Urăsc zilele de marți

Marțea aveam 2 ore de chimie, o oră de fizică și una de mate. Era ziua pe care o detestam cel mai mult - lunea era o mironosiță pe lângă monstrul cu nume de marți. Cred că toți cititorii mei știu că e anul în care ar trebui să îmi dau disertațiile. Ar trebui. Lipsa de motivație de a ieși măcar din bârlogul care se numește ”camera mea” m-a adus evident în situația de a nu mai da nicio disertație anul acesta. Nu-i bai, căci oricum nu mă așteptam ca diploma de master să îmi asigure vreun job cu salariu de 4 cifre, unde prima e cu soț. Am tot timpul din lume să-mi iau examenele. Dar cum încă am o rămășiță de copil conștiincios în mine, m-am apucat totuși să lucrez la ea, că prevăd o lipsă totală de chef și-n iarnă, așa că prefer să joc safe și să știu că sunt amândouă gata înainte să înceapă iar runda de anotimpuri care-mi displac total. Nu e de parcă plănuiesc vreun masterpiece, dar la cum mă știu, o să mă demoralizez și mai tare. In fine, am deviat mult prea mult - de fapt, unde vroiam să ajung e că în răscoleala mea după cărți cu ”publicitate” și ”cultură” în titlu, am dat peste o lucrare a unui nene, de-a lungul căreia acesta demontează mituri foarte cunoscute despre psihologie. Și cum îmi place la nebunie să trag de timp și mă las distrasă ușor, am decis să îmi las, după ce am încheiat lucrul la ”the D word”, vreo jumătate de oră în care să citesc din cartea lu' nenea.

Prima chestie pe care o amintește și care m-a amuzat teribil, deși înainte să dau peste lucrarea asta nu eram în totalitate convinsă că e doar un mit, este faptul că se spune că ne folosim doar 10% din creier. Foarte mulți oameni iau această afirmație ca pe o literă de lege, poate doar din dorința de a lăsa loc deșteptării, de a putea spune ”Ehei, dar dacă mi-aș folosi eu tot creierașul!”. Cum oare-ar mai vinde distinșii domni cărți de genul ”Cum să fii de două ori mai deștept?” dacă lumea ar ști că ne folosim 100% din creier, dar nu atingem potențialul intelectual maxim de care suntem capabili?

Să vedem ce argumente avem:

1. Creierul nostru s-a format prin selecție naturală, iar țesutul cerebral necesită extrem de multe resurse pentru a funcționa. La o greutate de 2-3% din greutatea noastră corporală, creierul consumă 20% din oxigenul pe care-l respirăm. Este organismul nostru atât de incapabil încât să permită irosirea atâtor resurse pentru a menține un organ așa de puțin utilizat?

2. Nu știu dacă vă aduceți aminte de Teri Schiavo, femeia care a stat 15 ani în stare vegetativă după ce deprivarea de oxigen are a urmat unui stop cardiac i-a distrus aproape 50% din cortex. În urma acestei triste întâmplări, ea și-a pierdut pentru totdeauna capacitatea de a avea emoții, gânduri, percepții și, evident, amintiri. Dacă 90% din creier ar fi nefolosit, lucrurile ar fi stat cu totul altfel pentru ea.

3. De asemenea, cercetări în domeniul neurologiei arată că nicio arie a creierului nu poate fi distrusa de accidente vasculare cerebrale sau de o traumă la cap fără a cauza pacienților deficite serioase de funcționare cerebrală. Alte cercetări au mai relevat, prin stimularea electrică a unor regiuni din creier, că nu există ”arii tăcute” - de fiecare dată, persoanele participante la cercetare au trăit experiența unor emoții, percepții sau chiar mișcări.

Totuși, de unde a pornit ideea că ne folosim doar 10% din creier? Undeva prin secolul XIX, psihologul american William James a spus că se îndoiește că o persoană obișnuită atinge mai mult de 10% din potențialul intelectual, fără a asocia afirmația cu o cantitate de creier neangajată în activități cerebrale. Dar, pe principiul ”telefonul fără fir”, câțiva guru ai psihologiei au metamorfozat spusele lui William James în ceea ce auzim astăzi ca fiind o realitate: că ne folosim doar 10% din creier.

Un alt lucru care a dus la propagarea acestei afirmații eronate e și faptul că cercetătorii din trecut, asemănători cu cei din clasa ”Pământul este plat”, nu știau ce face 90% din creier, așa că decât să pară incapabili să găsească un răspuns, au inventat unul la îndemână și greu de verificat la vremea aceea.

Și acum, că m-am (sau ne-am) deșteptat puțin, mă întorc la activitățile mele zilnice: seriale, fumat și role.

pace vouă \/

Planuri, Facebook și altele

O întrebare foarte des auzită, în special începând cu luna octombrie (?) este ”Ce planuri ai de Revelion?”. Nu judec,nu dau cu pietre, îmi exprim doar o părere. Care e plăcerea în a avea 1000 de planuri, în a ști cu exactitate ce vei face peste 5 minute sau peste 3 ore? E bine să ai ceva planificat, mai ales dacă e o excursie importantă, dar... Revelionul e doar o seară, după care se schimbă anul și luna etc. Care e importanța lui, care e utilitatea unei petreceri planificate? Doar ca să ai încă un motiv să fii dezamagit că lucrurile nu ies nicodată cum vrei? Că te strângi cu prietenii tăi, beți ceva, dansați, încercați să mimați o mare iubire când de fapt e o mațocărie, se face 12 noaptea, ciocniți un pahar de vin spumant și cam aia e tot.

Nu ma înțelegeți greșit, nu sunt Grinch, îmi plac petrecerile cu tot ce presupun ele, dar sincer, m-am cam sictirit de treaba asta cu Revu'. În ultimii ani am petrecut acestă minunată și unică seară fără niște pregătiri foarte îndelungate, și să zicem că a ieșit ok, de ce aș vrea să încep acum prin a mă gândi la asta cu 2 luni înainte? Oricum eu cred că, cu cât sunt mai multe persoane la o petrecere cu atât probabilitatea să iasă cu ceartă și țipete crește vertiginos. Or maybe I am Grinch.

Facebook, altă invenție eșuată imho. Scopul lui e să ajute oamenii în procesul de socializare. Nimic greșit. Eu sunt un mare fan al ideii de postare de poze pe FB, mai ales că am văzut de multe ori fotografii extrem de frumoase pe paginile altora. Așa mai apuc să văd și eu o țară frumoasă, un peisaj de munte interesant sau poate o figură expresivă. Dar FB a devenit deja o modalitate de stalkuială extrem de deranjantă. Nu, mie nu mi s-a întâmplat încă nimic, dar ideea de a da tag în anumite poze e destul de creepy, ar trebui ca tag-ul să poată fi dat numai de posesorul contului pentru că... poate eu lucrez și nu vreau că șefii mei să studieze atenți ultima incursiune în Silver Church șau ultima excursie în Sibiu. Știu că există optiunea de a îți scoate tag-ul, dar uneori poate fi prea târziu.

Cât m-am adăpostit în Corbu, deși am crezut că viața este puțin mai goală fără internet, pe cuvântul meu că a fost extraordinar. Toate orele pe care le petrecem pe FB erau înlocuite de plimbări, de citit, de uitat la filme (de pe stick), de discuții și jocuri de cărți sau pur și simplu de gândit la câte și mai câte. Nu mai eram la curent cu bârfele locale și mondiale, nu mai aveam acces la conturile altora, nu mai vedeam cu ce își ocupă restul populației timpul, puteam foarte bine să aflu asta de la telefon dacă era cazul. Pe scurt, a fost, din acest punct de vedere, o perioadă extrem de fericită din existența mea. Nu, internetul nu este o parte chiar așa importantă a vieții noastre. There is life offline. Și sună ipocrit, mai ales că blogul ăsta nu ar exista dacă nu ar fi internetul. Concluzia este că ar trebui folosit cu cap, doar știm că excesul de sare, zahăr și grăsimi trebuie evitat. Cred că internetul face mai rău decât zaharul.

Norocul meu că s-a inventat optiunea ”Unfollow post”.

Și în altă ordine de idei, eL.O.eL. People are stupid. Ete așa am atins și subiectul ”altele” din titlu. So much for our happy ending ca să parafrazez un important pion de pe scena muzicală din timpul adolescenței mele. Avril Lavigne adică.

pace vouă\/

p.s.: Iar am scris un post kilometric. :|

Esti no lifer?

Stai acasă toata ziua şi nu ai dizabilităţi care te împiedică să ieşi?

Eşti jobless pentru că alegi să fii aşa?

Ai un cont de Facebook pe care postezi de mai mult de 2-3 ori pe zi şi te lansezi în discuţii de minim 20 de commenturi la un link? (linkurile foarte amzuante sau scăpările ocazionale nu se pun)

Preferi să vezi ce mai e pe wall decât să te duci să te uşurezi?
Mâna ta a luat forma joystikului de la PS4/Wii?

Ai încercat deja cel puţin odată să traduci "joystick" prin "baţul-fericirii"?


Nici nu cred că trebuie să mai precizez că dacă ai răspuns cu "da" la cel puţin o întrebare dintre cele de mai sus... bad news, man!

Şi acum, pentru că mereu încerc să vad ce altceva s-a mai scris despre subiectul pe care l-am abordat în post, va las în compania unui "wanna-be-no-lifer". Nu credeam că poţi face din "a nu avea viaţă socială whatsoever" un ţel. Still...

~How do I become a no-lifer with no job and no social life?

So today I have decided I hate people and I do not want to work, I want to be housed by the government and live the rest of my life alone playing video games, watching films, etc.

Where do I start?

Any advice is GREATLY appreciated

Thanks!


Trace
Best Answer - Chosen by Voters
First off - Great question! I mean that.

The first step is to become a Democrat. But the question kind of tells us you already are. Second thing to do is go get some of the free money O'bama's giving away - it's everywhere. And don't worry about anybody but yourself and forget about the future. I forgot you are already a democrat - sorry. With the grants you get for education, buy a bag of green stuff and roll-up. OK, now you are ready to be a liberal for the rest of your life. Always expect the government to do everything for you - you should not have to do anything because you decided you did not want to - good enough.

Now go out and find like minded people that are not in jail yet. Stike off, and start your own settlement where nobody got to do nothing they don't want to. Try to take as many worthless entitled people with you as you can find. Don't worry about getting lost because we will find You!

Send me a postcard after you all starve. It would be a nice touch.
Report Abuse


Other Answers

clogher
Lots of my white neighbors have got themselves a crooked doctor and lawyer who get them declared disabled, and they get an income after proving they're sick or crazy. It's a way of life in the states that vote Republican, for some reason. You can probably find lawyers' commercials while you're watching Jerry Springer or Maury Povich.



the best in the west
I think this question is fake but if you hate people you could just get a job that doesn't involve people. Also, how do you plan to get the government to pay for your life? Because if that's true I will just drop out of school and join you on this free government thing.



Funny Liberal lol.
I'm warning you. Unless you have a real generous family living on food stamps and government dole isn't as fun as it sounds. A lot of Top Ramen and mustard bread. Forget about the video games you're lucky if you have enough to eat.



hyfi
Self Employment man. You can start there, then get injured, let your own insurance cover it, and you'll be good to go!~


pace vouă\m/

Femei, nu mai plângeţi!

Nu e scris de mine, dar m-a amuzat. Sharing is caring.

"Potrivit unui studiu bărbaţii întorc capul după cel puţin şapte femei pe zi, alocând analizei fiecăreia aproximativ 2 minute. Primordial în analiza corporală intervine vizualizarea: sânilor, fundului şi picioarelor. Femeile cu mai puţini cârcei la gât, ocupă locul II, cu cca. doi bărbaţi pe zi şi 90 de secunde acordate ochilor, feselor şi curios, mâinilor. La o anumită specie a sexului frumos selecţia se realizează în funcţie de potenţialul economic a posibilei victime, aici intervine vizualizarea portofelului şi a motorului din dotare, nu intraţi în panică, mă refeream la puterea brand-ului, ştiţi voi BMW, Peugeot, Audi.

Momentul alegerii partenerului sau partenerei, vine ca urmare a nevoii de intimitate, atracţiei fizice şi sentimentului de unicitate pe care sperăm să-l regăsim în noi prin intermediul celeilalte persoane.

Desigur spaţiile deschise şi publice sunt adevărate surse de “agăţat”, biserica, biblioteca, şcoala la care învăţăm, cercul de prieteni şi lista poate continua, atracţia îşi poate făuri culcuşul în cele mai bizare locuri şi-n cele mai ciudate situaţii, pe tren, la ocazie, în lift, pe holurile spitalului, în baie, când duci gunoiul, plimbi câinele, împingi maşina, oriunde două persoane pot relaţiona.

Trecând la locuri mai familiare, să luăm exemplul Tîrgului Frumos. Unde din 13000 de locuitori au mai rămas după exodul italian şi spaniol vreo 7000, iar dacă reducem numărul doar la persoanele încadrate într-o anumită categorie de vârstă, ei bine situaţia îşi schimbă vădit valenţele. E ca la cumpărături, îţi faci listuţa, îţi verifici portofelul şi ieşi în oraş. Supermarketul e mare, oferta variată, căruciorul este înlocuit cu maşina personală, iar coşul cu tupeu (unii pentru siguranţă fac uz de ambele). Începe cercetarea de piaţă… imh… cine-i gagica!? Bun bagaj, tre’ să încerc produsul… la ce preţ? Bine, acceptabil… da aia? … ei e una care se dă deşteaptă şi caută cică o relaţie bazată pe respect şi comunicare… nu… nu… prea scump, mergem dincolo, era mai ieftin.

Să nu credeţi că “marfa” nu-şi face cumpărăturile ei… doar că utilizează alte strategii de marketing, selecţia intervine la standul de oferte, adică între cei interesaţi, “marfa” se aşteaptă întâi cucerită. Nu fiţi tentaţi să luaţi “nu-ul” mărfii drept “da” sau să încercaţi metode persuasive sau punitive când mimica feţei reacţionează în locul gândurilor. Cum se practică pe la noi, “matahală la 1,80, cu 1 în spate, caut pipiţă pretenţioasă, care să-mi refuze avansurile, pe care s-o fac sacul meu de box, ca apoi să mă laud la băieţaşi în faţa blocului”.

Teritoriul cel mai fertil alegerilor de acest gen sunt cluburile, ticsite bine de fete drink-uite cu spirtoase şi dispuse compromisurilor pe “My neck, my back” şi de băieţi pasionaţi de cunoaşterea empirică. Este şi locul în care corpurile noastre produc cea mai mare cantitate de endorfină, denumită şi “hormonul fericirii” aceasta se produce prin dans (un soi de exerciţii fizice), prin stres, în timpul râsului, al activităţilor sexuale, prin activităţi pe care o persoană le experimentează pe parcursul unei seri de distracţie.

Prefer să cred că există viaţă dincolo de mercantilism. Că te iubesc nebuneşte şi spontan, copilăresc şi dulce, când te am în braţe sau când mi-e dor de tine, când ne certăm şi imediat după împăcare, când nu-ţi spun cât de mult ţin la tine, dar ţi-o arăt şi tu ştii asta, pentru că te vreau nu pentru ce ai tu în buzunare ci pentru ce am când sunt cu tine, pentru că trecând peste toate simt că suntem făcuţi din aceiaşi materie spirituală, pentru că ştii că nu-ţi pot dedica toată viaţa mea ci doar momentele când suntem împreună şi tu accepţi lucrul ăsta, pentru că trăim ce avem fără a ne gândi la ziua când e posibil să o luăm pe drumuri separate, pentru că nu dai în lături cu complimentele dar ştii să-mi spui ceva minunat atunci când simţi, pentru că mănânci când inventez câte-o gustare şi deşi uneori e oribilă îmi spui că-i bună de fiecare dată, pentru că ştim că nu suntem perfecţi dar în fiecare zi mă faci să mă îndrăgostesc de tine, pentru că te descopăr cu fiecare minut şi mă fascinezi de fiecare dată, pentru că până să te întâlnesc nu credeam în mitul androginului, dar tu mi-ai oferit o altă perspectivă, pentru că mă gândesc cu emoţie la fiecare întâlnire când tu ai încă în glas emoţia revederii, pentru că dansăm ca nebunii până la epuizare şi inimile ne vibrează pe aceleaşi ritmuri, pentru că nu-mi cumperi niciodată trandafiri dar nu ştiu de unde faci rost de lăcrămioare în toiul iernii, pentru că n-o bucată de hârtie va pecetlui uniunea noastră ci sentimentele investite dezinteresat în ceea ce noi credem că e iubire, pentru că într-o zi te voi întâlni…"

“Have no fear of perfection, you’ll never reach it.” (Salvator Dali)

Sursa.

pace vouă\/

Conversaţii şi genuri.

Faptul că femeile vorbesc mai mult decât bărbaţii este un mit.
Nişte domni cercetători au studiat acest lucru timp de vreo 4 ani pe un grup ţintă de 400 de studenţi. Rezultatele au arătat că femeile au vorbit, în medie, puţin peste 16 000 de cuvinte pe zi, nu cu mult mai mult decăt bărbaţii. În topul celor care au vorbit cel mai mult, cu 47 000 de cuvinte exprimate într-o singură zi, au fost trei bărbaţi.

Matthias Mehl, unul dintre cei ce au stat la baza studiului, prezintă scenariul potrivit căruia s-a ajuns la concepţia eronată că bărbaţii vorbesc mai puţin decât femeile, şi anume că bărbaţii vorbesc mai mult la muncă şi mai puţin acasă, iar femeile invers.

Deocamdată nu s-a facut o statistică destul de clară asupra subiectelor pe care preferă să le discute femeile şi bărbaţii. Totuşi s-a observat că femeile vorbesc mai mult despre relaţia de cuplu, iar partenerii lor abordează subiecte legate de sport şi evoluţiile tehnologice. Aşa să fie? Din observaţiile mele pot spune că este parţial adevărat. Am avut prieteni buni băieţi, aproape la fel de mulţi ca fete, astfel că pot face o comparaţie. Fetele vorbesc în cea mai mare parte a timpului despre haine şi relaţia de cuplu. Şi băieţii vorbesc despre haine, dar infinit mai puţin despre relaţia lor. Ăsta este, în viziunea mea, un lucru foarte bun! Chiar dacă sfaturile celorlalţi pot fi uneori de ajutor, cel mai bine e să iei deciziile în funcţie de părerea ta, nu să faci un poll în legatură cu relaţia.

Totuşi, eu vroiam sa spun altceva. Că am observat o chestie interesantă: când suntem mai tineri, sau cand suntem înconjuraţi de oameni pe care nu îi cunoaştem foarte bine, tindem să vorbim mai puţin despre noi şi mai mult despre alte subiecte, cel mai probabil pentru a descoperi puncte comune cu celălalt. Iar acum a venit acea vreme când cele mai importante lucruri au fost spuse şi respuse, întoarse pe toate părţile, despicate în paisprezece şi apoi în şaisprezece. Totuşi, mi-e dor de orele petrecute pe covor, pe iarbă sau pe vreo bancă jegărită din parc, ore în care dezbateam, alături de diverşi prieteni filosofi fără diplomă, probleme despre care crdeam că ni se întâmplă nouă pentru prima dată. Pălavrageala aia placută, nesfârşită, schimbul de impresii care n-aveau la bază o bibliografie de minim 25 de cărţi, ci doar simplul simţ comun şi inteligenţa nativă a fiecăruia, modul în care ne descopeream pe noi înşine de-a lungul conversaşiei, de toate astea îmi e cel mai tare dor.

Vă voi lăsa în compania unor statistici şi alte chestii interesante despre bărbaţi şi femei, căci mă duc să recuperez episoadele din serialele de săptămâna asta.

"In cazul barbatilor posibilitatea sinuciderii este de trei ori mai mare decat in cazul femeilor.
Calculatoarele barbatilor sunt cu 21% mai susceptibile contractarii unui virus decat calculatoarele femeilor.
Spre deosebire de barbati, al caror organism este compus din 61% apa, femeile au mai putina apa in organism (aproximativ 52%). Prin urmare, organismul unui barbat va fluidiza alcoolul mai repede decat organismul femeii chiar daca cei doi consuma aceeasi cantitate de alcool.
Femeile sunt mai predispuse orbirii decat barbatii cu 78%.
Comparativ cu femeile, exista o posibilitate de 2,7 mai mare ca un barbat sa fie implicat intr-un accident rutier.
Greutatatea medie a unui barbat este de 78 kilograme, cu 13 kilograme mai mult decat greutatea medie a femeii.
Barbatii sunt de patru ori mai predispusi decat femeile sa se imbolnaveasca din cauza fumatului.
Femeile acuza de trei ori mai des decat barbatii migrene si dureri de cap.
In lume, numarul persoanelor analfabete este estimat la 781 milioane. Dintre acestea, 64% sunt persoane de sex feminin.
In ciuda faptului ca 58% dintre persoanele care urmaresc stirile TV sunt femei, in doar 21% dintre cazuri subiectul stirilor este reprezentat de persoanele apartinand sexului frumos.
Femeile pot vorbi o perioada de timp mai indelungata decat barbatii si cu toate acestea sa oboseasca mai putin. Motivul? Corzile vocale ale femeilor sunt mai scurte decat ale barbatilor si prin urmare elibereaza mai putin aer atunci cand scot sunetele.
In ciuda a ceea ce se crede, barbatii se razgandesc de doua ori mai des decat femeile ( conform unui studiu condus de doctorul Karl F. Robinson de la Universitatea Northwester).
Cand un barbat cumpara flori are tendinta de a le alege pe cele de culoare rosie. Pe de alta parte, femeia este inclinata sa aleaga flori de culoare roz, albastru sau orice alta nuanta care se afla in campul sau vizual.
Mai multi barbati decat femei se imbolnavesc de cancer al creierului.
Numarul barbatilor suferind de diabet este mai mare decat al femeilor. Exista mai multe femei obeze decat barbati obezi. Barbatii consuma de 5 ori mai mult alcool sau substante nocive ce provoaca dependenta decat femeile.
In spitalele de boli mintale se afla mai multi barbati decat femei. Cu toate acestea, femeile sunt cele care inregistreaza un grad mai avansat al bolii mintale.
Sunt mai mult barbati in inchisori decat femei.
In intreaga lume, exista mai multe femei decat barbati care nu sunt angajate si mai multe femei decat barbati care lucreaza part-time. Sunt mai multe femei decat barbati ce detin o diploma universitara sau urmeaza cursurile unui colegiu sau facultati. Cu toate acestea, cei mai multi manageri sunt de sex masculin. 91% din asistentii medicali sunt femei, 98% din personalul care se ocupa cu educarea copiilor din gradinite si din invatamantul prescolar sunt femei, 92% din inginerii electronisti sunt barbati si 98% din piloti si inginerii de zbor sunt barbati.
Temperatura corpului masculin este mai ridicata decat a corpului feminin.
Barbatii vad mai bine decat femeile si sunt mai capabili decat acestea sa distinga literele mici, insa femeile au un auz mai bun.
Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii."

pace vouă\/

Despre noroc si femei.

Trebuie să încep prin a cere scuze celor 2-3 cititori fideli pentru postul ăsta deloc amuzant.

Niciodată n-am crezut despre mine că sunt norocoasă. Nici ghinionistă. Întotdeauna am mers pe principul că dacă vreau ceva, trebuie să muncesc, nu să aştept să pice din cer. Tocmai de-aia când aud expresia, "Am avut noroc!", îmi vine în minte şi replica: "-Ba n-ai avut, f***-*i gura m*-**i". N-am să relatez nici ocaziile în care plebea ar spune că am avut noroc, nici pe celelalte a căror finalitate nu poate fi spusă pe post. Tovarăşul Seneca spunea că ”Norocul este ceea ce se întamplă când pregătirea se întâlneşte cu oportunitatea” şi nu pot decât să fiu de acord. Pentru că sunt cuprinse variabilele necesare, şi anume pregătirea, efortul, dedicarea şi oportunitatea, momentul ăla despre care credem că e potrivit. În plus, ma duce cu gândul la eterna teorie a atribuirii. E mai simplu să găsim cauze externe pentru insuccesul nostru şi interne pentru insuccesul altora. Pentru că eu sunt deşteaptă şi restul sunt indecent de proşti! Adicătilea dacă am picat examenu' la Chelcea, sunt ghinionistă, dar dacă Lala l-a picat, e din cauza faptului că o ardea prin cluburi obscure în loc să stea acasă cu nasu-n cărţi. Eh, ca să nu exagerez, spun totuşi că am avut noroc dacă am prins metroul când sunt în întârziere, deşi dacă e să o iau logic, de fapt agilitatea mea uimitoare e cea care a dus la rezultat. Dar să-i dăm Norocului ce-i al Norocului.

În altă ordine de idei, am ajuns la saturaţie în legătură cu multe subiecte. Unul dintre ele este "femeia". Toate femeile sunt un mister. Prin asta nu spun că bărbaţii sunt simpli, ci doar că femeile sunt mai uşor de impresionat şi mai conduse de emoţii. Şi cum emoţiile sunt de multe ori imprevizibile, atunci şi femeile sunt. Bine, ăsta nu e un adevăr general, fac şi eu pe deşteapta şi caut explicaţii pentru natura mea bipolară. Însă revenind la subiect, am fost asaltată în ultimile luni cu tot felul de informaţii care îmi contrazic susţinerile şi teoriile personale. Sunt feministă. Nu genul ăla de feministă urâtă, grasă, cu mustaţă şi lesbiană care se simte jignită dacă un băiat îi deschide uşa sau se oferă să îi care ghiozdanul sau whatever. Pur şi simplu nu cred că există exclusiv lucruri care pot fi făcute numai de bărbaţi sau numai de femei. Aici exclud, evident, activităţile destinate femeilor, de exemplu folosrea de OB-uri sau alte asemenea. Dar nu cred că o femeie trebuie să îşi dedice viaţa partenerului, nu cred că o femeie trebuie să fie singura care face curăţenie, care găteşte sau care trebuie să aibă o carieră cu un nivel inferior partenerului. La fel cum un bărbat nu e obligat să aducă cei mai mulţi bani în casă, să schimbe cauciucul sau să schimbe becurile etc. Da, într-adevăr, nu mă vad schimbând un cauciuc, dar nu pentru că nu cred că pot, ci pentru că habar nu am cum se face. Şi nu din cauza lenii cred că trebuie să gătească sau să participe la curăţenie şi bărbaţii. Cred doar că lucrurile trebuie împărţite în mod echitabil între doi oameni care coabitează. De asemenea, nu caracterizez o femeie care spală şi calcă de una singură ca fiind proastă sau ignorantă, poate ei chiar îi face plăcere ca aceste activităţi să le facă singură, fără ca partenerul să îşi bage coada. E la alegerea fiecăreia. Sunt pe aceeaşi lungime de undă cu cei care nu cred în superioritatea vreunui sex şi care nu consideră că suntem “sexe opuse”, ci “complementre". Eram destul de mică şi recunosc, m-am speriat când am auzit pentru prima oară că femeile aveau înainte două profesii, servitoare şi profesoară, că femeile TREBUIAU să fie modeste, agreabile, blânde şi mai ales tăcute. Iar faptul că societatea nu încuraja deloc ideea de femeie educată, cu studii, pentru că era văzută ca fiind periculoasă pentru sensibilitatea ei, mă determină să fiu extrem de recunoscătoare că m-am născut la sfârşitul anilor 80. Citeam chiar acum că, undeva prin secolul XIX, poate chiar XX, "în Codul Civil al României, era stipulat la acea vreme articolul 195 conform căruia femeia datorează ascultare bărbatului, iar articole de lege asemănătoare apăreau în majoritatea constituţiilor şi codurilor civile străine." via. Asta mi se pare inimaginabil. De aceea, atunci când o prietenă m-a întrebat dacă mi-aş urma soţul într-o altă ţară, în cazul în care ar primi o ofertă de muncă acolo, am răspuns fără să ezit că nu. Nu pentru că sunt rea sau egoistă, ci pentru că eu cred că toţi avem libertatea de a ne trăi vieţile aşa cum dorim. Argumentul ei a fost că "am promis la bine şi la rău". Da, corect, dar asta nu înseamnă să îmi ignor dorinţele şi să le pun pe planul doi, după cele ale lui. Îmi iubesc prietenii, ăia puţini, îmi iubesc familia, aia disfuncţională, şi pentru niciun băiat/bărbat din lumea asta nu m-aş îndepărta de ei, decât dacă aş fi în totalitate convinsă că asta vreau şi asta mă va face fericită. Iar dacă presupusul pormiţator de "la bine şi la rău" m-as iubi aşa de tare, nu mi-ar cere vreodată să mă mut cu el pe alte meleaguri departe de casa mea. Nu sunt încuiată, dar nici nu îmi voi dedica vreodată viaţa unei relaţii. Nu cred că iubirea implică să renunţi în totalitate la tine, la dorinţele şi nevoile tale şi nici că dăruirea într-o relaţie este egală cu a lăsa tot ce vrei tu să faci în viaţa asta pe măinile pretenarului. Ăsta e şi motivul pentru care un post cu o exprimare nu tocmai fericită în legătură cu acest subiect, m-a făcut să scot blogul respectiv de la blog-roll. N-o să dau citate din el şi nici nu o sa arunc cu jigniri aşa, aiurea, dar am fost foarte dezamăgită.

Şi pentru o încheiere amuzantă, o să redau un comentariu de pe blogul al cărui link l-am inserat mai sus în acest post:
"Parerea personala (aviz, atacati parerea, si nu persoana, la sfarsit) este ca femeile si barbatii sunt egali ca spirit. Dumnezeu le-a dat aceeasi “suflare de viata” si amandoi au mancat din pomul cunoasterii, deci evident si un barbat si o femeie pot avea acelasi nivel de cunoastere (intelepciune) in viziunea mea. As merge mai departe de atat, spunand ca Adam cam freca menta pe langa Eva, fiind 6 versete in care Eva se uita la pomul interzis, interactioneaza cu sarpele, mananca – timp in care Adam nici macar nu reactioneaza. Sub nici o forma. Eu am dedus oarecum logic – ca femeia si-a dorit cunoastere mai mult decat barbatul, iar barbatul si-a dorit s-o vada fericita, model pe care il vad si mii, milioane, etc de ani mai tarziu, in 2010. “Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit” pe cand Adam a mancat doar pentru ca i-a intins Eva – deci destul de prostut barbatul daca stam sa ne gandim, ca si in ziua de azi, nu el a fost cel pasionat de cunoastere. Lui daca ii dadeai si atunci o bere si un meci de fotbal, nici cu spatele nu se uita la pomul cunoasterii. Un alt aspect interesant este ca femeia nu era de fata cand Dumnezeu a facut pomul cunoasterii si cand i-a spus BARBATULUI sa nu manance din el. Cu alte cuvinte, era de datoria barbatului sa protejeze femeia, LUCRU PE CARE NU L-A FACUT. Ca sa concluzionez, nu vad spiritual nici o diferenta intre barbat si femeie, ci din contra, o femeie mai curioasa si dornica de cunoastere si un barbat incapabil sa intervina in situatie."

Un mare om a completat: "Evenimentul ăla e folosit ca exemplu pentru a arăta de ce bărbatul e mai deştept ca femeia. Şi întrebarea ar fi alta! Şarpele, fiind la vremea respectivă secundul lui God, ştia foarte bine ce a învârtit Dumnezeu pe acolo so, de ce a ales el să abordeze femeia şi nu bărbatul? Pentru că ştia că acolo va avea succes". Răspunsul meu pur destinat amuzamentului a fost "că femeia era mai la îndemănă, pentru că barbatul era într-un alt colţ, se minuna de cât de mare e bărbăţia lui".



pace vouă\/

Sex and the Eiffel.

Citeam azi despre bandiţi inteligenţi.
Cică în 1925 un tip a încercat şi a reuşit să vândă turnul Eiffel de două ori în două luni. După al doilea război mondial, economia multor ţări era la pământ, aşa că tipul nostru s-a întalnit cu nişte mahări, eu aş adăuga ignoranţi ca să nu spun proşti, cărora le-a spus că este proprietarul turnului Eiffel şi că primăria oraşului nu îşi mai permite să îl întreţină, el nici atât, aşa că a decis să îl vândă pentru fiare vechi. Evident, a fost crezut şi a intrat în posesia unei averi în schimbul turnului. Unuia dintre inteligenţii care au acceptat acest târg i-a fost atât de ruşine de prostia lui, încât a refuzat să se ducă la poliţie şi să reclame fapta. Celălalt însă, a trecut peste mândrie, iar autorul a fost prins exact când păcălea alţi 6 bogătani că turnul este de vânzare. Interesant, dar plauzibil, având în vedere că Băse a vândut flota noastră acum ţâşpe ani.

Să nu vă uitaţi la Sex and the City 2. Acum ceva ani m-am uitat la toate cele 6 serii, iar acum mai puţini ani, mi-am târât prietenii masculi la premiera filmului Sex and the City 1. "Mi-am" e relativ, că eram de fapt două fete. Oricum,în spiritul acestui lucru, am decis să vizionez şi partea a doua. Două ore şi douăzeci de minute mai târziu, mă gândeam că şi dacă m-aş fi uitat la monitorul închis, plănuindu-mi nunta care cel mai probabil nu va avea loc niciodată, tot aş fi folosit timpul mai cu cap. Două ore şi douăzeci de minute! Singurele 5 secunde care mi-au plăcut au fost undeva în primele 2 minute de film, când Carrie purta o pereche de pantofi superbi. În rest, o nuntă de gay căreia nu îi găsesc rostul în acţiunea filmului, dramă ieftină de genul "Ai adus televizorul în relaţie!!! Pleacă el sau ma car eu!!!", târfe scumpe, cultura arabă împroşcată subtil cu caca şi fiţe de Louis Vuitton. Poate o singură idee bună în film, a fost aceea de a preţui prietenia, însă puteau să facă o campanie de 30 de secunde, nu un film mai lung cu 2 ore, 19 minute şi 30 de secunde mai lung decât poate mintea mea suporta. 3.9 pe IMDB.

pace vouă\/

Şi...

Sâni goi şi cereale cu lapte

Iată-mă pe ultima suta de metri cu redactarea licenţei, cu 1000 de emoţii care-mi dau impresia unui morcov de dimensiuni neobisnuit de mari în locuri unde morcovii nu cresc şi soarele nu străluceşte. Partea bună este cercetarea mea, care este, trebuie să recunosc, amuzantă grav! Mai exact, fac o analiză comparativă între 2 publicaţii: una adresată bărbaţilor, iar cealaltă femeilor. Adică Playboy şi Cosmopolitan. Până acum prefer, de departe, Playboy, care are articole inteligente, de multe ori misogine, dar haioase. Şi o prefer pentru că nu (îşi) neagă natura, ci o îmbrăţişează cu drag. Adicătilea nu susţine că este altceva decât ceea ce este, o revistă creată de bărbaţi, pentru bărbaţi. În schimb Cosmo se vrea ghid de bună-purtare, psiholog, horoscop, stilist şi toate cele. Şi rar mă amuză. Aşadar, 9/10 pentru Playboy şi 5/10 pentru Cosmo.

Ideea era să vă prezint şi vouă câteva articole sau rânduri care m-au amuzat teribil.
Undeva la secţiunea Consilier: "Când l-am văzut prima oară, am ştiut că EL e. Îl aşteptam de ceva vreme. Era aşa cum l-am visat: slab mort, chelios şi cu păr pe fese (asta am aflat, cu plăcere, ulterior). Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să-L am şi am reuşit. Mă roade însă ceva: IQ-ul lui este atât de mic încât deseori mă face de râs în societate, iar pregătirea LUI academică s-a oprit după ce a absolvit o şcoală profesională."

Trebuie să recunosc faptul că nu îmi dau seama dacă problema este pe bune, adică dacă tipa chiar aşa a scris, sau e doar ca să amuze plebea, dar what the fuck man. Tipu are chelie, e prost ca noaptea şi are păr pe cur. Eu nici nu cred că îi adresam elementara propoziţie: "Lasă-mă-n plm în pace". Şi nu din cauza cheliei sau a părului părului de pe cur (da, ştiu că nu l-aş fi observat, dar nah), ci da, aţi ghicit, din cauza IQ-ului de Australopithecus.

Oricum, avem de-a face cu un răspuns pe măsură:
"După câte se pare, ai dat lovitura aşa cum multe femei nici nu îndrăznesc să spere. Nu-ţi bate capul cu IQ-ul ovin al iubitului tău. Pentru ocazii puteţi pregăti un set de întrebări şi răspunsuri deştepte care să aiurească asistenţa. Cu o mizanscenă simplă, orice aparenţă poate fi creată. N-ar fi rău ca prietenul tău să-şi mascheze stupiditatea în spatele unor ochelari cu ramă fină sau al unor favoriţi ca la paşopt. Cât despre studii, acreditează în cercul de cunoştinţe pe care le frecventaţi că tipule un geniu timid şi modest, care nu recunoaşte că, după ce a absolvit şcoala de sculeri-matriţeri, şi-a făcut un doctorat în istoria religiilor la Sorbona. Orice s-ar întâmpla, ar fi o greşeală de neiertat să crezi că ai putea găsi pe cineva mai bun ca EL. Toată lumea ştie că băieţii cu facultate nu au păr pe fese!"

Well, sper că v-am amuzat. O să revin cu alte chestii din sfera haiosului când nu o să fiu prinsă cu... altele. V-am pupat pe portofele!

pace vouă\/

Back for more

Re all! Am lipsit ceva timp, asta pentru a vă da senzaţia că sunt mega-preocupată cu lucrarea pe care trebuie să o prezint la sfârşitul celor 3 ani de facultate. Da, evit cuvântul. Recunosc, am fost şi preocupată cu acest aspect, dar mai mult decât toate ,am avut parte de o experienţă pe care rareori mi-o permit: lenea crasă. Am terminat facultatea undeva la sfârşitul lui aprilie, nu fac nimic toată ziua şi e extrem de bine. Tocmai de-aia nu am mai vrut nici mâcar să mă obosesc să scriu un post aici. Vă preţuiesc, serios, dar uneori trebuie să cedezi tentaţiei de a te regăsi printre cârţi bune necitite, melodii vesele descoperite, filme vâzute şi revâzute şi ieşiri cu bicla prin parcul înverzit. E cam ca replica aia din House: "I value your opinion. I value rejecting your opinion" (sezonul 5, episodul 14, 26:45). :D

Revenind. Ieri ma uitam la Ştirile de la ora 17.00. Mare greşeală. Chiar nu înţeleg menirea acestora. Să ne asigure că lumea este un loc oribil? Să ne obişnuiască din timp cu scârba şi uimirea? Cicâ ne prezintă lumea aşa cum este ea. Sanchi! Ne prezintă o lume plină de nebuni, criminali, pedofili, violatori şi alte scursuri ale societăţii. Nu-s eu chiar întruparea optimismului, dar nici nu cred că ponderea de astfel de oameni este chiar atât de mare încât să fie necesar să ni se reamintească zilnic de aceştia. Prefer să dau pe Pro TV de la 16:00, măcar atunci mă uit la lume vâzută dintr-o perspectivă optimistă de mâna a 16-a. Dar prefer dramă de 2 lei decât pseudo-realitate gratuită.

Words of wisdom pe "... Acesta a fost un scurt moment publicitar.

V-am povestit vreodată despre Daniel Paul Tammet? Nu? Perfect. Păi, acest individ care acum are 31 de ani, este autist, dar un autist savant. S-a născut cu epilepsie congenitală, "experimentează" numerele până la 10.000 ca nişte culori sau senzaţii unice şi mai mult decât atât, vede rezultatele calculelor matematice ca pe nişte peisaje. El poate să "simtă" dacă un număr este prim, consideră că 289 este urât, 333 este frumuşel, iar Pi este de-a dreptul superb. Vorbeşte 11 limbi, printre care şi româna şi a învăţat islandeza într-o săptămână. Chiar n-am replică la asta. E un fel de Rain Man.

Şi să mai spunţi că românii nu sunt inventivi!

pace vouă\/

O_o (part II)

Există pe lumea asta oameni care nu sunt întregi la cap şi aleg din diferite motive să îşi pună vieţile în pericol, mai mult sau mai puţin justificat. Demult de tot, prin perioada mea agitată de adolescenţă, când certurile cu mama mea erau destul de dese şi de intense, am spus ceva care astăzi se dovedeşte a fi folositor. Cred că a fi părinte este cea mai mai responsabilitate existentă astfel că toţi cei care se hotărăsc să facă un copil ar trebui să treacă prin teste mai ceva ca la NASA. De la teste psihologice, la cele care verifica IQ-ul sau abilităţile gastronomice, toate ar trebui incluse pe o listă de lucruri pe care trebuie să le faci ÎNAINTE de a avea permisiunea să dai naştere unui plod.
Există părinţi care fac copii pentru că primesc alocaţie de la stat. Există părinţi care-şi îngroapă nou-născuţii de vii în spatele casei. Există părinţi care apar la Ştirile de la ora 17:00. Există părinţi inapţi, ca aceştia:

Ce? Ratonii sunt animale paşnice!


Iarba este complet naturală şi nu a omorât pe nimeni... Yeah!


Să înţeleg că 50 de bani pt un cărucior normal de la Carrefour reprezintă o suma prea prea consistentă?


E bine să îi dezvolţi talentele copilului de mic.

Da, probabil că până şi eu, la 15 ani, aş fi fost o mamă mai bună. Am lăsat la sfârşit ceva ce pe mine m-a şocat foarte tare... Iar eu, din varii motive, am văzut destul de multe atrocităţi, astfel încât e nevoie de ceva ieşit din comun ca să fiu uimită în vreun fel. Acestea fiind zise, enjoy.



pace vouă\/

p.s.: Eu am ales doar câteva exemple mai concludente, dar puteţi arunca si voi un ochi pe acest site cu părinţi model.

Un fel de “Paşte fericit!”

Anul acesta minunata zi în care mama mea a trecut prin chinuri groaznice pentru a-mi da viaţă, pică în a doua zi de Paşte. Am experienţă, având în vedere că ziua mea s-a mai intersectat în trecut cu Floriile, dar şi cu Paştele. Trecuseră chiar 1969 de ani de când Mântuitorul a înviat, atunci când ziua mea s-a intersectat cu această minunată sărbătoare, care mie personal nu mi-a adus decât ghinioane. Dar să revenim. Simţi o frustrare greu de descris atunci când te sună o rudă foarte apropiată şi îţi spune „Hristos a înviat!”, dar „La mulţi ani” nu. Bineînţeles, Hristos, o personalitate pe care nimeni nu a cunoscut-o şi de a cărei existenţă nu este nimeni sigur, este mai important decât mine, o muritoare de rând. De ce ar şti că este ziua mea, când Mântuitorul a întreprins activitatea de a se ridica din mormânt tot în acea zi? Totuşi mă întreb de ce Paştele pica în fiecare an într-o altă zi. E ca şi cum Iisus învie la întâmplare, în ce zi crede El că ar fi mai potrivit. Da, sunt convinsă că există o explicaţie biblică pentru asta, dar nu vreau să o caut acum.
Da, după cum v-aţi dat seama, îmi exercit dreptul la voinţă proprie şi sunt destul de sceptică în privinţa existenţei Dumnezeului. Mă refer la Dumnezeul acela, pictat în biserici, la care ne rugăm, care are dedicata o întreagă carte cu un scris infernal de mic, care ne iartă păcatele şi ne interzice să intrăm în Casa Sfântă atunci când banala menstruaţie ne dă bătăi de cap. Cred în cineva sau în ceva, mai puternic decât noi toţi, nu pot să trăiesc cu impresia că noi, oamenii, suntem cele mai puternice, mai deştepte şi mai cu moţ fiinţe existente în Univers. Totuşi îmi permit să contest existenţa cuiva al cărui Trup şi Sânge sunt din apă şi vin, care s-a născut dintr-o fecioară, care a hranit 5000 de oameni cu câteva bucăţi de pâine şi de peşte şi care a mers pe apă. Dacă am crede în ideea că Dumnezeu protejează oamenii buni, de ce Papa se uită în stânga şi în dreapta când traversează? Mi se pare absurd că teama, ipocrizia, remuşcările şi alte sentimente de genul ăsta determină oamenii să meargă la biserică, să dea 2-3 acatiste şi să aştepte cu fundul în mână ca Doamne-Doamne să le îndeplinească dorinţele. Adevărul e că este infinit mai simplu să te rogi să ţi se întâmple ceva, decât să munceşti, să lupţi pentru ce îţi doreşti. Da, cerem. Dar să fim serioşi, dacă e să ne gândim creştineşte, trebuie să fim şi recunoscători pentru ceea ce primim, totuşi cine îşi aduce aminte să mai şi mulţumească atunci când dorinţa îi este îndeplinită?
Mă pot lungi la infinit, până când ziua mea va mai pica de 66 de ori de Paşte, dar nu cred că ajută. Este pentru prima oară când imi expun undeva scris, părerea despre credinţă şi Dumnezeu şi cel mai probabil, cu asta mi-am ratat biletul spre Rai. Noi să fim sănătoşi.

pace vouă\/

p.s.: Dacă vă întrebaţi de ce am scris cu litere mari anumite cuvinte pe care în mod obişuit cineva care se consideră ateu, nu le-ar scrie aşa, este pentru că respect faptul că poate cineva care citeşte crede în El şi nu mi-am propus să jignesc pe nimeni, sau cel puţin nu astăzi.

"Prost să fii, dar să mai şi semnalizezi"

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.