Gândirisme- part IV

Moartea termică a simţurilor este păcatul cu numărul 4 al lui Lorenz. Orice ne provoacă cea mai mică neplăcere este eliminat din vieţile noastre. Din cauza dispariţiei treptate a neplăcerilor, nu mai avem nici capacitatea să punem în balanţă răsplata si pedeapsa, astfel, când nu mai există contrast între acestea două, răsplata nu mai poate fi valorificată. Asta e varianta deşteaptă de la vorba aia din oracole... aia cu "dacă nu ar exista lacrimi, zâmbetele nu ar mai avea nicio valoare". Pateeetic. Dar adevărat. Lorenz accentuează ideea că fără obstacole, bucuria este aproape imposibil de conştientizat. De asemenea, nu mai preţuim lucrurile din jurul nostru asa cum ar trebui. Atunci când se mută, mulţi americani îsi vând obiectele din casă cu o uşurinţă surprinzătoare, pentru a-şi cumpăra apoi altele noi. Oamenii sunt tot mai atraşi de lucruri noi, de prieteni noi, de activităţi noi. Noul vinde, noul ne interesează, vechiul este aruncat la gunoi fără cea mai mică urmă de remuşcare. Cam cum este reacţia americanilor la moartea cuiva, atunci când încetează să mai vorbească despre cel decedat, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Reacţie care este, în viziunea mea, cel putin ciudată. Faptul că nu mai pomeneşti de cel care a murit nu face ca dispariţia lui să devină un eveniment fictiv. Dar să lăsăm moartea. Despre ea, cu altă ocazie. Totuşi, am devenit dependenţi de „confort”, de toate aparatele mai mult sau mai puţin necesare din casele noastre. Nu mai putem trăi fără PC, mobil, Ipod, prăjitor, cuptor cu microunde sau fără ştiu eu ce alte aparate sofisticate deţinem. Şi asta îmi dă de gândit.

pace voua\/

Ciudăţenii sexuale- episode I

Am crezut că am văzut şi auzit toate ciudăţeniile posibile. De la fluffer la Donkey Punch, trecând prin Dragon Claw şi Sneaky Houdini şi terminând cu Hot Carl şi Spacedocking (nu vă las linkuri, dacă sunteţi curioţi căutaţi voi :) şi pe această cale trebuie să îi mulţumesc lui pentru că mi-a destăinuit tainele acestui domeniu pe care nu intenţionez să îl aprofundez). Sincer, nu credeam că există atâţia oameni bolnavi cu capul pe lumea asta, dar iată că în fiecare zi ajung să mă uimească tot mai multe lucruri. Şi pentru că nu vreau să fiu singura care ştie toate astea, o să încep să vă arăt şi vouă diferite ciudăţenii pe care le întâlnesc şi care mă lasă de multe ori perplexă. So here goes...
O să încep cu ceva light şi amuzant.



Am crezut că păpuşile gonflabile şi Shii (sau Wii-ul pentru femei) sunt o invenţie misogină si tâmpită. Ei bine, nu! Iată că există ceva mai misogin de atât, papuşile gonflabile sunt atât de desuete! Se pare că japonezii (cine altcineva?!) au inventat păpuşi rezistente la apă care îţi îndeplinesc fanteziile fără să îţi dea şi replici. Poţi să le pui ce tip de faţă vrei, ce păr îţi place, cu alte cuvinte le poţi customiza. Deci dacă în mintea ta, femeia perfectă este roşcată, cu nasul cârn şi ochii gri-petrol, o poţi transforma în realitate pentru numai 6500$. Ironiile celorlalţi, stima de sine care se află undeva sub nivelul mării şi spirala de retardare socială în care intri- NEPREŢUITE! Sunt curioasă, ar lua cineva "femeia" aia la piscină sau la mare de au ajuns inventatorii la concluzia că este imperios necesar să o facă rezistentă la apă? Cât de dus cu pluta pe Sena să fii să faci baie cu spumă cu păpuşa?
Sau cum spunea Duzz: Căsnicia perfectă este între un bărbat orb şi o femeie mută.


via oddee.

pace vouă\/

Gândirisme- part III

Întrecerea cu sine însuşi este cel de-al treilea păcat capital. Cu toţii trăim pe fugă astazi, chiar dacă la tot pasul primi sfaturi de genul "Relaxază-te" sau "Numără până la 10 si gândeşte-te bine". Rareori ne oprim din mers ca să vedem un apus, sau să ascultam o pasăre cum ciripeşte. Sună poetic, dar ochii nu ne-au fost daţi numai pentru a putea să număram banii, iar urechile ca să auzim o altă jignire. Ne folosim de simţuri cu superficialitate, fără a mai percepe în profunzime ceea ce ne înconjoară. Degeaba există acum mii de formaţii de succes, dacă muzica nu ne mai relaxeaza, ci ne sporeşte starea de anxietate. Încă din perioada preşcolară suntem tentaţi să facem comparaţii (cine desenează cel mai frumos sau cine primeşte cele mai frumoase cadouri de Moş Nicolae, de exemplu), iar mai apoi, în liceu ajungem să intrăm în adevărate competiţii de popularitate. La maturitate vrem să caştigăm tot mai mult, să avem succes, lucruri care nu ar fi greşite dacă nu am face din bani un scop în sine, ci i-am lăsa la stadiul de mijloc de trai.Agitaţia plină de frică şi frica agitată îşi au rolul lor în a-l văduvi pe om de calităţile lui esenţiale. Una dintre acestea este reflecţia. […] E foarte probabil ca în procesul miraculos al devenirii omului să fi jucat un rol decisiv faptul că o fiinţă ce îşi explora curioasă mediul inconjurător s-a trezit într-o bună zi cercetându-se pe sine însăşi. Continua competiţie nu ne lasă timp nici măcar să cheltuim ceea ce câştigăm. Locul doi reprezintă acum, într-un fel, cea mai mare ruşine. Nu mai avem capacitatea să stăm singuri, să reflectăm asupra lucrurilor, ne este frică de propriile ganduri.


pace vouă\/