Bodyguard la firmă mare.

Statul pe bordură la nocturnă în parcare la Mall Băneasa are beneficiile sale. ”Care?”, s-ar putea întreba orice ființă rațională. Simplu, măcar ai timp să-ți mai pui ordine în gânduri și să rumegi puțin  întâmplările din ultima vreme. Ultima vreme în care ai reușit să te fofilezi de la a mai trece prin filtrul gândirii... orice, sub pretextul că ”nu ai timp”. Ce dacă ai fost dezamăgit într-o frumoasă și caldă noapte, din aceleași motive din care-ai mai fost cândva, nu demult? Ce dacă acum un an sperai că peste un an ai să ai măcar un vis împlinit și-ai să fii cu un pas mai aproape de următorul? Ce dacă nu mai scrii și nu mai citești? Și acum ești așa de dezamăgită de tine încât nu ai decența măcar să scrii naibii la persoana I, să știi o treabă și să îți asumi responsabilitatea de a fi o aproape-epavă-umană deghizată în blondă fericită care se vrea publicitară de meserie. Ha,ha!  Nici măcar să mă plâng nu am curaj, că n-am de ce... Cum pana mea să mă plâng? Păi scuza-mi-o, m-am luptat cumva pentru mai mult? Not really, pentru că nici nu am avut timp să îmi dau seama pentru ce o fac, d-apoi să acționez în consecință? Da da, sper că o să-mi găsesc mojo-ul și toate cele, și mai sper că într-o zi semnătura mea va fi pe ceva important, nu pe o garanție de la un telefon cumpărat de o pipiță în accesul ei de shopperiță impulsivă doritoare de Android Ice Cream Sandwich și covrigi de la Paul. Privind puțin obiectiv totul merge bine, chiar dacă nu așa cum mă așteptam. Îmi dau două palme, să-mi revin, mai bag un episod din ceva, că tare bine-i să mă transpun în personaje ale căror probleme se rezolvă în fix 45 de minute până vine RDS-ul și-mi taie maul pe vplay, sting lumina, mai deschid puțin o aplicație din super telefonul meu și adorm cu zâmbetul pe buze zicând cu naivitate că ”mâine o să fie mai bine”. Cumva cred că n-am mai scris de frică să mai revăd vreo zi pe care o văd eu în ipocrizia-mi ”bună”, deși pun pariu că toate-s la fel, doar creierul meu refuză să accepte și cancer și rele și faptul că nimic, dar absolut nimic nu se rezolvă cu timpul. M-am obișnuit să gândesc ca-n cărțile pe care le citeam, cică pozitiv, deși not very deep down, sunt aceeași combinație de cinică fără suflet și blondă sensibilă și naivă care vede ce-i mai bun în oameni. CE? Cum vine asta? Habar n-am.


Binevoiește să zici iar că vara viitoare ai sa mergi în Tenerife și ai să te duci în Vamă, și poate-n Praga, chiar și la un concert draguț pe meleaguri străine, haide, mai visează, altfel la ce-ai să te gândești peste un an, pe bordură, la nocturnă, în parcare la Mall Băneasa?

Mâine o să fie mai bine.
Ha.

The Overthinking Person’s Drinking Game

Din nou, sharing is caring.

When you experience a vague sense of inequity or deprivation but don’t have a template for whether your expectations are fair, drink.

When you aren’t sure whether the lingering sensation that you aren’t liked enough is a rational response to unfair circumstances or is in fact symptomatic of your tendency to blame your environment for your own failure to self-actualize, drink.

Drink if you experience a sudden flood of shame at the realization that you haven’t done much to deserve really any of the things to which you aspire.

If you suddenly realize you actually felt militantly entitled to something while sabotaging yourself, drink twice.

If you spend a long time mulling the nature of ‘deserving’ and what it actually means, and if you can’t really resolve the question of whether anyone specifically ‘deserves’ anything and come to an impasse about chaos and the innate unfairness of life, drink.

When a person or situation isn’t what you thought it was going to be, and you can’t figure out whether this is your fault for projecting unfounded qualities onto the person or someone else’s fault for actually misleading you, mistreating you or letting you down, drink.

Drink when ambivalence haunts you.

If you notice that you unconsciously but consistently put yourself into situations that deprive you of your resources and move you further away from your goals, drink.

If you cannot work out whether your present situation, challenge, relationship et al is yet another state of unconscious self-sabotage despite the fact you feel deprived, drink.

If you can’t tell whether you’re actually in a negative situation or just an ungrateful person who blames everyone else for your problems, drink.

Drink if you aren’t sure whether you are assuming too much responsibility for your own current unhappiness or not enough.

If you find that after long hours of contemplative malaise you suddenly feel as if nothing in particular is actually wrong and you feel the desire to relax or celebrate, drink.

If you suddenly find yourself highly focused on gratitude and create for yourself a long list of all the things that you are doing successfully or correctly or that you are fortunate to have and want to feel unburdened or euphoric, drink.

If you can’t decide whether you are actually ‘celebrating’ or simply engaging in artificial gestures of relief, take two drinks.

If you can’t tell whether you are an overly-strict person with inappropriate guilt about normal human self-moderation behavior or an avoidant adult child making excuses for your poor coping, drink.
If you feel persistently like you are failing to grow up, drink.

If you can’t tell whether a certain youthfulness in others represents an admirable refusal to adhere to repressive social norms or an actual inability to deal with difficult adult challenges, drink.
If you aren’t sure what it is right to expect of yourself, drink.

If you aren’t sure whether you are repeatedly failing to reach a personal set of behavioral goals or simply consistently feeling inadequate no matter how hard you work, drink.

If you aren’t sure whether you need to ‘lighten up’ or employ more self-discipline, drink.

If you aren’t sure whether you do or don’t want to talk to your friends about it because you aren’t sure whether you are a reasonable person experiencing occasional insecurity or a neurotic person who cannot be soothed, drink.

If you suspect you might not even have much reason to be unhappy and in fact just overthink everything and lack a stable internal compass, drink.

If you think you might just feel lost because you drink too often, but then you think too much when you aren’t drinking, cry.

If you’d rather not think about this kind of thing right now or maybe ever, take two drinks.

pace vouă \/

via.

Urăsc zilele de marți

Marțea aveam 2 ore de chimie, o oră de fizică și una de mate. Era ziua pe care o detestam cel mai mult - lunea era o mironosiță pe lângă monstrul cu nume de marți. Cred că toți cititorii mei știu că e anul în care ar trebui să îmi dau disertațiile. Ar trebui. Lipsa de motivație de a ieși măcar din bârlogul care se numește ”camera mea” m-a adus evident în situația de a nu mai da nicio disertație anul acesta. Nu-i bai, căci oricum nu mă așteptam ca diploma de master să îmi asigure vreun job cu salariu de 4 cifre, unde prima e cu soț. Am tot timpul din lume să-mi iau examenele. Dar cum încă am o rămășiță de copil conștiincios în mine, m-am apucat totuși să lucrez la ea, că prevăd o lipsă totală de chef și-n iarnă, așa că prefer să joc safe și să știu că sunt amândouă gata înainte să înceapă iar runda de anotimpuri care-mi displac total. Nu e de parcă plănuiesc vreun masterpiece, dar la cum mă știu, o să mă demoralizez și mai tare. In fine, am deviat mult prea mult - de fapt, unde vroiam să ajung e că în răscoleala mea după cărți cu ”publicitate” și ”cultură” în titlu, am dat peste o lucrare a unui nene, de-a lungul căreia acesta demontează mituri foarte cunoscute despre psihologie. Și cum îmi place la nebunie să trag de timp și mă las distrasă ușor, am decis să îmi las, după ce am încheiat lucrul la ”the D word”, vreo jumătate de oră în care să citesc din cartea lu' nenea.

Prima chestie pe care o amintește și care m-a amuzat teribil, deși înainte să dau peste lucrarea asta nu eram în totalitate convinsă că e doar un mit, este faptul că se spune că ne folosim doar 10% din creier. Foarte mulți oameni iau această afirmație ca pe o literă de lege, poate doar din dorința de a lăsa loc deșteptării, de a putea spune ”Ehei, dar dacă mi-aș folosi eu tot creierașul!”. Cum oare-ar mai vinde distinșii domni cărți de genul ”Cum să fii de două ori mai deștept?” dacă lumea ar ști că ne folosim 100% din creier, dar nu atingem potențialul intelectual maxim de care suntem capabili?

Să vedem ce argumente avem:

1. Creierul nostru s-a format prin selecție naturală, iar țesutul cerebral necesită extrem de multe resurse pentru a funcționa. La o greutate de 2-3% din greutatea noastră corporală, creierul consumă 20% din oxigenul pe care-l respirăm. Este organismul nostru atât de incapabil încât să permită irosirea atâtor resurse pentru a menține un organ așa de puțin utilizat?

2. Nu știu dacă vă aduceți aminte de Teri Schiavo, femeia care a stat 15 ani în stare vegetativă după ce deprivarea de oxigen are a urmat unui stop cardiac i-a distrus aproape 50% din cortex. În urma acestei triste întâmplări, ea și-a pierdut pentru totdeauna capacitatea de a avea emoții, gânduri, percepții și, evident, amintiri. Dacă 90% din creier ar fi nefolosit, lucrurile ar fi stat cu totul altfel pentru ea.

3. De asemenea, cercetări în domeniul neurologiei arată că nicio arie a creierului nu poate fi distrusa de accidente vasculare cerebrale sau de o traumă la cap fără a cauza pacienților deficite serioase de funcționare cerebrală. Alte cercetări au mai relevat, prin stimularea electrică a unor regiuni din creier, că nu există ”arii tăcute” - de fiecare dată, persoanele participante la cercetare au trăit experiența unor emoții, percepții sau chiar mișcări.

Totuși, de unde a pornit ideea că ne folosim doar 10% din creier? Undeva prin secolul XIX, psihologul american William James a spus că se îndoiește că o persoană obișnuită atinge mai mult de 10% din potențialul intelectual, fără a asocia afirmația cu o cantitate de creier neangajată în activități cerebrale. Dar, pe principiul ”telefonul fără fir”, câțiva guru ai psihologiei au metamorfozat spusele lui William James în ceea ce auzim astăzi ca fiind o realitate: că ne folosim doar 10% din creier.

Un alt lucru care a dus la propagarea acestei afirmații eronate e și faptul că cercetătorii din trecut, asemănători cu cei din clasa ”Pământul este plat”, nu știau ce face 90% din creier, așa că decât să pară incapabili să găsească un răspuns, au inventat unul la îndemână și greu de verificat la vremea aceea.

Și acum, că m-am (sau ne-am) deșteptat puțin, mă întorc la activitățile mele zilnice: seriale, fumat și role.

pace vouă \/