii suntem astăzi îndemnaţi prin diferite moduri, să reciclam hârtia, sau orice altceva, dar câţi dintre noi o şi fac? Poate de jenă că am putea fi priviţi ciudat cand ducem hârtia la centrele de reciclare, poate din cauza comodităţii, puţini renunţăm la timp din vieţile noastre pentru a-l aloca unei activitaţi atat de importante cum este protejarea spaţiului în care trăim. Chiar ar trebui să ne gândim la asta şi să nu mai mergem pe principiul "Dupa mine, potopul!".

pace vouă\/

Gândirisme- part I

M-am apucat să recitesc prima carte care mi-a fost recomandată în anul I de facultate şi anume "Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” a lui Konrad Lorenz. M-a fascinat atunci pentru că, într-un fel sau altul, esenţializează consecinţele evoluţiei oamenilor. Dacă stau să mă gândesc, sunt lucruri logice, dar la care nu am "meditat" niciodată. Să vedem totuşi despre ce este vorba.
De multe ori m-am trezit întrebându-mă cum era viaţa înainte cu zeci de ani şi dacă oamenii aveau aceeaşi mentalitate ca în zilele noastre. Uitându-mă în jurul meu realizez că nu există oameni cu adevărat civilizaţi. De fapt, a fi civilizat nu mai este nici măcar un ideal, este un lucru neînsemnat, o chestie pe care n-o mai doreşte nimeni în mod special.
Suprapopularea ar fi primul păcat adus în discuţie. Aglomerarea urbană duce la intensificarea comportamentului agresiv al oamenilor care sunt obligaţi să trăiască într-un un spaţiu personal din ce în ce mai restrâns. În autobuze, pe străzi, la concerte, suntem în permanenţă în apropierea altor persoane, majoritatea necunoscute, fapt care ne determină să fim din ce în ce mai puţin prietenoşi. Cu alte cuvinte, înghesuiala ne amplifică agresivitatea. În cazul ăsta pot să afirm că ne asemanăm cu animalele mai mult decât am vrea, pentru că ştim cu toţii că dacă înghesui nişte mâţe într-o cuşcă o să iasă cu miorlăieli şi zgârieturi. Aud tot mai des expresia "Nu-ţi mai bate atâta capul cu ăla/aia", deci oamenii se implică emoţional din ce în ce mai puţin; cu cât avem mai multe persoane în jurul nostru, cu atât relaţiile devin mai superficiale:”noi nu suntem structural capabili să-i iubim pe toţi oamenii”. Toţi ne oprim pe stradă să ne uităm la cineva care a căzut, dar puţini ne arătam dispuşi să dam o mână de ajutor. Asta ar însemna că în mediul rural comportamentele agresive sunt mai rar întalnite. Asta nu cred că am cum să verific, sau cel puţin nu azi. Ca să fiu sinceră, cred totuşi că suprapopularea este overrated. E o scuză bună pentru toate evenimentele violente la care asistăm, dar nu adevăratul motiv al lor.

Voi continua în viitor cu restul păcatelor care ne fac să vrem să ne mutăm dacă nu de pe planeta asta, măcar din România. Trăiască Futurama!

pace vouă\/