Today's words of wisdom (House MD)

"Perseverance does not equal worthiness."
Se afișează postările cu eticheta ciudăţenii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ciudăţenii. Afișați toate postările

joi, 22 iulie 2010

My style is di bom digi bom di deng di deng digigi uu uuu

Habar n-am ce e cu titlul. Oricum, azi pe trei canale erau emisiuni pe tema "Mădălina Manole". Mă întreb cum de nu s-au săturat oamenii de chestia asta. Femeia aia e moartă, s-a sinucis cu juma' de litru de otravă sau ce era aia. Nu pricep ce e cu atâta tevatură pe tema asta. Oamenii mor, asa cum zicea prietenul nostru, Durky, în perioadele de efervescenţă (aşa la prima gândire n-am găsit alt cuvânt) economică, fie ea în sens negativ sau pozitiv. După cum ştim, e criză, aşa că oamenii mor pe capete, ce atâtea discuţii pe tema asta?!

Mai bine hai să ne amuzăm puţin. Cică o gagică de 136 de kile din America s-a aşezat pe gagică-su de 54 de kile şi l-a omorât. S-a ales doar cu 100 de ore de muncă în folosul comunitâţii. Deci aşa se omoară fără să faci pârnaie, te ingraşi ca porcu' şi te aşezi cât de graţios poţi pe victimă, apoi cu ochii mari şi înlăcrimaţi spui că n-a fost cu intenţie. S-a notat.
Altă gagică nu ştia cum să îi dea papucii amantului, aşa că şi-a înscenat moartea. Înscenat e totuşi un termen prea complex. I-a dat un sms de la fratele ei, în care îi spunea că a avut un anevrism şi a murit, apoi scurte detalii despre înmormântare. Amantul a chelit după ce a aflat. La propriu! Pe vremea mea papucii se dădeau la modu': "Eşti un tip mişto, dar nu ne potrivim".
O altă inteligentă reprezentantă a sexului frumos (că slab parca n-aş mai zice) s-a enervat pentru că fostul i-a respins avansurile, aşa că i-a smuls un testicul şi a încercat să îl inghită. Evident, s-a încecat cu el şi l-a scuipat. Deşi s-au dus la spital în timp util, medicii nu au reuşit să îl reataşeze. A primit doi ani jumate' la mititica. Cred că mai bine se aşeza pe el şi îl omora.
O gagică de 28 de ani l-a înjunghiat în plămân pe prietenul ei de 40 pentru că sexul din seara respectivă fusese dezamăgitor de prost. Asta înseamnă că, la un moment dat, toţi masculii au fost în pericol să dispară. No comment.

Deci, atâta timp cât nu ne omorâm sau înjunghiem prietenii şi nici nu le muşcăm testiculele, putem să considerâm că suntem nişte prietene bune! Acest articol este dedicat tuturor fetelor care au auzit măcar odată expresia "Dacă ai fi o prietenă bună ai...". Dacă aş fi o prietenă bună nu ţi-aş smulge testicolul cu dinţii! Scuze, dar chiar m-a şocat. Am crezut iniţial că o sa râdem, dar m-am înşelat. Oh, well.

pace vouă\/

sâmbătă, 10 iulie 2010

Ploaie, vacanţă şi purici

Disparitia mea din peisaj este scuzabilă: după experienţa cu licenţa am plecat la mare, apoi am avut nevoie de o pauză de la a scrie lucruri, indiferent de temă. Oricum, am revenit, nu vă impacientaţi. Ploile nu ne dau pace şi ne ţin în casă, trişti, deprimaţi, să vizionăm filme de mâna a 2-a. Cică ploile ar fi trimise de ruşi, de plictiseală. Da, şi eu am un cont cu 500 000 de euroi în el.

În tot acest timp am văzut o mulţime de bizarerii...De la jucarii sexuale ciudate sau penibile la oameni dubioşi. O să încep cu tipul care şi-a omorât prietena pentru că a refuzat să îl ajute să o îngroape pe fosta prietenă pe care o ucisese cu ceva timp în urmă. Asta e pur şi simplu ciudat. Şi dacă prietenul tău e în stare să o omoare pe fosta, cât de mult îl iubeşti încât să rămâi lângă el şi să rişti să ţii companie cârtiţelor la 2 m sub pământ? Un alt tip şi-a bătut prietena fără mâini şi picioare şi apoi a declarat: "A fost autoapărare!" Que?

Parfumuri... toţi folosim, unii cred că înlocuieşte banalul duş, alţii cred că dacă e mult e şi bine... Dar zilele trecute am dat peste parfumuri ciudate, de la miros de vulvă, de Burger King, de sânge, spermă şi scuipat, până la parfum de înmormântare. De ce să vrei să miroşi a înmormântare? Mă depăşeşte.

După facultatea de făcut hamburgeri, mai nou a apărut facultatea de sutiene. La Universitatea Politehnică din Hong Kong există o specializare unde te învaţă sa construieşti sutiene. Cred că asta era problema, de-aia le jenează pe femei sutienele, pentru că nu era o facultate care să îi inveţe pe oameni cum se fac. Şi eventual în practică, palpează sâni pentru a vedea exact cum şi ce trebuie să acopere un sutien. O_o

Închei acum, pentru că periplul meu prin universităţi trebuie să continue cu un master pentru a cărui admitere am cate ceva de lecturat... Dar vă las în compania unor oameni cu un IQ uimitor.



pace vouă\/

joi, 13 mai 2010

Back for more

Re all! Am lipsit ceva timp, asta pentru a vă da senzaţia că sunt mega-preocupată cu lucrarea pe care trebuie să o prezint la sfârşitul celor 3 ani de facultate. Da, evit cuvântul. Recunosc, am fost şi preocupată cu acest aspect, dar mai mult decât toate ,am avut parte de o experienţă pe care rareori mi-o permit: lenea crasă. Am terminat facultatea undeva la sfârşitul lui aprilie, nu fac nimic toată ziua şi e extrem de bine. Tocmai de-aia nu am mai vrut nici mâcar să mă obosesc să scriu un post aici. Vă preţuiesc, serios, dar uneori trebuie să cedezi tentaţiei de a te regăsi printre cârţi bune necitite, melodii vesele descoperite, filme vâzute şi revâzute şi ieşiri cu bicla prin parcul înverzit. E cam ca replica aia din House: "I value your opinion. I value rejecting your opinion" (sezonul 5, episodul 14, 26:45). :D

Revenind. Ieri ma uitam la Ştirile de la ora 17.00. Mare greşeală. Chiar nu înţeleg menirea acestora. Să ne asigure că lumea este un loc oribil? Să ne obişnuiască din timp cu scârba şi uimirea? Cicâ ne prezintă lumea aşa cum este ea. Sanchi! Ne prezintă o lume plină de nebuni, criminali, pedofili, violatori şi alte scursuri ale societăţii. Nu-s eu chiar întruparea optimismului, dar nici nu cred că ponderea de astfel de oameni este chiar atât de mare încât să fie necesar să ni se reamintească zilnic de aceştia. Prefer să dau pe Pro TV de la 16:00, măcar atunci mă uit la lume vâzută dintr-o perspectivă optimistă de mâna a 16-a. Dar prefer dramă de 2 lei decât pseudo-realitate gratuită.

Words of wisdom pe "... Acesta a fost un scurt moment publicitar.

V-am povestit vreodată despre Daniel Paul Tammet? Nu? Perfect. Păi, acest individ care acum are 31 de ani, este autist, dar un autist savant. S-a născut cu epilepsie congenitală, "experimentează" numerele până la 10.000 ca nişte culori sau senzaţii unice şi mai mult decât atât, vede rezultatele calculelor matematice ca pe nişte peisaje. El poate să "simtă" dacă un număr este prim, consideră că 289 este urât, 333 este frumuşel, iar Pi este de-a dreptul superb. Vorbeşte 11 limbi, printre care şi româna şi a învăţat islandeza într-o săptămână. Chiar n-am replică la asta. E un fel de Rain Man.

Şi să mai spunţi că românii nu sunt inventivi!

pace vouă\/

vineri, 9 aprilie 2010

Vine, vine primăvara...

Şi pentru că este aşa o zi frumoasă afară, vă voi spune un secret.
Sunt absolut convinsă că mulţi dintre voi au auzit de Ştefan Vasali, cunoscut sub numele de Terente. A fost un tâlhar degizat în haiduc, criminal, care, din când în când dezonora femei, iar o parte importantă dintre noi au auzit de el din cauza penisului său de 22 de cm. Ce nu ştiu mulţi este că inceputul vieţii lui adulte a fost unul absolut normal, dar foarte trist. S-a căsătorit devreme, a avut 4 copii, s-a apucat de muncă pentru a-şi întreţine familia, dar a avut ghinion. Doi dintre copiii lui au murit înecaţi pe şlepul al cărui căpitan era, 2 zile mai tarziu, nevasta lui a murit din cauze necunoscute (independent de voinţa lui, adică a murit de o boala, ceva, nu de mâna lui). După doar câteva luni, au murit şi ceilalţi doi copii ai săi. După o perioadă in care omul nostru a luat drumul cârciumilor, datorită faptului că Terente era un bărbat arătos, şi-a gasit repede o consoartă. Mai bine spus, un prieten de pahar şi-a oferit fiica, Avdotia, spre căsătorie, fără să ştie că ea avea o relaţie cu un grec înstărit. Terente şi Avdotia s-au văzut şi s-au plăcut, dar ea a făcut greşeala să se mai vadă cu grecul. Într-o seară s-a întâlnit din nou cu el, iar Terente i-a văzut. Într-un moment de maximă nebunie şi gelozie, Terente i-a înfipt acesteia un cuţit în piept. De aici a urmat o scrie întreagă de crime, tâlharii, violuri şi alte delincvenţe, pe care nu mă voi apuca să le povestesc. Vroiam doar să luminez puţin şi partea nevăzută a Lunii. Nu mi-e milă de el, nu simt mai puţine sentimente negative la adresa acestui individ, doar mă întreb dacă au vreo legatură aceste întâmplări cu destinul pe care l-a "îmbrăţişat" mai târziu.

În speranţa că nu v-am plictisit, vă promit că data viitoare voi scrie un post mai amuzant.

pace vouă\/

joi, 11 martie 2010

Subiecte de discuţie.

O seară neobişnuit de friguroasă de martie m-a determinat ca, de plictiseală, să caut cele mai stupide chestii pe net. Dintr-una-ntr-alta am ajuns să caut "subiecte de discuţie", iar deşteptul de google a completat cu "într-o relaţie", "la prima întâlnire" şi "pe messenger". Bănuiam că mă voi amuza foarte tare şi aşa a fost. Treaba stă cam aşa:

Subiecte de discuţie într-o relaţie.

Aici erau două aspecte: subiectele pe care le poţi aborda şi cele tabu. Cică poţi întreba dacă are BTS-uri, eu aş spune mai degrabă că este necesar să întrebi asta, şi dacă-ţi pare genul Casanova să vina şi cu o confirmare medicală; dacă foloseşte metode contraceptive (şi de aici revii sau nu la discuţia despre BTS-uri); poţi discuta despre viitorul relaţiei; despre atitudinea ta sufocantă; despre bani şi despre apetitul sexual. Hm. Ar decurge cam aşa:

Ea: "Ai vreun BTS?"
El: [Hm, să îi zic despre bubiţele alea...? Neah...] "Nu, iubito, mi-am făcut analizele luna trecută şi au ieşit perfect."
Ea: "Dar prezervativ foloseşti?"
El: [Lasă, când o să fie beată n-o să mai ştie dacă am sau nu prezervativ.] "Bineînţeles, dragostea mea!"
Ea: "Încotro se îndreaptă relaţia noastră?"
El: [După ce plec de la asta o sun pe gagica din club. Mamă, ce balcoane avea!!!] "ĂĂĂĂĂ.... mă vad cu tine şi peste 10 ani, papuşă!" [Eu stau pe canapea în stilul Al Bundy şi tu găteşti sărmăluţe-n foi de viţă.]
Ea:"Dragul meu, tu ai impresia că te sufoc?"
El: [10 telefoane pe zi, plus o vizită neaşteptată la serviciu se numeşte sufocare?] "Nu, unica mea iubire, vreau să petrec cât mai mult timp lăngă tine, iar când nu eşti cu mine, vreau să îţi aud vocea mereu."
Ea: "Iepuraş, îmi dai bani să îmi iau perechea aia draguţă de cizme pe care am văzut-o ieri în Zara?"
El: [Deci mâine nu mai bag la pariuri că tre' să îi dau ăsteia să-şi ia papuci. Rahat!] "Bineînţeles, dragoste, fac orice ca să fii fericită."
Ea: "Hai să nu facem dragoste în seara asta, vreau doar să stăm îmbrăţişaţi."
El: [Phew, mai bine, că poate vedea zgârietura aia de pe spate pe care mi-a făcut-o Diana.[ "Şi eu mă gândeam la acelaşi lucru, fericirea mea, îmi place la nebunie doar sâ te ţin în braţe şi să îţi simt respiraţia pe pieptul meu."
...şi povestea continuă până când Ea găseşte mesajul incitant de la Diana, apoi se declanşează Apocalipsa.

Ei bine, iată şi subiectele tabu: numărătoarea foştilor/fostelor (eşti sigur/ă că poţi suporta numere cu cifra zecilor mai mare de 1?), poze cu foştii/fostele, bani (parcă era subiect de discuţie, nu tabu, NU MAI ÎNŢELEG NIMIC!), cadourile pe care le-a dat fostelor (cui i-a trecut prin cap să întrebe asta? aparent, cuiva care a scris un întreg articol despre asta), familie (da, a-i povesti despre mama ta care e o scorpie sau despre taică-tu care ţi-a bătut un fost prieten pentru că te-a făcut să plângi, e un păcat capital, asta era la mintea cocoşului) şi nu în ultimul rând, evită să spui că l-ai înşelat pe fostu' cu prietenul lui cel mai bun (paradoxal, e susţinută atitudinea sinceră, care nu te arată drept altcineva; sau poate omisiunile nu sunt minciuni?).

Concluzia? O să ajungem să căutăm pe google "cum să respir".

Da, poate o să scriu şi despre restul subiectelor, dacă o să mai vină o altă seară neobişnuit de friguroasă de martie.

pace vouă \/

vineri, 5 martie 2010

Ciudăţenii sexuale- episode IV

Odată în plus mi se dovedeşte cât de fucked-up sunt oamenii: păpuşele care să îi înveţe pe copii despre sex, organe sexuale şi alte asemenea.

1. Familia Sexulică. Tati, cu mustăcioară şi figură de pedofil, cu păr pe piept într-o formă care probabil transmite mesaje extratereştrilor, are fantezii cu copii la început de pubertate. Dacă te uiţi la proporţii, mâna nu i-ar ajunge la cocoşelul vinovat de procreare, deci e de înţeles. Mami, cu figura tipică de gospodină resemnată, cu guşă şi apetit crescut pentru telenovele îşi priveşte iubitoare progeniturile. Frăţiorul, copia fidelă a lui tati, mai puţin barba, părul de pe piept şi pubian, îşi priveşte surioara, copia xerox a mamei, fără sâni şi cuib la păsărică. Şi toţi au feţe consternate. Şi ce învăţăm din asta...? Nici nu vreau să mă gândesc. :)) Probabil că învăţăm că perfecţiunea ascunde întotdeauna secrete macabre, iar familiile nu sunt o excepţie.


2. În a doua poză avem o altă tipologie, şi anume familia Disfuncţională. Tati, culturist, musculos, epilat pe piept, are mâna indeajuns de lungă pentru a-şi atinge cocoşelul, sexual sau non-sexual. Ciudat totuşi, tati e metrosexual sau ceva, pentru că părul de pe căpăţână este blond, iar cel din alte locuri este roşcat. Makes you wonder. Mama, cu figură tipică de prostituată ieftină, sprâncene desenate şi privire drăcoasă, îşi hrăneşte la sân pruncul. Din asta învăţăm că până şi cele mai disfuncţionale familii sunt parte constitutivă a societăţii. CE MĂ?


3. Asta mă depăşeste total. Şi nu spun asta prea des. Familia Chucky. Tati şi-a lăsat şapca de camionagiu pe cap, probabil că o lasă şi când face sex cu nevasta/altele. Şi are nelipsitele şosete în picioare! Sau or fi pantofi? V-am zis că mă depăşeşte!!! Oricum, are păr în zona axilară şi pubiană, dar niciun fir pe piept. Şi are şi faţă de băieţel. Ori e puştiul ăla de 12 ani care a lăsat-o pe gagica lui de 14 gravidă, ori nush. Oricum, chiar mă întreb ce ar avea de spus Freud despre asta. Să trecem la mami. Este oare sora lui tati? Are oare o boală psihotică? Asta ar explica fiorii extrem de freaky pe care mi-i dă când mă uit la ea şi la păru-i care arată de parcă de-abia şi-a scos degetele din priză. Am zis PRIZĂ! Şi de ce are sutienul pe ea? Este ok să îi vedem vrabia, dar sânii nu? Şi de ce trage după ea nou-născuţii legaţi încă prin cordonul omblilical? Mă întreb ce era în mintea designerilor de astfel de păpuşi...


Da. Am găsit răspunsul.

Ăştia de fac chestii pt copii ar trebui căutaţi la cap. Des. Cel puţin odată pe lună. Că nici nu-ţi dai seama când o iei razna.
Dacă totuşi n-au fost făcute pentru copii, atunci chiar că nu mai pricep nimic!


pace vouă\/

sâmbătă, 13 februarie 2010

Ciudăţenii sexuale- episode III, Vibratoare- part I

Pentru cele mai ecologiste dintre noi, există un vibrator care se încarcă cu energie solară. Îl laşi la geam câteva ore la prânz, iar seara ai parte de "distracţie". Să îi spunem eco-friendly pleasure. E amuzant, parcă îmi imaginez o fată geeky, olimpică la fizică, cu ciorapi de bumbac până la genunchi şi cămaşă apretată, cum se trezeşte dimineaţa, pune de un ceai verde, îşi întinde margarină pe pâine şi plasează strategic jucăria pe balcon. Şi cum a doua zi are un examen greu, şi se ştie că sexul înainte de un examen îţi îmbunătăţeşte performanţele, ajunge acasă de la facultate şi se pune pe învăţat. După câteva ore bune, îşi ia doza de noroc pentru examen şi schlafen liniştit! We have one lucky nerd. Şi toţi se întreabă care e secretul ei. Hm... MuahaHA! Oricum ideea e bunicică, dacă de exemplu te plictiseşti sau te păleşte pofta fix în timpul unei pene de curent... Amuzant e totuşi că dacă vibratorul se descarcă înainte ca fata noastră să ajungă pe culmi (ne)bănuite, şi este noapte, frustrarea va atinge cote maxime. Oricum, dintre toate lucrurile ciudate de până acum, să zicem că ăsta are o utilitate notabilă.

Şi cam aşa arată:



pace vouă şi zile lungi\/

luni, 8 februarie 2010

Ciudăţenii sexuale- episode II

Unii dintre noi păstrează cu plăcere amintirea nopţii în care şi-au pierdut virginitatea. Unii visează la momentul ăla. Cei mai mulţi băieţi mint în legătură cu el. Se spune că atunci când vine vorba de parteneri sexuali, numărul pe care îl spune o femeie trebuie înmulţit cu 3, iar cel pe care îl spune un bărbat trebuie împărţit la trei pentru a afla adevărul exact. Există chiar şi operaţii pentru refacerea himenului (himenoplastie) care sunt doar un "cover up", un fel de Photoshop pentru organele sexuale feminine. De ce ai vrea totuşi să redevii virgină? Nu este asta de fapt o stare? Probabil că motivul e chiar viitorul soţ care are pretenţia de a se însura cu o femeie pură. Ce ţi-e şi cu bărbaţii ăştia! Sau poate e de vină mintea femeii bolnave care are impresia că virginitatea îi va face rost de un soţ valabil. Preţul unei operaţiuni de revirginare sau revirginizare, nici nu ştiu cum să îi spun, variază de la 2500 la 29,90 dolari. Cele mai scumpe sunt operaţiile mai mult sau mai puţin complicate prin care himenul este reconstruit, în timp ce cea mai ieftină ar fi operaţiunea de introducere în vagin a unui himen fals care se rupe în timpul contactului. De ce să îţi îndeşi în locurile intime o pungă cu substanţe chimice incerte pentru a minţi pe cineva că eşti intactă...? Totuşi, de departe varianta cea mai penibilă este asta:


O punguţă cu sânge fals pe care să-l verşi pe aşternut. Am trăit să o văd şi pe asta! There are a lot of crazy people out there!


pace vouă\/

marți, 2 februarie 2010

Ciudăţenii sexuale- episode I

Am crezut că am văzut şi auzit toate ciudăţeniile posibile. De la fluffer la Donkey Punch, trecând prin Dragon Claw şi Sneaky Houdini şi terminând cu Hot Carl şi Spacedocking (nu vă las linkuri, dacă sunteţi curioţi căutaţi voi :) şi pe această cale trebuie să îi mulţumesc lui pentru că mi-a destăinuit tainele acestui domeniu pe care nu intenţionez să îl aprofundez). Sincer, nu credeam că există atâţia oameni bolnavi cu capul pe lumea asta, dar iată că în fiecare zi ajung să mă uimească tot mai multe lucruri. Şi pentru că nu vreau să fiu singura care ştie toate astea, o să încep să vă arăt şi vouă diferite ciudăţenii pe care le întâlnesc şi care mă lasă de multe ori perplexă. So here goes...
O să încep cu ceva light şi amuzant.



Am crezut că păpuşile gonflabile şi Shii (sau Wii-ul pentru femei) sunt o invenţie misogină si tâmpită. Ei bine, nu! Iată că există ceva mai misogin de atât, papuşile gonflabile sunt atât de desuete! Se pare că japonezii (cine altcineva?!) au inventat păpuşi rezistente la apă care îţi îndeplinesc fanteziile fără să îţi dea şi replici. Poţi să le pui ce tip de faţă vrei, ce păr îţi place, cu alte cuvinte le poţi customiza. Deci dacă în mintea ta, femeia perfectă este roşcată, cu nasul cârn şi ochii gri-petrol, o poţi transforma în realitate pentru numai 6500$. Ironiile celorlalţi, stima de sine care se află undeva sub nivelul mării şi spirala de retardare socială în care intri- NEPREŢUITE! Sunt curioasă, ar lua cineva "femeia" aia la piscină sau la mare de au ajuns inventatorii la concluzia că este imperios necesar să o facă rezistentă la apă? Cât de dus cu pluta pe Sena să fii să faci baie cu spumă cu păpuşa?
Sau cum spunea Duzz: Căsnicia perfectă este între un bărbat orb şi o femeie mută.


via oddee.

pace vouă\/