Science or faith

După ce m-am uitat la ultimul episod din House am picat iar pe gânduri. Cum subiectele principale au fost știința vs. credința și dacă visele înseamnă sau nu ceva, evident că am rămas puțin fixată pe asta. Mai mult pe partea cu știința și credința. Cum, necum, am ajuns să mă gândesc la iubire și din una în alta am ajuns la întrebarea evidentă: este iubirea bazată pe știință sau pe ceva irațional?

Am văzut într-un documentar că într-adevăr nu suntem atrași sexual de mirosul uneori persoane care ne este rudă de gradul I (în lipsa unor informații că acel miros este al unei persoane înrudite, evident). Practic e 1-0 pentru știință. Deeeci, hai să explicăm iubirea într-un mod prozaic.

După o răsfoire atentă (mda, oximoron, STFU) a paginilor virtuale, am care sunt substanțele implicate în (sau vinovate de) procesul de atracție/iubire/atașament:

Dopamina - un stimulent natural ce te duce direct la extaz, crește capacitatea de concentrare și  motivația. Este asociată cu sentimentul de superioritate, dar și cu teama, anxietatea și cu dependența. Surprinzător sau nu, nivelul ei atinge cote amețitoare și la consumul de nicotină, alcool, morfină sau cocaină.

Feniletilamina - o amfetamină naturală, drogul care-ți dă energia să stai o noapte întreagă la discuții despre univers, destin și câte pisici să adoptați. Practic, te face să ai impresia că ești în cer, în mijlocul unui foc de artificii.

Adrenalina - zice-se că ar avea un rol important în ceea ce numesc unii dragoste la prima vedere.

Norepinefrina - substanță care determină starea aia euforică pe care o avem când suntem lângă persoana care ne atrage. Asta se traduce în palme umede, genunchi care tremură, fluturași în stomac și inimă care tresare și te face să-ți ferești privirea.

Vasopresina - e asociată și cu relațiile monogame de lungă durată, deci e bun de pus în cafeaua de dimineață pe post de îndulcitor.


Oxitocina - generată în timpul orgasmului e responsabilă și cu sentimentul de atașament pe termen lung (întâmplător există o legătură între orgasme și atașament pe termen lung, didn't see that cumming). Vocea persoanei iubite, modul său de a privi și chiar fanteziile sexuale duc la producerea acestei substanțe.

Oxitocina și vasopresina intervin cu calea dopaminei si norepinefrinei, asta fiind o explicație superficială a faptului că, uneori, pasiunea scade invers proporțional cu atașamentul.


Endorfinele -  secretate în timpul contactului sexual, dar și a celui fizic. Practic, asta înseamnă că doi oameni care sunt împreună de mai mult timp vor rămâne așa deoarece endorfinele dau dependență. Unii oameni nu pot menține relații de lungă durată deoarece creierul lor preferă stimularea produsă de creșterea nivelului de amfetamine care creează efectul de calmare a endorfinelor - aceștia sunt surferii emoționali.

Și de aici încolo devine 132842189437-0 pentru știință.

Deci sunt două posibilități: ori e scris în atomii noștri când, cum și cât să ne iubim ori iubirea e scrisă-n stele și e pur și simplu oarbă, surdă și extrem de proastă.

Într-un fel, e trist să cred că iubirea e numai știință, căci așa îmi prepar un cocktail de alcool, droguri și ciocolată și nu-mi mai trebuie nimic, niciodată. Funcționează o perioadă, dar după aia simți nevoia să fii atins, îmbrățișat, mângâiat de o ființă umană, nu de niște substanțe care-ți acaparează și ultimul neuron capabil să discearnă. Cred că pentru mine s-ar potrivi mai bine orice explicație care rimează cu irațional și inexplicabil, contrar încăpățânării mele de a nu susține religia în lupta cu știința. Atracția e un lucru pe care, oricât mi-aș dori, nu pot să îl asociez cu știința. Știu că suntem cu toții doar o serie de reacții chimice, dar mi-aș da cu tesla-n c****e dacă aș susține că iubirea=știință, ar însemna că toate lucrurile pe care le-am scris, spus sau gândit vreodată sunt degeaba.

La mine atașamentul, poate chiar iubirea, se bazează în mare parte pe ascultare. În primul rând, am atâtea prostii de spus, că în zilele bune și eu mă minunez de ce-mi trece prin tărtăcuță. Dar dacă mă asculți de parcă nu aberez, de parcă tot ceea ce spun are sens, de parcă nimic nu e mai important, atunci sigur o să fiu fericită. La fel cum activitatea mea preferată este să ascult, să înțeleg și să rumeg ce au ceilalți de spus, să stau 3 ore și să ascult o poveste în jurul unui subiect care peste 2 zile o să fie o prostie, dar azi e cel mai important lucru pentru personajul principal. Și... de ce să mint, mi-e dor de asta.

pace vouă\/

Femei, nu mai plângeţi!

Nu e scris de mine, dar m-a amuzat. Sharing is caring.

"Potrivit unui studiu bărbaţii întorc capul după cel puţin şapte femei pe zi, alocând analizei fiecăreia aproximativ 2 minute. Primordial în analiza corporală intervine vizualizarea: sânilor, fundului şi picioarelor. Femeile cu mai puţini cârcei la gât, ocupă locul II, cu cca. doi bărbaţi pe zi şi 90 de secunde acordate ochilor, feselor şi curios, mâinilor. La o anumită specie a sexului frumos selecţia se realizează în funcţie de potenţialul economic a posibilei victime, aici intervine vizualizarea portofelului şi a motorului din dotare, nu intraţi în panică, mă refeream la puterea brand-ului, ştiţi voi BMW, Peugeot, Audi.

Momentul alegerii partenerului sau partenerei, vine ca urmare a nevoii de intimitate, atracţiei fizice şi sentimentului de unicitate pe care sperăm să-l regăsim în noi prin intermediul celeilalte persoane.

Desigur spaţiile deschise şi publice sunt adevărate surse de “agăţat”, biserica, biblioteca, şcoala la care învăţăm, cercul de prieteni şi lista poate continua, atracţia îşi poate făuri culcuşul în cele mai bizare locuri şi-n cele mai ciudate situaţii, pe tren, la ocazie, în lift, pe holurile spitalului, în baie, când duci gunoiul, plimbi câinele, împingi maşina, oriunde două persoane pot relaţiona.

Trecând la locuri mai familiare, să luăm exemplul Tîrgului Frumos. Unde din 13000 de locuitori au mai rămas după exodul italian şi spaniol vreo 7000, iar dacă reducem numărul doar la persoanele încadrate într-o anumită categorie de vârstă, ei bine situaţia îşi schimbă vădit valenţele. E ca la cumpărături, îţi faci listuţa, îţi verifici portofelul şi ieşi în oraş. Supermarketul e mare, oferta variată, căruciorul este înlocuit cu maşina personală, iar coşul cu tupeu (unii pentru siguranţă fac uz de ambele). Începe cercetarea de piaţă… imh… cine-i gagica!? Bun bagaj, tre’ să încerc produsul… la ce preţ? Bine, acceptabil… da aia? … ei e una care se dă deşteaptă şi caută cică o relaţie bazată pe respect şi comunicare… nu… nu… prea scump, mergem dincolo, era mai ieftin.

Să nu credeţi că “marfa” nu-şi face cumpărăturile ei… doar că utilizează alte strategii de marketing, selecţia intervine la standul de oferte, adică între cei interesaţi, “marfa” se aşteaptă întâi cucerită. Nu fiţi tentaţi să luaţi “nu-ul” mărfii drept “da” sau să încercaţi metode persuasive sau punitive când mimica feţei reacţionează în locul gândurilor. Cum se practică pe la noi, “matahală la 1,80, cu 1 în spate, caut pipiţă pretenţioasă, care să-mi refuze avansurile, pe care s-o fac sacul meu de box, ca apoi să mă laud la băieţaşi în faţa blocului”.

Teritoriul cel mai fertil alegerilor de acest gen sunt cluburile, ticsite bine de fete drink-uite cu spirtoase şi dispuse compromisurilor pe “My neck, my back” şi de băieţi pasionaţi de cunoaşterea empirică. Este şi locul în care corpurile noastre produc cea mai mare cantitate de endorfină, denumită şi “hormonul fericirii” aceasta se produce prin dans (un soi de exerciţii fizice), prin stres, în timpul râsului, al activităţilor sexuale, prin activităţi pe care o persoană le experimentează pe parcursul unei seri de distracţie.

Prefer să cred că există viaţă dincolo de mercantilism. Că te iubesc nebuneşte şi spontan, copilăresc şi dulce, când te am în braţe sau când mi-e dor de tine, când ne certăm şi imediat după împăcare, când nu-ţi spun cât de mult ţin la tine, dar ţi-o arăt şi tu ştii asta, pentru că te vreau nu pentru ce ai tu în buzunare ci pentru ce am când sunt cu tine, pentru că trecând peste toate simt că suntem făcuţi din aceiaşi materie spirituală, pentru că ştii că nu-ţi pot dedica toată viaţa mea ci doar momentele când suntem împreună şi tu accepţi lucrul ăsta, pentru că trăim ce avem fără a ne gândi la ziua când e posibil să o luăm pe drumuri separate, pentru că nu dai în lături cu complimentele dar ştii să-mi spui ceva minunat atunci când simţi, pentru că mănânci când inventez câte-o gustare şi deşi uneori e oribilă îmi spui că-i bună de fiecare dată, pentru că ştim că nu suntem perfecţi dar în fiecare zi mă faci să mă îndrăgostesc de tine, pentru că te descopăr cu fiecare minut şi mă fascinezi de fiecare dată, pentru că până să te întâlnesc nu credeam în mitul androginului, dar tu mi-ai oferit o altă perspectivă, pentru că mă gândesc cu emoţie la fiecare întâlnire când tu ai încă în glas emoţia revederii, pentru că dansăm ca nebunii până la epuizare şi inimile ne vibrează pe aceleaşi ritmuri, pentru că nu-mi cumperi niciodată trandafiri dar nu ştiu de unde faci rost de lăcrămioare în toiul iernii, pentru că n-o bucată de hârtie va pecetlui uniunea noastră ci sentimentele investite dezinteresat în ceea ce noi credem că e iubire, pentru că într-o zi te voi întâlni…"

“Have no fear of perfection, you’ll never reach it.” (Salvator Dali)

Sursa.

pace vouă\/

Conversaţii şi genuri.

Faptul că femeile vorbesc mai mult decât bărbaţii este un mit.
Nişte domni cercetători au studiat acest lucru timp de vreo 4 ani pe un grup ţintă de 400 de studenţi. Rezultatele au arătat că femeile au vorbit, în medie, puţin peste 16 000 de cuvinte pe zi, nu cu mult mai mult decăt bărbaţii. În topul celor care au vorbit cel mai mult, cu 47 000 de cuvinte exprimate într-o singură zi, au fost trei bărbaţi.

Matthias Mehl, unul dintre cei ce au stat la baza studiului, prezintă scenariul potrivit căruia s-a ajuns la concepţia eronată că bărbaţii vorbesc mai puţin decât femeile, şi anume că bărbaţii vorbesc mai mult la muncă şi mai puţin acasă, iar femeile invers.

Deocamdată nu s-a facut o statistică destul de clară asupra subiectelor pe care preferă să le discute femeile şi bărbaţii. Totuşi s-a observat că femeile vorbesc mai mult despre relaţia de cuplu, iar partenerii lor abordează subiecte legate de sport şi evoluţiile tehnologice. Aşa să fie? Din observaţiile mele pot spune că este parţial adevărat. Am avut prieteni buni băieţi, aproape la fel de mulţi ca fete, astfel că pot face o comparaţie. Fetele vorbesc în cea mai mare parte a timpului despre haine şi relaţia de cuplu. Şi băieţii vorbesc despre haine, dar infinit mai puţin despre relaţia lor. Ăsta este, în viziunea mea, un lucru foarte bun! Chiar dacă sfaturile celorlalţi pot fi uneori de ajutor, cel mai bine e să iei deciziile în funcţie de părerea ta, nu să faci un poll în legatură cu relaţia.

Totuşi, eu vroiam sa spun altceva. Că am observat o chestie interesantă: când suntem mai tineri, sau cand suntem înconjuraţi de oameni pe care nu îi cunoaştem foarte bine, tindem să vorbim mai puţin despre noi şi mai mult despre alte subiecte, cel mai probabil pentru a descoperi puncte comune cu celălalt. Iar acum a venit acea vreme când cele mai importante lucruri au fost spuse şi respuse, întoarse pe toate părţile, despicate în paisprezece şi apoi în şaisprezece. Totuşi, mi-e dor de orele petrecute pe covor, pe iarbă sau pe vreo bancă jegărită din parc, ore în care dezbateam, alături de diverşi prieteni filosofi fără diplomă, probleme despre care crdeam că ni se întâmplă nouă pentru prima dată. Pălavrageala aia placută, nesfârşită, schimbul de impresii care n-aveau la bază o bibliografie de minim 25 de cărţi, ci doar simplul simţ comun şi inteligenţa nativă a fiecăruia, modul în care ne descopeream pe noi înşine de-a lungul conversaşiei, de toate astea îmi e cel mai tare dor.

Vă voi lăsa în compania unor statistici şi alte chestii interesante despre bărbaţi şi femei, căci mă duc să recuperez episoadele din serialele de săptămâna asta.

"In cazul barbatilor posibilitatea sinuciderii este de trei ori mai mare decat in cazul femeilor.
Calculatoarele barbatilor sunt cu 21% mai susceptibile contractarii unui virus decat calculatoarele femeilor.
Spre deosebire de barbati, al caror organism este compus din 61% apa, femeile au mai putina apa in organism (aproximativ 52%). Prin urmare, organismul unui barbat va fluidiza alcoolul mai repede decat organismul femeii chiar daca cei doi consuma aceeasi cantitate de alcool.
Femeile sunt mai predispuse orbirii decat barbatii cu 78%.
Comparativ cu femeile, exista o posibilitate de 2,7 mai mare ca un barbat sa fie implicat intr-un accident rutier.
Greutatatea medie a unui barbat este de 78 kilograme, cu 13 kilograme mai mult decat greutatea medie a femeii.
Barbatii sunt de patru ori mai predispusi decat femeile sa se imbolnaveasca din cauza fumatului.
Femeile acuza de trei ori mai des decat barbatii migrene si dureri de cap.
In lume, numarul persoanelor analfabete este estimat la 781 milioane. Dintre acestea, 64% sunt persoane de sex feminin.
In ciuda faptului ca 58% dintre persoanele care urmaresc stirile TV sunt femei, in doar 21% dintre cazuri subiectul stirilor este reprezentat de persoanele apartinand sexului frumos.
Femeile pot vorbi o perioada de timp mai indelungata decat barbatii si cu toate acestea sa oboseasca mai putin. Motivul? Corzile vocale ale femeilor sunt mai scurte decat ale barbatilor si prin urmare elibereaza mai putin aer atunci cand scot sunetele.
In ciuda a ceea ce se crede, barbatii se razgandesc de doua ori mai des decat femeile ( conform unui studiu condus de doctorul Karl F. Robinson de la Universitatea Northwester).
Cand un barbat cumpara flori are tendinta de a le alege pe cele de culoare rosie. Pe de alta parte, femeia este inclinata sa aleaga flori de culoare roz, albastru sau orice alta nuanta care se afla in campul sau vizual.
Mai multi barbati decat femei se imbolnavesc de cancer al creierului.
Numarul barbatilor suferind de diabet este mai mare decat al femeilor. Exista mai multe femei obeze decat barbati obezi. Barbatii consuma de 5 ori mai mult alcool sau substante nocive ce provoaca dependenta decat femeile.
In spitalele de boli mintale se afla mai multi barbati decat femei. Cu toate acestea, femeile sunt cele care inregistreaza un grad mai avansat al bolii mintale.
Sunt mai mult barbati in inchisori decat femei.
In intreaga lume, exista mai multe femei decat barbati care nu sunt angajate si mai multe femei decat barbati care lucreaza part-time. Sunt mai multe femei decat barbati ce detin o diploma universitara sau urmeaza cursurile unui colegiu sau facultati. Cu toate acestea, cei mai multi manageri sunt de sex masculin. 91% din asistentii medicali sunt femei, 98% din personalul care se ocupa cu educarea copiilor din gradinite si din invatamantul prescolar sunt femei, 92% din inginerii electronisti sunt barbati si 98% din piloti si inginerii de zbor sunt barbati.
Temperatura corpului masculin este mai ridicata decat a corpului feminin.
Barbatii vad mai bine decat femeile si sunt mai capabili decat acestea sa distinga literele mici, insa femeile au un auz mai bun.
Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii."

pace vouă\/

Despre noroc si femei.

Trebuie să încep prin a cere scuze celor 2-3 cititori fideli pentru postul ăsta deloc amuzant.

Niciodată n-am crezut despre mine că sunt norocoasă. Nici ghinionistă. Întotdeauna am mers pe principul că dacă vreau ceva, trebuie să muncesc, nu să aştept să pice din cer. Tocmai de-aia când aud expresia, "Am avut noroc!", îmi vine în minte şi replica: "-Ba n-ai avut, f***-*i gura m*-**i". N-am să relatez nici ocaziile în care plebea ar spune că am avut noroc, nici pe celelalte a căror finalitate nu poate fi spusă pe post. Tovarăşul Seneca spunea că ”Norocul este ceea ce se întamplă când pregătirea se întâlneşte cu oportunitatea” şi nu pot decât să fiu de acord. Pentru că sunt cuprinse variabilele necesare, şi anume pregătirea, efortul, dedicarea şi oportunitatea, momentul ăla despre care credem că e potrivit. În plus, ma duce cu gândul la eterna teorie a atribuirii. E mai simplu să găsim cauze externe pentru insuccesul nostru şi interne pentru insuccesul altora. Pentru că eu sunt deşteaptă şi restul sunt indecent de proşti! Adicătilea dacă am picat examenu' la Chelcea, sunt ghinionistă, dar dacă Lala l-a picat, e din cauza faptului că o ardea prin cluburi obscure în loc să stea acasă cu nasu-n cărţi. Eh, ca să nu exagerez, spun totuşi că am avut noroc dacă am prins metroul când sunt în întârziere, deşi dacă e să o iau logic, de fapt agilitatea mea uimitoare e cea care a dus la rezultat. Dar să-i dăm Norocului ce-i al Norocului.

În altă ordine de idei, am ajuns la saturaţie în legătură cu multe subiecte. Unul dintre ele este "femeia". Toate femeile sunt un mister. Prin asta nu spun că bărbaţii sunt simpli, ci doar că femeile sunt mai uşor de impresionat şi mai conduse de emoţii. Şi cum emoţiile sunt de multe ori imprevizibile, atunci şi femeile sunt. Bine, ăsta nu e un adevăr general, fac şi eu pe deşteapta şi caut explicaţii pentru natura mea bipolară. Însă revenind la subiect, am fost asaltată în ultimile luni cu tot felul de informaţii care îmi contrazic susţinerile şi teoriile personale. Sunt feministă. Nu genul ăla de feministă urâtă, grasă, cu mustaţă şi lesbiană care se simte jignită dacă un băiat îi deschide uşa sau se oferă să îi care ghiozdanul sau whatever. Pur şi simplu nu cred că există exclusiv lucruri care pot fi făcute numai de bărbaţi sau numai de femei. Aici exclud, evident, activităţile destinate femeilor, de exemplu folosrea de OB-uri sau alte asemenea. Dar nu cred că o femeie trebuie să îşi dedice viaţa partenerului, nu cred că o femeie trebuie să fie singura care face curăţenie, care găteşte sau care trebuie să aibă o carieră cu un nivel inferior partenerului. La fel cum un bărbat nu e obligat să aducă cei mai mulţi bani în casă, să schimbe cauciucul sau să schimbe becurile etc. Da, într-adevăr, nu mă vad schimbând un cauciuc, dar nu pentru că nu cred că pot, ci pentru că habar nu am cum se face. Şi nu din cauza lenii cred că trebuie să gătească sau să participe la curăţenie şi bărbaţii. Cred doar că lucrurile trebuie împărţite în mod echitabil între doi oameni care coabitează. De asemenea, nu caracterizez o femeie care spală şi calcă de una singură ca fiind proastă sau ignorantă, poate ei chiar îi face plăcere ca aceste activităţi să le facă singură, fără ca partenerul să îşi bage coada. E la alegerea fiecăreia. Sunt pe aceeaşi lungime de undă cu cei care nu cred în superioritatea vreunui sex şi care nu consideră că suntem “sexe opuse”, ci “complementre". Eram destul de mică şi recunosc, m-am speriat când am auzit pentru prima oară că femeile aveau înainte două profesii, servitoare şi profesoară, că femeile TREBUIAU să fie modeste, agreabile, blânde şi mai ales tăcute. Iar faptul că societatea nu încuraja deloc ideea de femeie educată, cu studii, pentru că era văzută ca fiind periculoasă pentru sensibilitatea ei, mă determină să fiu extrem de recunoscătoare că m-am născut la sfârşitul anilor 80. Citeam chiar acum că, undeva prin secolul XIX, poate chiar XX, "în Codul Civil al României, era stipulat la acea vreme articolul 195 conform căruia femeia datorează ascultare bărbatului, iar articole de lege asemănătoare apăreau în majoritatea constituţiilor şi codurilor civile străine." via. Asta mi se pare inimaginabil. De aceea, atunci când o prietenă m-a întrebat dacă mi-aş urma soţul într-o altă ţară, în cazul în care ar primi o ofertă de muncă acolo, am răspuns fără să ezit că nu. Nu pentru că sunt rea sau egoistă, ci pentru că eu cred că toţi avem libertatea de a ne trăi vieţile aşa cum dorim. Argumentul ei a fost că "am promis la bine şi la rău". Da, corect, dar asta nu înseamnă să îmi ignor dorinţele şi să le pun pe planul doi, după cele ale lui. Îmi iubesc prietenii, ăia puţini, îmi iubesc familia, aia disfuncţională, şi pentru niciun băiat/bărbat din lumea asta nu m-aş îndepărta de ei, decât dacă aş fi în totalitate convinsă că asta vreau şi asta mă va face fericită. Iar dacă presupusul pormiţator de "la bine şi la rău" m-as iubi aşa de tare, nu mi-ar cere vreodată să mă mut cu el pe alte meleaguri departe de casa mea. Nu sunt încuiată, dar nici nu îmi voi dedica vreodată viaţa unei relaţii. Nu cred că iubirea implică să renunţi în totalitate la tine, la dorinţele şi nevoile tale şi nici că dăruirea într-o relaţie este egală cu a lăsa tot ce vrei tu să faci în viaţa asta pe măinile pretenarului. Ăsta e şi motivul pentru care un post cu o exprimare nu tocmai fericită în legătură cu acest subiect, m-a făcut să scot blogul respectiv de la blog-roll. N-o să dau citate din el şi nici nu o sa arunc cu jigniri aşa, aiurea, dar am fost foarte dezamăgită.

Şi pentru o încheiere amuzantă, o să redau un comentariu de pe blogul al cărui link l-am inserat mai sus în acest post:
"Parerea personala (aviz, atacati parerea, si nu persoana, la sfarsit) este ca femeile si barbatii sunt egali ca spirit. Dumnezeu le-a dat aceeasi “suflare de viata” si amandoi au mancat din pomul cunoasterii, deci evident si un barbat si o femeie pot avea acelasi nivel de cunoastere (intelepciune) in viziunea mea. As merge mai departe de atat, spunand ca Adam cam freca menta pe langa Eva, fiind 6 versete in care Eva se uita la pomul interzis, interactioneaza cu sarpele, mananca – timp in care Adam nici macar nu reactioneaza. Sub nici o forma. Eu am dedus oarecum logic – ca femeia si-a dorit cunoastere mai mult decat barbatul, iar barbatul si-a dorit s-o vada fericita, model pe care il vad si mii, milioane, etc de ani mai tarziu, in 2010. “Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit” pe cand Adam a mancat doar pentru ca i-a intins Eva – deci destul de prostut barbatul daca stam sa ne gandim, ca si in ziua de azi, nu el a fost cel pasionat de cunoastere. Lui daca ii dadeai si atunci o bere si un meci de fotbal, nici cu spatele nu se uita la pomul cunoasterii. Un alt aspect interesant este ca femeia nu era de fata cand Dumnezeu a facut pomul cunoasterii si cand i-a spus BARBATULUI sa nu manance din el. Cu alte cuvinte, era de datoria barbatului sa protejeze femeia, LUCRU PE CARE NU L-A FACUT. Ca sa concluzionez, nu vad spiritual nici o diferenta intre barbat si femeie, ci din contra, o femeie mai curioasa si dornica de cunoastere si un barbat incapabil sa intervina in situatie."

Un mare om a completat: "Evenimentul ăla e folosit ca exemplu pentru a arăta de ce bărbatul e mai deştept ca femeia. Şi întrebarea ar fi alta! Şarpele, fiind la vremea respectivă secundul lui God, ştia foarte bine ce a învârtit Dumnezeu pe acolo so, de ce a ales el să abordeze femeia şi nu bărbatul? Pentru că ştia că acolo va avea succes". Răspunsul meu pur destinat amuzamentului a fost "că femeia era mai la îndemănă, pentru că barbatul era într-un alt colţ, se minuna de cât de mare e bărbăţia lui".



pace vouă\/

Toamna

"Toamna e anotimpul ăla când cică se numără bobocii". Nu prea am înţeles niciodată de ce. Vara e anotimpul de procreare în lumea raţelor? În rest sunt abstinente? Sau cumva toti răţoii pleacă la o petrecere a burlacilor, de iarna până vara şi undeva prin septembrie revin mahmuri cu chef de zburătăceală? A... se referea la boboci în sensul de ăia de clasa a 9a ş.a.m.d. News flash, dude, bobocii se numără cel mai bine vara, că iarna sunt împrăştiaţi prin băruleţe obscure cu tentă hip!
Sau cică "Toamna este primăvara iernii". Cine a zis asta era la modul ăla de drogălău. Nu, de fapt toamna e doar toamnă şi atât. "Toamna, copacii fac strip-tease pentru a face să rasară ciupercile". Adică odată pe an copacii se prostituează pentru ca puştanii de liceu să găsească mai uşor shrooms-urile necesare pentru petrecerea de începere a şcolii? "Fiecare om trebuie să îşi găsească timp, să se aşeze şi să privească căderea frunzelor". Trecem peste cacofonia datorată probabil unui traducător fără emisferă stângă, şi ajungem la ideea concretă de a sta să te uiţi cum cad frunzele. Cine face aşa ceva, în afară de actorii frumuşei din filmele de mâna a cinşpea? Probabil trebuie să ai ceva la bord bine de tot ca să stai în parc şi să priveşti frunzele cum cad. Ultima oară când am făcut asta eram printr-a şaptea şi încercam să par cool sub salcâmul din curtea şcolii. "Toamna este anotimpul meu preferat în Los Angeles, o perioadă în care păsările îşi schimbă culoarea şi cad din copaci". De curiozitate, ce fumează aceste păsări? "Toamna e anotimpul care urmează când aştepţi primăvara". Da... şi cerul e albastru dacă nu e noapte. Numai nebunii şi Bacovia iubesc toamna. Am zis!

Toate astea sub deviza "Bă, tu ştiai că zero citit invers e orez???"

pace vouă\/
p.s.: De ce nu îşi calcă bărbaţii cămăşile?
R1: Nu au mâini.
R2: Au mâini, dar ambele sunt in ghips.
R3: Nu ştiu că fierul de călcat nu este exclusiv pentru femei.
R4: Au mâna atât de mare încăt nu le încape prin mânerul de la fier.
R5: Cred că fierul se foloseşte invers, pe post de fierbător.
R6: Pentru că o fac femeile.

Cod de transpiraţie

În fiecare săptămână, în diferite zile, fac o excursie la sora mea pentru a-l ajuta pe fiul ei la engleză. Până aici, nimic extraordinar. Şi când zic excursie, nu exagerez. Metroul până la Basarab, apoi schimb magistrala până la 1 Mai, apoi maşina 97 până la Cimitirul Străuleşti, adică până la capăt- drum care în general durează şi 2 ore. În 2 ore pot să ajung liniştită şi până la Braşov, cu un şofer mai tupeist. Oricum, ideea e că este un drum foarte interesant şi am de multe ori ocazia să văd o multitudine de oameni. O să încerc să îî clasific, terminând cu o scurtă poveste cu tâlc.

1. Femeia cu mustaţă care se duce la/vine de la serviciu

Grad de miros înţepător: 4/10. Suportabil.
Când s-a spălat ultima oară: Alaltăieri
Foloseşte antiperspirant: Vag. Eventual Impulse.

2. Piţipoanca de 97

Grad de miros înţepător: 2/10 dar miroase a prea mult parfum gen Chanel no. 5, nu a transpiraţie.
Când s-a spălat ultima oară: Acum 15 minute
Foloseşte antiperspirant: Rexona chiar!

3. Rockerul care nu îşi găseşte locul între "coloraţi"

Grad de miros înţepător: 3/10. Ok.
Când s-a spălat ultima oară: Azi- dimineaţă
Foloseşte antiperspirant: Uneori.

4. Muncitorul care se duce spre şantier

Grad de miros înţepător: 9/10. Îţi mută nasul.
Când s-a spălat ultima oară: Cândva, când era la putere Constantinescu
Foloseşte antiperspirant: Que?

5. Muncitorul care vine de pe şantier

Grad de miros înţepător: infinit/10. Simţi cum mirosul te loveşte. Fizic!
Când s-a spălat ultima oară: Probabil de Paşte, când a avut şi el 3 zile libere, dar miroase ca şi cum n-a cunoscut beneficiile apei şi săpunului niciodată!
Foloseşte antiperspirant: Ce e ăla?

6. Ţiganca din cartierul "Bucureştii Noi" sau Ţigăncuşa cu număr infinit de puradei

Grad de miros înţepător: 7/10. După restul categoriilor de mai sus, nasul este paralizat, deci...
Când s-a spălat ultima oară: Ea săraca s-o spăla, dar în apa în care a spalat deja covoare, copii, câini şi alte vietăţi de prin curte.
Foloseşte antiperspirant: Ea poate vrea, "Da' de unde bani, fată?"


Se făcea că, după o scurtă aşteptare de 45 de minute, soseşte sus-numitul 97, într-o zi cu cod galben de căldură anunţat la TV. Ştiam că o să fie un drum mai lung decât de obicei, pentru că autobuzul era supraîncărcat. După vreo 3 staţii în timpul cărora am stat numai lângă uşă, pentru a respira măcar 3 secunde aer cu aromă de noxe şi nu de produs al glandelor sudoripare. Evident că statul lângă uşă, pe lângă avantajul nepreţuit al oxigenului- o idee mai pur, are dezavantajul că toată lumea se freacă de tine, te calcă, îşi pune geanta pe piciorul tău recent călcat de prietena ameţită în Stuf, săptămâna trecută, în Vamă etc. Cele 14 staţii păreau nesfărşite, când, deodată, observ un loc ce părea să se elibereze la următoarea oprire. Ma foiesc, îmi fac planuri cum să îl ocup, până la urmă sar de-a dreptul pe scaunul recent eliberat, pe care curgeau stropi de transpiraţie. Scot şerveţelele, îl şterg şi ma aşez confortabil cu gândul la un pahar cu apă. La următoarea staţie urcă eterna "Ţigăncuşă cu număr infinit de puradei", care începe să îşi facă vânt fix în direcţia mea, moment în care lipsa apei şi a săpunului din viaţa acesteia mă facea să simt cum nasul meu se usucă şi cade. La următoarea staţie se eliberează toate locurile de lângă mine, vreo 4, căci eram exact la capătul autobuzului. În secunda imediat următoare, aceste locuri sunt ocupate de ţigancă şi de cei 6 puradei. Şi cum nu ţinea pe niciunul în braţe, am ajuns să împart locul cu una dintre fetiţele acesteia. Drăguţă, nu zic nu, simpăticuţă, cu ochii mari şi gene tip reclama la rimel şi cu bucle negre. Toate bune şi frumoase, în urechi îmi cânta Robbie un Angels de-mi scutura toate firele de pâr, când puştoaica pune capul pe mâna mea şi aţipeşte. "Ce draguţ" zic eu în mintea mea. Mare greşeală. În 10 minute am început să simt cum pe mână mă gâdilă ceva foarte, foarte tare. Când ma uit, îmi şiroiau toate transpiraţiile de pe fruntea copilei. Şi a stat Deea vreo 7 staţii cu transpiraţie străină curgând pe mănuţa recent spălată şi parfumată. Alea au fost poate cele mai lungi 20 de minute din viaţa mea. Şi, ce noroc, atunci când am ajuns la sor-mea, nu avea apă, de niciun fel! Senzaţie mai nenorocită ca aia n-am mai simţit de foarte mult timp! Aşa că vă doresc o vară antiperspirantă!

pace vouă\/

My style is di bom digi bom di deng di deng digigi uu uuu

Habar n-am ce e cu titlul. Oricum, azi pe trei canale erau emisiuni pe tema "Mădălina Manole". Mă întreb cum de nu s-au săturat oamenii de chestia asta. Femeia aia e moartă, s-a sinucis cu juma' de litru de otravă sau ce era aia. Nu pricep ce e cu atâta tevatură pe tema asta. Oamenii mor, asa cum zicea prietenul nostru, Durky, în perioadele de efervescenţă (aşa la prima gândire n-am găsit alt cuvânt) economică, fie ea în sens negativ sau pozitiv. După cum ştim, e criză, aşa că oamenii mor pe capete, ce atâtea discuţii pe tema asta?!

Mai bine hai să ne amuzăm puţin. Cică o gagică de 136 de kile din America s-a aşezat pe gagică-su de 54 de kile şi l-a omorât. S-a ales doar cu 100 de ore de muncă în folosul comunitâţii. Deci aşa se omoară fără să faci pârnaie, te ingraşi ca porcu' şi te aşezi cât de graţios poţi pe victimă, apoi cu ochii mari şi înlăcrimaţi spui că n-a fost cu intenţie. S-a notat.
Altă gagică nu ştia cum să îi dea papucii amantului, aşa că şi-a înscenat moartea. Înscenat e totuşi un termen prea complex. I-a dat un sms de la fratele ei, în care îi spunea că a avut un anevrism şi a murit, apoi scurte detalii despre înmormântare. Amantul a chelit după ce a aflat. La propriu! Pe vremea mea papucii se dădeau la modu': "Eşti un tip mişto, dar nu ne potrivim".
O altă inteligentă reprezentantă a sexului frumos (că slab parca n-aş mai zice) s-a enervat pentru că fostul i-a respins avansurile, aşa că i-a smuls un testicul şi a încercat să îl inghită. Evident, s-a încecat cu el şi l-a scuipat. Deşi s-au dus la spital în timp util, medicii nu au reuşit să îl reataşeze. A primit doi ani jumate' la mititica. Cred că mai bine se aşeza pe el şi îl omora.
O gagică de 28 de ani l-a înjunghiat în plămân pe prietenul ei de 40 pentru că sexul din seara respectivă fusese dezamăgitor de prost. Asta înseamnă că, la un moment dat, toţi masculii au fost în pericol să dispară. No comment.

Deci, atâta timp cât nu ne omorâm sau înjunghiem prietenii şi nici nu le muşcăm testiculele, putem să considerâm că suntem nişte prietene bune! Acest articol este dedicat tuturor fetelor care au auzit măcar odată expresia "Dacă ai fi o prietenă bună ai...". Dacă aş fi o prietenă bună nu ţi-aş smulge testicolul cu dinţii! Scuze, dar chiar m-a şocat. Am crezut iniţial că o sa râdem, dar m-am înşelat. Oh, well.

pace vouă\/

Printre sâni

În continuare acea activitate pe care o am şi despre care nu vreau să vorbesc îmi oferă totuşi nişte satisfacţii. Şi ca să nu credeţi că vă neglijez, o să împart cu voi sursa amuzamentului meu, mai precis o glumiţă din Playboy.

Ghid de vorbire corectă. Cum să vorbeşti despre femei şi să fii "politically correct":

1. Nu este "păpuşă" sau "pisi", ci "o persoană înzestrată cu sâni".
2. Nu este "uşuratică", ci "accesibilă orizontal".
3. Nu este "blondă proastă", ci "o persoană cu părul deschis la culoare care s-a abătut din calea informaţiei".
4. Nu este "fosta", ci "persoana de a cărei companie m-am bucurat".
5. Nu te "sâcâie", ci "devine repetitivă verbal".
6. Nu este "o prostituată de pe Centură", ci "un furnozor cu preţuri mici".
7. Nu "găteşte prost", ci este "compatibilă cu cuptorul cu microunde".
8. Nu "poartă prea multe bijuterii", ci "este îngreunată metalic".
9. Nu este "narcisistă", ci "extrem de preocupată de calităţile sale fizice".
10. Nu "s-a îngrăşat", ci a depăşit pragul metabolic.
11. Nu "flirtează" sau "amăgeşte", ci "se angajează în simulare artificială".
12. Nu este "anorexică", ci "proeminentă scheletic".
13. Nu este "rece" sau "frigidă", ci este "inaccesibilă termic".
14. Nu "urăşte fotbalul", ci este "ignorantă din punct de vedere atletic".
15. Nu are "straturi de fard", ci "a atins o saturaţie cosmetică".

Bun, acum că v-am aruncat un os, ma întorc la "my L word".

pace vouă\/

16. Nu e "vacă nesimţită care nu se dă în plm de pe pista de bicicişti" este "persoană de sex feminin care te manancă la desert şi nu se află în aria bunului simţ".

Sicrie şi miere. Nisip şi mall-uri

Între 3-4 pagini scrise pentru "the L word" şi câteva pagini din "Concert din muzică de Bach" citite târziu în noapte, mi-am strecurat în agenda mea încărcată şi vizionarea unui film la Cinema City. Şi iată-mă revenind cu o pseudocronică pentru un film. Am fost să văd încă o producţie Disney lăudată cu surle şi trâmbiţe: Prinţul din Persia. Dacă ar fi să descriu acest film într-un singur cuvânt, acela ar fi "exagerare" Dezamăgirea m-a cuprins încet, dar sigur, din primele secunde când am pătruns în cinematograf. De ce? Pentru că mă duceam la Imax, iar eu, în naivitatea-mi, am crezut că este un film 3D. Mă bucuram că măcar dacă nu îmi place filmul, adaug totuşi încă unul la colecţia mea 3D, care chiar mă pasionează. Intru în cinematograf şi evident întrebarea vine odată cu pasul timid pus pe prima treaptă: "Unde-mi sunt ochelarii 3D?". După vreo 4-5 secunde de suspans, o doamnă responsabilă cu ordinea şi disciplina în acest loc unde se vizionează filme, îmi răspunde parcă mulţumită "Păi, filmul este 2D." Şi atunci de ce am bătut drumul hăăăt, tocmai până în mall-ul blestemat în care mă pierd instantaneu? Eh, detalii! Presupun că nu ştiţi povestea- tipul, un prinţ "adoptat" se aliază cu o prinţesă care suferă de logoree ca să protejeze un pumnalul care avea puterea de a controla curgerea timpului. Trebuie să spun că am avut parte de acţiune cât cuprinde, chiar mi s-a părut puţin obositoare, iar unele scene nu şi-au avut rostul decât pentru efectele speciale. Scene de luptă mult prea exagerate, întorsături de situaţie şi replici copilăreşti, toate au contribuit la dezamăgirea mea. În plus am întâlnit cuvinte ca "Armageddon", "birocraţie", "antreprenor" şi "guvern". Puţin ciudat având în vedere că acţiunea are loc înaintea lui Hristos, iar cuvintele îşi au originile cel mai devreme în secolul XVIII. Da, ştiu că filmul este inspirat dintr-un joc, dar nu trebuie totuşi să sugereze măcar un pic de veridicitate? Iar tipa din film, Prinţesa Tamina- Gemma Arterton pe numele ei real, despre care se spune (tot în film) că este cea mai frumoasă faptură de pe faţa Pamântului, este o femeie absolut normală, fără nimic special, de o frumuseţe obişnuită. Am avut într-adevăr parte de nişte decoruri elaborate, spectaculoase şi de nişte peisaje superbe, asta ca să nu credeţi că nu ştiu decât sa critic.


Trebuie să mărturisesc faptul că numai bunul simţ şi ochişorii lui Jake Gyllenhaal m-au ţintuit pe scaunul din ultimul rând de-a lungul a celor 116 minute, care sincer, mi s-au părut 232.

Îmi rămân de văzut Robin Hood şi Duelul Titanilor. Despre primul am auzit numai lucruri de rău, că nu ar respecta povestea, că personajele ar fi toate bipolare (şi ce e rău în a fi bipolar?) ş.a.m.d. Despre Duelul Titanilor n-am auzit mai nimic, aşa că o să îmi fac curaj să văd despre ce este vorba.

Vizionare plăcută!

pace vouă\/

l8r edit: Ar trebui să zic 2-3 vorbe despre mall-ul asta, Afi. Înainte de toate trebuie să încep cu istoria mea şi a mall-urilor. Povestea mea se pierde în negura timpului, odată cu deschiderea mall-ului din Vitan, care este şi cel mai apropiat de locul unde-mi petrec zilele şi nopţile (şi aici mă refer la casa mea, nu la Club A). Aveam vreo 11-12 ani când s-a deschis primul mall din România. Pentru mine, era un ţinut fermecat, poate şi pentru că mama mi-a interzis clar să păşesc în incinta lui. Dar ca orice puştioaică de 12 ani, am avut un impuls de rebeliune şi am pornit pe drumul spre Tărâm. Toate bune şi frumose, 2 staţii de tramvai nu sunt un capăt de ţară, numai că destinaţia în sine, este destul de... dark and twisty să-i spunem. Rromi agresivi de toate formele şi mărimile, la tot pasul, câini care latră şi alte astfel de specimene. Incursiunea mea în necunoscut s-a sfărşit la porţile mall-ului, unde intrarea mi-a fost interzisă, pentru că nu împlinisem 14 ani. Ce lume crudă! Între timp, mi-a trecut nebunia, pentru că mi-am dat seama că mall-ul nu este decât habitatul natural al piţipoancelor şi cocalarilor şi un loc unde magazine de 2 lei cer preţ triplu pe nişte porcării sinistre. S-au mai deschis între timp Plaza, care este în celălalt capăt al lumii pentru mine, Mall Ţigan (City Mall), Guţă Mall (Liberty Center), Băneasa Mall, Afi şi Sun Plaza. Ce pot să zic, Mall Ţigan este un loc în care nu calc decât obligat-forţat, pentru că acolo, la prima vizită, acum ţâşpe ani, unor prieteni foarte buni li s-au furat telefoanele şi au fost foarte aproape de a fi evisceraţi pentru 150.000 lei vechi. Peronajele principale erau, bineîneles, prietenii mei vs. ţigănuşi şmecheri cu cuţite. Îmi întelegeţi aversiunea şi porecla dată acestui loc. Despre Guţă Mall nu pot să spun prea mult pentru că nu am fost niciodată acolo, şi nici nu simt că din acest motiv viaţa mea este goală şi tristă. Despre Plaza nu ştiu ce să spun, nu m-a marcat în niciun fel, am intrat şi am ieşit, cam la asta se rezumă incursiunea mea în el. În Băneasa am fost de două ori, cred; mi se pare mult prea mare efortul de a ajunge acolo. În Sun Plaza nu am ajuns încă şi nici nu am planificat să calc pe acolo curând. În schimb amintirile despre Afi sunt proaspete şi pot să spun cu mâna pe inimă: "Dumnezeule, este o măgăoaie de mall!!!" Nu am cum să nu mă pierd în primele 5 minute cum ajung acolo, iar dacă sunt în căutarea unui magazin anume, îmi ia ceva timp până găsesc harta şi dublu ca să găsesc magazinul în sine. Nici simţul meu de orientare nu este foarte dezvoltat, dar jur că mall-ul ăla este un labirint pentru mine. Norocul meu este că nu sunt o împătimită a acestor locuri, iar cumpărăturile şi magazinele mă cam sperie. Contrar naturii mele feminine, nu sunt genul care stă ore în şir într-un magazin, probând şi pigulind fiecare articol care i se pare drăguţ. Da, îmi place să fiu îmbrăcata decent, frumos, dar de cele mai multe ori cumpăr ceva fără să probez. Am zilele mele în care am chef să zac în magazine şi să mă holbez la tot ce mişcă, dar doar pentru a-mi lua gândul de la ştiu eu ce probleme extraordinar de importante, despre existenţa cărora a doua zi am şi uitat.

Şi pe cuvânt că n-am nimic special cu comunitatea rromă şi membrii acesteia, dar din păcate nu am avut plăcerea să cunosc un individ decent şi onorabil care să îi aparţină. Aştept incă acea zi.

Over and out.

O_o (part II)

Din categoria "oameni pe care nu îi înţeleg (şi nici nu aş vrea)", o să vedem astăzi nişte domnişoare/doamne/creaturi cu preocupări cel puţin ciudate.

Dacă m-aş uita doar la faţa acestei domnişoare, aş crede că este una ca oricare alta. Dar nooo, nici vorbă! Păr blonduţ, ochi albaştri, figură plăcută... De ce ai face aşa ceva cu trupul tău? Ăla de dinainte ce avea?


Această doamnă (nu pot să rănesc "regnul" domnişoarelor chiar în aşa hal) pare tare mulţumită de condiţia ei fizică. Oricum, o ajută şi faţa în încercarea ei de a arăta ca un bărbat.



Această creatură (deja nu mai pot să jignesc nici doamnele) dă un alt sens cuvântului "corpolentă". Femeie, când ai observat că circumferinţa picioarelor tale este de 1 metru şi a brandului de 60 de cm, nu ţi s-a părut puţin dubios? Nu mai zic nimic de slipii ăia care arată efectiv sinistru.



Oare asta au înţeles femeile prin emancipare? Să stea la sală mai mult decat dorm, să bage proteine şi cu stanga şi cu dreapta şi să se asigure că dacă pocnesc un bărbat, îl fac KO? (Da, ştiu şi eu că muşchii nu înseamnă neapărat că aceste doamne au şi o forţă de minotaur.) Bineînţeles, nu vreau să spun că este rău să faci mişcare. Dar decât să arăt ca aceste fiinţe, prefer să fiu aşa de grasă încât atunci cand mă duc la cinema să mă aşez lânga toţi ceilalţi spectatori. Prefer greutatea acestor doamne în grăsime şi nu în muşchi. De ce să alegi de bunăvoie şi nesilită de nimeni să te apuci de un sport care mai apoi te face să arăţi grotesc? Chiar mă intreb ce-o fi fost în capul primei femei care şi-a pus întrebarea: "Ce ar fi să mă apuc de un sport care mă face să arăt ca Sylvester Stallone în zilele lui proaste? ", sau "Ce-ar fi dacă m-aş apuca de aruncarea cu ciocanul?". Femeie, ai 100 de kg, îţi injectezi hormoni cu pâlnia şi faci orice bărbat întreg la cap să întoarcă privirea din direcţia ta, în direcţia oricui, chiar şi a altui bărbat! Crezi că există vreun bărbat pe lume care şi-a pus în gând ceva de genul "Dacă nu ai minim 45 de cm în brand atunci chiar nu cred că are rost să ne mai vedem, pentru că avem nimic în comun..."? Oare le spune cineva vreodată acestor doamne, că sunt frumoase? De fapt, are cineva curaj? Că proaste nu sunt neapărat, iar dacă eu aş arăta aşa şi mi-ar spune careva că sunt frumoasă, cred că m-aş cam prinde că face mişto, şi l-aş pocni pe glumeţ.

pace vouă\/